Pola Zilei: Care politician din Arad a primit ca cadou o mașină de teren pentru serviciile sale?
Bineînțeles, cacofonia din întrebare este asumată, având în vedere lumea în care trăim, nemaivorbind de dorința noastră imperioasă de a atrage și atenția maneliștilor, asta fără să mai vorbim de „grammar-nazi” care mișună în jurul nostru precum pisicile mele când mănânc, foarte rar, pui fript.
Să stabilim de la început că nu avem nimic împotriva obiceiului pământului de a exprima recunoștința prin cadouri, chiar dacă pe la noi cadourile nu vin din obiceiul străvechi al tatălui de familie culegător și vânător care se întoarce acasă după zile întregi fără pradă, ci din obiceiul peșcheșului și al ciubucului din înălțătoarele timpuri ale dominației otomane.
Așadar, suntem pentru cadouri, dar așa, fară interes, chiar gratuite, uite, de exemplu, dacă acum m-ar suna Donald Trump să-mi ofere un Dodge Viper, având în vedere că se termină cu fabricația, iar el s-ar gândi să-mi facă o supriză tocmai mie cu această ocazie, cu mâna pe inimă: nu l-aș refuza.
Poate așa s-a întâmplat și cu politicianul nostru local, nu știm, întrebăm doar, nu dăm cu părul (tot asumat)!
Și nu trebuie să vă gânditi la nimic spectaculos, vreun Hummer sau Jeep Grand Cherokee, nu, mașina este mai modestă, dar are distanța până la pământ mai mare și scurmă din toate cele patru roți.
Sperăm, cel putin…
Comentariile portalului
Felicitari pentru articol. Sunt de acord cu opinia domnului Lucian Danila exceptand ultimele doua puncte, unde afirma ca domnul Rednic nu a procedat corect fata de Rares Pop (unde in (...)
Insanatosire grabnica !
S-a defectat din cauză că nu fost inaugurat!Tot grupul marii famiglii PDL-PSD,obligatoriu trebuiau să asiste la inaugurarea electorală a closetului.Placa din alamă, fanfara de la Ferneziu,nelipsita (...)