Simona Halep a învins-o pe Caroline Garcia, la Turneul Campioanelor
Simona Halep, locul 1 WTA, a învins-o, luni, la Turneul Campioanelor de la Singapore, pe Caroline Garcia, jucătoarea franceză ocupantă a locului 8 în clasamentul mondial al tenisului feminin, în primul meci al Grupei Roşii.
La finalul meciului, Halep s-a declarat foarte bucuroasă că a câştigat primul meci în calitate de numărul 1 mondial și că a avut un meci greu, dar excelent. „Sunt fericită că am câștigat și că am scăpat de presiune”, a spus ea.
Ea a mai spus că nu ştie care sunt variantele pentru a rămâne pe locul I WTA după turneul de la Singapore.
„Nu ştiu care sunt variantele pentru a-mi păstra locul I, nu mai fac asta. Am făcut-o în vară şi nu mi-a fost foarte bine. Acum nu mă mai gândesc să termin anul pe locul I, am atins această poziţie, vreau doar să joc meci după meci, să câştig meciurile pe care le joc aici, e mai important decât să termin anul pe primul loc. Sigur, ar fi un lucru frumos dacă aş fi numărul 1 la finalul anului, dar nu cel mai important pentru mine în acest moment”, a declarat ea, într-on conferinţă de presă.
Sursa: Vocea.biz
Comentariile portalului
Nu, nu ne-am prins. We are stoopys. V-ați prins?
Un dialog interesant și plin de ănțelesuri: - I am grooth. - M**e PSD! - I am grooth. - M**e PSD! - I am grooth. - M** (...)
1. Gratuitate 100% pe transportul public in intreg orasul! Linii dedicate elevilor. Extinderea transportului public cu tramvaie si autobuze electrice. Integrarea umui flux circular de transport public. Prioritate semaforizata pt transportul public. 2. (...)