sâmbãtã, 27 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Valeriu Gheorghiță, la Săvârșin: „Eu nu văd ce credibilitate mai poate să aibă un cadru medical care face astfel de practici ilicite prin care știrbește imaginea corpului medical”

    de Raluca Medeleanu | 2 septembrie 2021, 10:30 PM | Interviuri | Recomandările editorilor | Sănătate | Știri Arad

    0

    Valeriu Gheorghiță, președintele Centrului de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV), a fost prezent joi după-masa la Gala Alianței DSP, organizată la Domeniul Regal de la Săvârșin, județul Arad, eveniment menit să aducă recunoștință tuturor cadrelor medicale care au salvat vieți, care au lucrat la foc continuu în această lungă și extrem de solicitantă perioadă a pandemiei. După festivitatea de decernare a diplomelor onorifice, Valeriu Gheorghiță și-a făcut timp să răspundă la câteva întrebări adresate de jurnaliștii prezenți. Acesta a vorbit despre importanța informării corecte asupra beneficiilor pe care le aduce vaccinarea, despre necesitatea implementării unui program de educație sanitară în toată țara, atât la nivelul populației generale, cât și a personalului medical, și a blamat acele cadre medicale care, prin acțiunile lor ilicite de falsificare a certificatelor de vaccinare, pătează imaginea și așa afectată a sistemului medical românesc, fiind de părere că cei care sunt prinși ca fiind implicați în astfel de acțiuni penale să le fie retrasă licența de liberă practică.

    În rândurile de mai jos vă prezentăm o selecție dintre răspunsurile pe care le-a oferit președintele CNCAV la Săvârșin:

    Se ia în considerare vaccinarea obligatorie la anumite categorii profesionale, așa cum se întâmplă în alte țări?

    „Nu, nu se discută obligativitatea vaccinării, cred că până la urmă decizia fiecăruia dintre noi e cea mai importantă, însă trebuie să fie o decizie informată, corectă, și trebuie să înțelegem că de decizia noastră depind și cei din jurul nostru.  Deci nu se pune problema de obligativitatea vaccinării, însă facem apel la responsabilitate, mai ales din partea personalului medical care are un rol important, pe de o parte în credibilizarea campaniei de vaccinare, iar pe de altă parte în relația directă cu pacientul, deci este un mesaj important atunci când vorbim cu pacientul, atunci când solicităm din partea lor să se testeze sau să fie vaccinați”, a răspuns Gheorghiță.

    Cum explicați că doctori cu reputație bună în meseria lor au reticență să se vaccineze?

    „Fiecare are propriul sistem de valori, însă o mare parte dintre colegii care nu s-au vaccinat până la acest moment sunt cei care au trecut prin boală, care au istoric de infectare și care au decis să amâne a fi vaccinați. Desigur sunt situații pe care le-am văzut și în spațiul public cu colegi care au o cu totul altă părere despre vaccinare, cu alte cuvinte sunt împotriva ideii de vaccinare și nu găsesc că este benefic acest lucru, ceea ce este complet greșit din punctul meu de vedere, ca medic, să ieși în spațiul public și să nu promovezi o măsură care este recunoscută de zeci de ani de zile ca fiind cea care salvează vieți, care împiedică îmbolnăviri. Deci vaccinarea reprezintă soluția sigură și eficientă prin care noi putem să stopăm consecințele negative ale acestei pandemii și obiectivul este foarte important legat de prevenirea spitalizărilor, prevenirea deceselor din cauza maladiei”.

    Cum credeți că va avea succes vaccinarea copiilor, în condițiile în care adulții, părinții lor, nu se vaccinează?

    „Într-adevăr, exemplul din familie este foarte important și este foarte dificil ca un copil de peste 12 ani, care îndeplinește toate condițiile de vaccinare, să vadă în modelul părinților sau al bunicilor persoane care nu doresc să se vaccineze, tocmai de aceea cred că acest lucru până la urmă scoate la suprafață cât de important este un program de educație medicală încă din școală, fiindcă vaccinarea trebuie să fie privită ca un gest de normalitate și ca nimic ieșit din comun. Până la urmă, în orice țară civilizată, prin vaccinare reușim să controlăm răspândirea bolilor contagioase pe teritoriul unei comunități (…). Este un program care trebuie pregătit, este o strategie pe termen lung, însă această pandemie ne-a arătat o vulnerabilitate foarte mare a sistemului medical românesc și anume partea de prevenție și partea de sănătate publică. Avem nevoie de o strategie care să includă, pe de o parte, măsuri de educație medicală, la nivelul populației generale, capacitate de diagnostic și, evident, educație medicală chiar la nivelul profesioniștilor din sănătate, care trebuie să aibă același cuvânt și același mesaj legat de măsurile care nu fac altceva decât să limiteze răspândirea unor boli precum infecția cu Sars Cov 2.

    Când vine vorba de credibilitatea campaniei de vaccinare, unde credeți că ne situăm?

    „Eu cred că cei care au dorit să se vaccineze, au putut să facă acest lucru, mai sunt oameni care doresc să se vaccineze, dar care au amânat decizia și momentul, ca urmare a faptului că o bună perioadă de timp am avut o evoluție epidemiologică favorabilă. Cred că nivelul de încredere al oamenilor în ceea ce privește vaccinare în general este același cu nivelul de încredere anterior debutului campaniei de vaccinare, care în România nu era unul foarte bun. Noi aveam epidemii de rujeolă, ca urmare a faptului că rata de acoperire vaccinală la copii era în scădere, ceea ce bineînțeles că a declanșat și epidemia de rujeolă, cu pierderea de vieți omenești în rândul copiilor toți nevaccinați. Și nu cred că este admisibil să avem boli prevenite prin vaccinare și să considerăm că a avea două, trei, cinci pierderi de vieți omenești, de copii care decedează din cauza unei boli contagioase care ar fi putut fi foarte bine să fie prevenită prin vaccinare, nu cred că aceste lucruri, în anul 2021, să fie acceptabile, sau explicabile logic sau rațional”.

    Cum vedeți revitalizarea campaniei de vaccinare. având în vedere ultimele scandaluri cu „vaccinarea la chiuvetă”?

    „Cred că aceste evenimente sunt în momentul de față un fenomen izolat, ele vor fi majoritatea, poate nu toate, identificate, cei care au participat la astfel de infracțiuni, cu siguranță vor fi pedepsiți și eu îmi doresc să se întâmple lucrul acesta, pentru că nu ține doar de a elibera certificate de vaccinare false, ci eliberezi omului de fapt riscul să se îmbolnăvească, riscul să infecteze și pe alții și chiar riscul să ajungă la spital și să moară din cauza unor greșeli, a unor decizii absolut de neînțeles pentru un profesionist în domeniul sănătății, care ia parte la astfel de acțiuni care, repet, nu fac altceva decât să decredibilizeze munca tuturor colegilor noștri de atâta timp. Ne delimităm complet și avem toleranță zero față de astfel de demersuri, tocmai de aceea încurajez toți colegii care primesc astfel de solicitări să anunțe imediat organele abilitate, tocmai pentru a limita și a descuraja astfel de acțiuni. Cred că revitalizarea campaniei de vaccinare stă în înțelegerea oamenilor în ceea ce privește beneficiile și importanța vaccinării. Tot ce a ținut de noi, legat de organizare, de centre de vaccinare, de echipe mobile, am făcut și vom face și susținem în continuare, însă atâta timp cât oamenii vor fi reticenți și nu se vor adresa către centrele de vaccinare sau către medicii de familie, evident că progresul campaniei poate să nu fie acela la care ne-am așteptat să fie”.

    Tot mai mulți specialiști au susținut în spațiul public retragerea licențelor de practică a medicilor care sunt prinși că fac acest lucru. Dumneavoastră, ca medic, cum vedeți acest lucru?

    „Nu cred că putem să fim indulgenți cu astfel de practici. Trebuie să înțelegem un aspect și anume: sunt convins că acei colegi, asistenți medicali, medici, care în mod izolat au participat la astfel de acțiuni complet ilicite, sunt tocmai cei care nu cred în beneficiile vaccinării și atunci au participat la acest tip de demersuri, crezând în felul acesta că le fac un bine celor care solicită astfel de certificate false. Trebuie să înțelegem că rolul și beneficiile vaccinului nu se traduc prin faptul că circulăm mai ușor și evităm anumite restricții, ci prin faptul că ne protejăm sănătatea noastră și reducem riscul să ajungem la spital și să murim. Aici este beneficiul vaccinării și acesta este principalul mesaj al nostru către oameni”.

    Deci susțineți retragerea dreptului de liberă practică?

    „Eu nu văd ce credibilitate mai poate să aibă un cadru medical care desfășoară astfel de practici care, repet, știrbesc imaginea unui corp medical și vedem că sistemul medical nu beneficiază de o încredere foarte ridicată în rândul oamenilor, însă atâta timp cât avem astfel de practici, ele nu vor face altceva decât să valideze neîncrederea oamenilor în sistemul medical și cred că acest lucru este de netolerat. Și da, exemple de acest fel trebuie să fie îndepărtate din corpul medical”, a spus Valeriu Gheorghiță.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    4 + 8 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.