M-ai bătut, nea Mircea, m-ai bătut rău. Nu am crezut deloc în descălecatul tău la UTA, mai ales în postura de mare salvator. N-am crezut deloc în proiectul din acest sezon așa cum a început el, dar la final mă declar învins. Acum mai am o dorință, bate și pe Dinamo.

Când ai venit la Arad, nea Mircea, mă sunau prietenii și ne spuneam: „Acum suntem siguri că picăm…” Cam așa te-am primit pe aici. Nu ne-a prea plăcut trecutul tău apropiat, ce ai făcut în ultimii ani pe la Dinamo, pe la Viitorul, ba chiar și pe la Iași. Nu ne-ai prea convins nici când ai salvat echipa în finalul sezonului trecut. Au fost meciuri în care UTA a arătat rău, mult prea rău, cu tine pe bancă, așa cum a fost la Mioveni sau la Buzău.

Dar ne-ai salvat, și am început să cred că vorba englezului „the best is yet to come”, adică ce e mai bun încă nu a apucat să vină… Iar după cum a început UTA sezonul după selecția ta, nea Mircea, am zis eu și alte câteva mii de prin arenă: anul ăsta picăm sigur. Nu știu nici acum cu ce ochi i-ai văzut, fie și pe youtube, pe Roganovic, Leidsman, Holst, Vucenovic, Marku și au mai fost câțiva. I-ai adus aici, ba le-ai mai dat și câteva mii de euro când ei nu puteau juca mai sus de Peciu Nou… Îmi era clar că nu mă mai puteam aștepta la nimic bun.

Am scăpat cu „bulan”, vorba fotbaliștilor, să nu pierdem la Oțelul, o nou promovată pe care o credeam vai mama ei. Ne-a dat CFR cu terenul în cap pe furtuna aia de la Arad, meci în care Carp, Markov, Stroungis, Roganovic și mai câțiva nici nu știau la ce poartă atacăm, de Carp i-a și dat imparabila lui Iacob. Ne-a întors apoi Hermannstadt și după patru etape am bătut și noi pe cineva. Pe o altă nou promovată, Poli Iași, dar după un meci care chiar nu m-a convins că ne-au înghesuit moldovenii mai tare decât i-au înghesuit perșii pe spartanii lui Leonidas la Termopille.

Ne-au dat apoi oltenii cu terenul în cap fără să joace nimic. Păi dacă ei n-au jucat nimic și ne-au dat 3, îți dai seama nea Mircea cum arătam noi? Și a venit meciul cu FCSB, meciul ăla la care cu toții ne-am dus liniștiți că ne dau și ăia minim 3, mai ales că veneau după cinci victorii din cinci. Iar în primele cinci minute de la Arad au înclinat terenul spre poarta lui Iacob și au și marcat… Ceva s-a întâmplat atunci, ceva ai făcut pe banca aia și i-ai bătut, l-ai bătut pe Gigi, nea Mircea, dar te-ai consumat atât de tare încât te-a lăsat inima. Nu-mi plăcea miștoul tău de Capitală, nu-mi plăcea nici prosteala aia de la fiecare conferință de presă, dar după ce te-a lăsat inima și ai rămas, ai început să-mi placi, și nu doar că ai început să-mi placi, ci am prins un respect pentru ceea ce faci, nea Mircea. Cu toate că și după victoria cu FCSB rezultatele întârziau să apară, ba ne-a mai bătut și „U” pe Neuman, i-am egalat pe Botoșani la ultima fază de era să fim de minunea Ligii 1 ca prima echipă bătută de moldoveni în sezonul ăsta, după care a urmat o serie interminabilă de egaluri.

Și a venit meciul ăla cu oltenii lui Mititelu. I-ai bătut la ei și ceva s-a deblocat acolo. Dar până acolo ai mai tot plombat în locul slabilor aduși în vară. Ai mai îmbrăcat echipa cu câte un Luckassen, un Diogo, ba chiar un Ofosu, a apărut parcă de niciunde Micovschi, puștiul Mihai creștea continuu de la meci la meci, iar în apărare și în poartă Benga și Iacob au revenit la forma de prin primele sezoane ale lor la Arad. Era clar că echipa arăta deja altfel și chiar dacă era prin exil la Oradea sau la Sibiu, a început să adune puncte.

Când am văzut că a venit iarna și îți ții echipa pe ICRTI mi s-a părut că e total neprofesionist. Și când jucam la Liga a 4-a ne permiteam câte un cantonament pe undeva. Dar la 5 milioane datorie, (de euro), normal că stai acasă…

Și începutul de an a fost exact cum mă așteptam: 0-4 cu FCSB. „Clar picăm” a redevenit refrenul cel mai des fredonat timp de o săptămână, până la victoria cu Sepsi în care cred că nici matale, nea Mircea, n-ai crezut, mai ales că secuii veneau după 6-0 cu Iașul. Și apoi ai bătut la Cluj, te-ai împiedicat de Botoșani, iar ai câștigat apoi la Voluntari, i-ai bătut pe Petrolul și ai pierdut la Rapid după o repriză în care poate echipa asta a arătat cel mai bun fotbal din întregul campionat. N-a fost capăt de țară, i-ai bătut încă o dată pe oltenii lui Mititelu și ne-ai făcut să visăm, dar eu și acum tot spun că tot deciziile tale, nea Mircea, ne-au făcut să ne trezim pentru că orice ai spune, voit sau nu, ai făcut strâmb echipa cu Dinamo…

Îmi era ciudă că stăm iar în mocirla play-out-ului, ba chiar mă și năpădeau gândurile negre de retrogradare, dar mi-au trecut repede. I-ai luat la rând și cu excepția meciului ăla mai nefericit cu Sibiul, mi-ai arătat că ești antrenor, nea Mircea, antrenorul ăla pe care-l vedeam de aproape în Giulești, în vara lui 2003, când ai bătut cu Rapidul pe UTA și ai luat titlul. Antrenorul ăla care ai bătut cu Dinamo pe Steaua la ea acasă, în Ghencea, cu 4-2, și ai luat titlul și cu „câinii”.

Ai ajuns aici un expirat, iar acum ești un reciclat, un antrenor de titlu, reciclat. Aveai nevoie de UTA cum s-a dovedit că și UTA avea nevoie de tine, Mircea Rednic. Un antrenor cu fler, un antrenor cu curaj, un antrenor care a readus fotbalul pe „Francisc Neuman” și care ne-ai făcut să sperăm că într-adevăr „the best is yet to come”. E de departe cel mai bun sezon al Bătrânei Doamne din ultimii 50 de ani și pentru asta mă declar învins. Nu credeam deloc în tine, dar m-ai bătut, nea Mircea, m-ai bătut rău ca pe covoare. Și îți mulțumesc pentru asta. Undeva în sufletul meu mi-am dorit mult să pierd acest meci. Era spre binele echipei, spre bucuria arădenilor. M-ai bătut și pe mine și pe propria-ți conducere. Ai dus echipa pe loc de baraj, dar ea n-a fost în stare să-ți asigure licența de Europa. Cu complicitatea ta, nea Mircea, după cum spuneai.

Dacă ar fi spun acum ce nu mi-a plăcut la tine în tot acest sezon, ar fi două lucruri de spus. Primul ar fi felul în care l-ai tratat pe Rareș Pop. La final te-a învins el, nea Mircea. El te-a bătut, ți-a arătat că merita mai mult decât l-ai lăsat să arate. Apoi nu mi-au plăcut unele ieșiri de prin conferințe, dar le-am taxat la vremea respectivă.

Acum, la final, mai am o singură dorință nea Mircea: bate-i și pe Dinamo.

În rest, toate bune, sănătate și respect!

Citește și:

Speciala zilei: Când obiectivele sunt mici, te mănâncă mediocritatea … Dorul nostru după Feyenoord