– pentru Lajos Notaros și Ovidiu Balint

 

La 1 martie 1916 a apărut la Arad primul număr al unei reviste cu aspect elegant, purtând titlul „Pagini Literare”. Revista își propunea, într-o „Chemare” patetică, adresată scriitorilor rămași acasă (neîncorporați), să țină sus „steagul literaturii și culturii românești” din Transilvania, în vremurile de viforniță și cumpănă a războiului. Fără să apară în prim-plan,  inițiatorul revistei a fost Vasile Goldiș. Câteva personalități culturale din Transilvania, printre care scriitorii Ion Agârgiceanu și Al. Ciurea, istoricul Ioan Lupaș, filologul Nicolae Drăganul, la care se adaugă poeții Emil Isac și Aron Cotruș, au răspuns la inimosul apel lansat la Arad.

Alături de aceștia și-a făcut loc un tânăr puțin cunoscut la acea dată, dar care avea să devină unul dintre stâlpii de susținere ai culturii românești moderne: Lucian Blaga. Nu înplinise încă 21 de ani și era deja atras de „glasurile de sirene” de pe țărmurile înalte ale filosofiei. Publicase primul său articol de filosofie, „Despre intuiție în filosofia lui Bergson”, tot la Arad, în ziarul „Românul”, cu doi ani în urmă, când abia terminase liceul.

Până la suprimarea „Paginilor Literare” de către autorități, în iulie 1916, în momentul intrării României în război, rubrica de filosofie din această revistă a ființat exclusiv prin articolele semnate de Lucian Blaga. În această revistă a publicat „Mit și Cunoștință”, „Două tendințe în teoria cunoștinței ”, „Ipoteze indiferente” și „Problemele fantomă”.

Sunt articole în care tânărul filosof era în căutarea de sine, punându-și marile întrebări ale minților cugetătoare dintotdeauna și schițând totodată primele răspunsuri proprii, care vor fi preluate în opera de maturitate, ca niște laitmotive în  desfășurara unei simfonii împlinite. Semn al vocației sale sigure și al spiritului său constructiv, Blaga se oprește de la început asupra teoriei cunoașterii, considerată ca temelie a oricărui edificiu filosofic închegat: „Ce teorie a cunoștinței adoptezi este un pas de importanță enormă în viața spirituală și în creație căci teoria cunoștinței nu este o simplă teorie între multe altele, ci începutul fericit sau dezastruos ale unei adânci sau mărginite concepții despre lume” (Mit și Cunoaștere).

Cercetătorul de azi, care vrea să pătrundă în opera atât de complexă a lui Blaga, nu poate să nu pornească de la înțelegerea acestui articol de debut al lui Blaga din „Pagini Literare”: „Mit și cunoștință”. În acest articol este condensată convingerea lui Blaga despre cunoaștere ca funcție a fanteziei mitice, a imaginației revelatorii: „mitul este un product al geniului nostru, product fără care nu înțelegem în lumină vie faptele experimentate. Pe temeiul intuiției imediate, analiza și imaginația noastră construiesc anumite tipuri de fenomene, la care reducem datele descoperite prin observație și experiment. Aceste fenomene originare, considerate ca feți ai minții creatoare, sunt miturile”.

lucian-blagaDin această pricină, Blaga consideră că nu poate fi învinuit că el însuși a ales perspectiva mitului. De la primele sale demersuri din Pagini Literare, mintea sa cugetătoare a încercuit un concept cu un rost adânc în teoria cunoașterii și în însuși ansamblul filosofiei sale care va deveni, în bună parte, fapt de care era el însuși conștient, o „mitosofie”. „Să nu uităm, că în orice viziune metafizică se amestecă imagini mitice…filosofia devenind ceea ce mai potrivit s-ar putea numi mitosofie” (în „Trilogia Culturii”, p.488).

Sunt cunoscute eforturile cugetării de maturitate a lui Blaga în scopul legitimării metafizicii. Tentația iscodirii metafizice însă se manifestă la Blaga în cuprinsul acelorași articole de colaborare la „Pagini Literare”: „mintea omenească este însă foarte neastâmpărată și mai curioasă decât o femeie; cu greu vei putea-o îndupleca să renunțe la speculațiile cu privire la acea regiune a lucrurilor în care, cu mijloacele profane ale experimentului și observației nu putem ajunge” (din „Ipoteze indiferente”). Metafizica este pentru Blaga, încă de la începuturile plămădirii concepției sale, o trebuință esențială. Ea pornește din „adâncul cel mai tainic al personalității noastre” (Problemele fantomă). Metafizica poate ajunge la rezultate valabile – crede Blaga – dacă va elimina problemele „imposibile, false, greșit puse, adică problemele fantomă”.

Articolele publicate în „Pagini literare” de la Arad vădesc atât dispoziția lui Blaga pentru construirea unui sistem filosofic, cât și existența unui nucleu de gândire proprie închegat din câteva intuiții și aproximări, în anii și condițiile istorice, culturale și psihologice ale Primului Război Mondal, înainte de plecarea sa la studii la Viena. Ele sunt o dovadă a consecvenței cu care cugetarea lui Blaga s-a desfășurat de-a lungul operei, pornind de la primele întrebări și răspunsuri formulate în anii tinereții. În urma celor de mai sus, putem considera articolele din „Pagini Literare” ca fiind cu adevărat primele „pietre pentru templul său filosofic” la care trebuie să se oprească cercetătorul care vrea să surprindă momentul de început al operei uneia dintre mințile cele mai vast creatoare din cultura românească.

P.S. „Pietre pentru templul meu” este primul volum de aforisme al lui Blaga, apărut în 1919.

Horia Medeleanu

-, 26 noiembrie 2016, 5:46 PM