luni, 29 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Încetinitorul de particule – Mai multă sau mai puțină… filozofie ori filosofie?

    de E. Nola | 14 noiembrie 2023, 7:39 AM | Încetinitorul de particule

    4

    În sfârșit, în cele din urmă am șansa să scriu despre ceva la care cât de cât mă și pricep.

    Da, de filozofie vorbesc, așa, cu „z”, fiindcă am terminat-o la Cluj, la Babeș-Bolyai, iar acolo se scria cum se pronunță, cu „z”. Bucureștenii, la concurență, scriau și scriu imperialist în continuare cu „s”, poate așa înțelege tot prostul cât de superior este domeniul despre care vorbim. Mai mult decât superior, în fond, culturile se clasifică în funcție de puterea și valoarea lor filozofică. Marile culturi se încununează cu opere filozofice și cu autorii acestor opere. Filozofii, cum ar veni.

    Culturile mai mici fac pe dracu-n patru să aibă și ele filozofie și filozofi, dar rareori reușesc să iasă din cadrele limbii sau a mediului lor mai mult sau mai puțin provincial. Pe lângă germani, francezi, englezi și italieni, eventuali ruși, celelalte culturi europene mai mici apar în filozofie mai mult punctual așa, danezii cu un Kierkegaard, spaniolii cu un Ortega y Gasset, rar se mai întâmplă ca cineva să vină dintr-o cultură mică în una mare și să devină vestit în ambele. S-a întâmplat chiar aici, la noi, în cultura română, acolo unde un Cioran sau un Eliade sunt considerați pe bune specifici și universali deodată.

    Søren Kierkegaard
    Søren Kierkegaard (sursa: Royal Danish Library)

    Având toate acestea în vedere, crearea – anunțată public, vineri, 10 Noiembrie în sala Regele Ferdinand a Palatului Administrativ –, Societății Arădene de Filosofie (deci cu „s”, à la București) este o veste bună, în fond, iată, în cele din urmă, chiar dacă îi lipsesc multe și din ce în ce mai multe, Aradul devine o gazdă, chiar dacă deocamdată doar formal, în domeniul culturii filozofice.

    Ceea ce, oricine orice ar spune, este bine. În fond, găsim în orașul și județul acesta câțiva zeci de oameni care sunt interesați de filozofie și cel puțin zece-douăzeci care, cât de cât, se și pricep și sunt mai mult decât interesați. Desigur, în fruntea lor se află inițiatorul asociației, domnul Ioan Biriș, profesor, doctor în filozofie. Chiar dacă își începe cariera la Cabinetul de Partid arădean de dinainte de ’89, evoluția sa ulterioară dovedește fără dubii că avem de-a face cu un om cu studii și preocupări profunde în filozofie. Chiar ne mirăm de ce a optat până la urmă, școlit la Cluj, la „s”-ul bucureștean, aici la Arad, unde toate „s”-urile se transformă până la urmă în „z”.

    Lucian Blaga
    Lucian Blaga (sursa: academiaprivata.ro)

    Deci, până aici, totul este în regulă, chiar de aplaudat, dacă facem abstracție de zorii deveniți sori. Mai mult decât atât, ca să fiu onest până la capăt, așa cum îi șade bine unuia care se mai ocupă și de filozofie, inițiatorul mi-a făcut onoarea, acum aproape un an, să mă invite personal șă intru în asociația pe atunci în proiect, să devin, cum ar veni, membru fondator în viitoarea asociație. Și ca să fiu și cinstit, trebuie să recunosc că nici nu am refuzat direct, mai mult m-am făcut că plouă, amănând decizia la nesfârșit, până când, din câte se pare, Ioan Biriș a tras concluzia și m-a lăsat în pace.

    Tocmai de asta, nu voi face de aici în jos, luându-mă după bătrânul Karl, critica critică a criticii, voi observa doar unele nepotriviri mărunte, dar cu atât mai filozofice.

    Să trecem peste „s”-ul oarecum nefilozofic, să trecem și peste unele nume din asociație și cartea lansată cu această ocazie despre care te întrebi cum pot fi asociate cu filozofia. Asta este, orașul e mic și prins în vârtejul politicianismului mărunt, este aproape firesc ca cineva care dorește să facă ceva pe aici să facă gestul de politețe și de interes epistemic către cei care sunt reprezentanți ai acestei minuscule politici provinciale.

    José Ortega y Gasset
    José Ortega y Gasset (sursa: dbe.rah.es)

    Observ însă că dacă generația trecută ca viață și vârstă este reprezentată de filozofi nearădeni și de arădeni mai puțin filozofi, generația mai tânără este reprezentată pe bune de cei plecați, duși sau aflați în altă parte, nu la Arad. Mihai Maci a devenit cunoscut pe plan național la Oradea, Dan Șanta, chiar dacă nu atât de cunoscut, dar reținut la București, fiind directorul cu relațiile internaționale ale Radiodifuziunii. Având șansa să îi cunosc relativ bine pe amândoi – Dan Șanta mi-a fost elev, iar Mihai Maci coleg – prezența lor în asociație este binevenită și legitimă, păcat că nu mai pot fi legați de mult de Arad.

    E ceva ce filează peste veacuri cu situația – la un alt nivel, desigur – lui Blaga, legat de Arad prin publicațiile sale de adolescență. Oarecum firesc, în fond, vorbim de cel mai original filozof român ocultat la început chiar și pe plan național, dar valorificat în ultima vreme de toți care vorbesc de filozofie în românește.

    În concluzie, salut formarea asociației și sper că aceste imprecizii și „ondulațiuni” – ca să pomenesc și de primul filozof românesc pe bune –, de început să fie corectate în cele ce urmează. Asta tocmai pentru a preveni ca asociația să devină, aidoma multor inițiative arădene, un nume golit de conținut și sens, ceva strict propagandistic și de imagine.

    O carte despre filosofi arădeni

    Iar pentru asta este nevoie de conținut. Ceva care se clădește pe bune-intenții, pricepere și deschidere pentru tot ce înseamnă valoare. Altfel, colecția arădeană a treburilor despre care vorbim doar ca să ne aflăm în treabă se va mai îmbogăți cu încă una…

    PS: Vă rog să observați că nu am pomenit de oficialitățile prezente la lansare. Ar fi fost o jignire adusă ideii de filozofie, indiferent dacă o scriem cu „s” sau cu „z”.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Mda, era si cazul! Dar, daca v-ati gandit ca am ajuns si la clasici, asta se datoreaza faptului ca dupa atata… antic…! You know what I mean… 😂
      P.S. Cand simt pericolul plictiselii, e suficient sa va bazai putin. Asa ca… multumesc si eu!

      0 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    9 + 1 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.