duminicã, 28 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Încetinitorul de particule – Zilele Aradului și Revoluția din Decembrie

    de E. Nola | 29 august 2023, 7:57 AM | Încetinitorul de particule

    6

    Până după anii nouăzeci din secolul trecut, esplanada din fața clădirii primăriei era locul manifestărilor politice. Nu e vorba doar de marea de oameni adunată în fața blindatelor în 21-22 Decembrie, este vorba și de mitingurile din vremea socialismului nu degeaba biruitor.

    La aceste „defilări” de 1 Mai și 23 August, acolo, cam pe unde e acum scena, se instala tribuna oficială, construită special pentru aceste ocazii și de pe care, stând la patru ace, mai marii de partid și de stat se uitau de sus la cei care, organizați din fabrici și uzine, mărșăluiau jos, aducând omagii partidului și vajnicilor conducători.

    A venit în cele din urmă acel Decembrie, despre care nici acum, după mai bine de trei decenii, nu știm exact ce a fost. Ceea ce știm este că arădenii sătui de tâmpeniile lui Ceaușescu au umplut piața, ieșind imediat după Timișoara, indicând dorința lor ca să se termine odată cu aberația numită socialism.

    1revolutieatac

    O vreme acest gest a fost respectat cum se cuvine, chiar dacă monumentul dedicat evenimentului arată deja interese divergente – asta ca să nu mai vorbim de așazisa statuie a lui Goldiș, plasată între liniile de tramvai – a venit însă noua conducere de partid, cea care, chiar dacă nu mai e PCR ci PNL, a reluat obiceiul vechilor oameni de partid și de stat.

    Mi-au venit în minte aceste gânduri, uitându-mă la câteva fotografii care arătau marile manifestări din Arad din fața primăriei. Lumea și țara la concerte de doi bani sau chiar pe bune sau la alte așa numite evenimente încropite pe banii cetățeanului neorientat și nebăgat în seamă din nou. Bine, cei mulți se aflau departe de Arad, pe malul mării undeva în Grecia, Croația sau chiar pe litoralul românesc, cei care au format ”publicul” manifestărilor erau cei care, dintr-un motiv sau altul, nu aveau cum să plece sau au sosit deja din vacanță.

    Să ne înțelegem bine: nu am nimic împotriva serbărilor dedicate Aradului, chiar mă bucur că este legat de un moment chiar semnificativ din istoria orașului, problema mea este cu ce-ul și cum-ul. Nu e nimic subtil aici, orice se poate înălța sau strica prin modul în care organizezi sau, dimpotrivă, dezorganizezi treaba.

    Să observăm înainte de toate că, neavând un spațiu adecvat – stadionul fără gazon nu se pune -, pentru manifestări sărbătorești rămân spațiile tradiționale ale conducerii de partid și de stat de pe vremea prea grabnicului împușcat. Parcul Eminescu, malul Mureșului și ce a mai rămas din Ștrand, dar înainte de toate esplanada din fața Primăriei.

    În Cetate, nu-i așa, nu se poate, eventual la Pădurice, dar și acolo e Consiliul Județean, asta ca să nu mai vorbim de spațiul acela gol despre care nimeni nu știe nimic și nimeni nu se bagă.

    Sunt afaceri domnule, iar, dacă nu știați, mai nou afacerea a luat locul ideologiei de partid de pe vremuri. Atunci nu aveai cum să ieși din „să crească și să trăiască”, mai nou totul este decis de preț și de comision. Cu atât mai mult aici la Arad, orașul acesta care a trecut prin atâtea și care acum suportă de douăzeci de ani o administrație care diferă de cea de dinainte de 89 doar prin preț.

    2

    Orice eveniment este transformat în elogiu și fanfaronadă, important nu este cine, unde și ce cântă, ci prezența acolo a oamenilor care trebuie adulați, aplaudați și realeși.

    Cam despre asta a fost vorba și în aceste zile, aproape zece, în care sub lozinca sărbătorii orașului, vrând-nevrând, cei care s-au dus la hamburgeri și o bere sau să stea la un concert, chiar și de operă, au aplaudat ”efortul” conducerii actuale, liberale prin lozinci, de a aduce la Arad cântec și voie bună.

    Nimic deosebit față de trecutele vremuri, eventual doar prin amănunte fără importanță, cum ar fi lipsa tribunei oficiale.
    Dar atâta problemă să fie, vremurile s-au schimbat, tribuna oficială s-a mutat pe internet, acolo unde se poate aplauda, mai precis umple cu like-uri pozele înainte mergătorilor încântați de adulația celor care se uită, ascultă și merg mai departe.

    3

    În rest totul neschimbat: vorbe în loc de fapte, promisiuni în loc de realizări.

    Dacă putem trage o concluzie lucrativă pentru oraș din marile manifestări de zece zile este aceasta: bulevardul poate fi transformat în spațiu pietonal fără nici un risc.

    Spun asta fiindcă atunci când, la sfârșitul anilor nouăzeci, discutând cu un primar, ultimul cu care se mai putea discuta ca între oameni, l-am întrebat de ce nu trece la transformarea bulevardului de la primărie până la teatru în spațiu pietonal, mi-a răspuns făcând haz de necaz: fiindcă după aia mă vor mânca ăștia de viu. Îți dai seama, acum când fiecare își ia mașină, să le închid posibilitatea de a se făli cu asta în centru?

    Vremurile acelea au trecut, populația orașului a scăzut cu un sfert față de 1990, iar aceste zece zile, în care bulevardul a fost închis pe cel puțin un sens în week-end, au arătat cât se poate de clar că trecerea la pietonal de la primărie până la teatru n-ar fi nicio problemă pentru arădeanul cu scaun la cap, nu doar în mașină.

    Ar fi însă o problemă pentru actuala conducere de partid și de stat degeaba: cu ce să umple acel spațiu de plimbare? Magazine, ioc, cluburi, baruri, nici atât, vitrine umplute cu lozinci, iar cântăreții și cântărețele aduși de Zilele Aradului mai au și altă treabă…

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Cum am spus și la un alt articol – analiză:
      „PANE E CIRCUS”.
      Doar atât…
      .
      „Să fie primit …!” – zise norodul fericit, cu un crenvurst, mic sau hamburger în mână.
      … Iar de e și-o bere (ceva mai ieftină), cu o râgâială sănătoasă, extazul e complet. 😎

      +7 voturi
      +1
      -1
    2. Evenimentele din decembrie 89 au fost LOVITURA DE STAT ! E. Nola daca :”Ceea ce știm este că arădenii sătui de tâmpeniile lui Ceaușescu au umplut piața, ieșind imediat după Timișoara, indicând dorința lor ca să se termine odată cu aberația numită socialism.” este afirmatia dumneavoastra , ceea ce se intampla in zile noastre cum poate fi numit ? Daca Ceausescu este numit „tampit” pentru ca a industrializat Romania, a electrificat-o, a dat sansa educatiei si celor saraci , a platit datoria externa atunci cei care conduc Romania in zilele noastre cum pot fi numiti . Stiu, tampenie este considerata plata datoriei externe care a dus la sacrificii din partea romanilor, ceea ce se ascunde romanilor este faptul ca atunci ca si acum Romania tot platea datoria catre FMI iar de aici i se spunea ca sumele platite reprezinta doar dobanda la imprumut nu si imprumutul in sine fapt ce l-a infuriat pe Ceausescu care a dat o declaratie in presa romaneasca a acelor vremuri (eu am citit-o in „Scanteia Tineretului”) prin care afirma ca nu v-a mai platiti nici un leu in plus ci doar suma ce reprezinta imprumutul si din acel moment a facut tot posibilul sa scape Romania de FMI . Unde suntem acum ? Daca stiam ce importanta istorica va avea acel interviu pastram cu sfintenie ziarul, din pacate l-am aruncat . Poate il gasiti dumneavoastra in arhiva daca nu a fost ars la Berevoiesti !

      0 voturi
      +1
      -1
      • Chestia cu datoria externa este locul comun al celor care deplâng comunismul și pe Ceaușescu. Datoriile au fost făcute tot de el atunci când, pentru eliminarea adversarilor, a cerut ajutorul occidentului, dându-se cea mai occidentală țară din lagărul comunist. A fost un joc în care, după ce occidentul s-a lămurit, a pierdut ca un tâmpit. De altfel ”tâmpeniile sale” nu sunt neapărat astea, ci faptul că fiind un semianalfabet frustrat a crezut că poate conduce dictatorial – accent pe dictatură – o țară.
        Din păcate cei care nu văd diferența între dictatorul frustrat și tâmp Ceaușescu și șmecherașii din zilele noastre, nu au nici cum să scape de acești șmecherași făcuți după vechi tipare. Inclusiv ceaușiste…

        0 voturi
        +1
        -1

    Scrie un comentariu

    4 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.