sâmbãtã, 27 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    WTA schimbă regulile după pățania Simonei Halep. Ce schimbări se pregătesc în tenis

    de - | 20 martie 2024, 8:38 PM | Sport

    0

    Schimbarea regulilor este luată în considerare după cazul foarte mediatizat al Simonei Halep, care a revenit marţi la Miami Open cu un wildcard, după ce suspendarea de patru ani pentru dopaj i-a fost redusă la nouă luni de TAS, informează Pro TV.

    Spre deosebire de cazurile de accidentări grave sau de concediu de maternitate, jucătoarele suspendate pentru dopaj nu beneficiază în prezent de un clasament protejat la întoarcere şi, de multe ori, trebuie să îşi refacă de la zero cariera.

    „Am început un proces de revizuire a acestei reguli, deoarece credem că este oportun să analizăm acest aspect”, a declarat un purtător de cuvânt al WTA. „Calendarul exact pentru orice potenţială modificare a regulilor şi implementarea ulterioară a acestora va depinde de feedback-ul primit de la membrii noştri”.

    Halep a fost suspendată în octombrie 2022, după ce a fost depistată pozitiv cu roxadustat – un medicament interzis care stimulează producţia de globule roşii – la US Open din acel an, potrivit News.ro.

    Jucătoarea a fost acuzată şi de o altă încălcare de regulament anul trecut, din cauza unor nereguli în paşaportul său biologic al sportivilor, o metodă concepută pentru a monitoriza diferiţi parametri sangvini în timp pentru a descoperi un potenţial dopaj.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    1 + 9 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.