Enola Day – Auf Wiedersehen, Klausi, du bist eine kleine… Nachtmusik
Bine, șvabii mei din Sânleani spuneau nițel altfel când doreau să te atenționeze fără supărare că ai pășit dincolo de granița bunului simț. Am mai…
Bine, șvabii mei din Sânleani spuneau nițel altfel când doreau să te atenționeze fără supărare că ai pășit dincolo de granița bunului simț. Am mai…
La această oră, Ministerul Afacerilor Interne, prin structurile sale, respectiv Poliția Română, Poliția de Frontieră, Inspectoratul General pentru Imigrări și Jandarmeria Română, derulează operațiunea „GREEN-…
DRDP Timișoara a anunțat că azi noapte, în urma ninsorii, s-a acționat pe drumurile din vestul țării, mai exact pe autostrada A1, în județul Caraș-Severin…
O luăm mai repede un pic cu întrebarea, numa mâine nu-i poimâine, dar chestiunea nu suportă amânare, în fond e vorba de viitor, de viitorul…
Muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. Avem, în această săptămână, piese noi de la Jack White, Franz Ferdinand, The Bloyet Brothers,…
Camera Deputaților și Senatul, reunite miercuri în plen comun, au aprobat înființarea a două comisii de anchetă, una pentru investigarea „mafiei imobiliare” legate de cazul…
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au verificat peste 400 de comecianţi de pneuri uzate din toată ţara şi în urma neregulilor găsite au…
Rețele Electrice Banat (companie parte a grupului PPC, denumită anterior E-Distribuţie Banat) anunță noi întreruperi de curent în județul Arad. Acestea sunt programate după cum urmează: Luni , 25…
Ashanty Andrieș, Daria Bătrân, Briana Ștefania Burcă, Bianca Chirla, Steliana Dalcă, Karina Mărcuț, Crina Popovici, Ariana Szasz și Briana Șerdean au fost „vedetele” serii de…
Nicolae Ciucă, candidatul PNL la alegerile prezidențiale, beneficiază de sprijinul unor lideri locali importanți, care au demonstrat deja că pot aduce rezultate concrete pentru comunitățile…
România a câștigat la „masa verde”, scor 3-0, meciul cu Kosovo, disputat pe 15 noiembrie și abandonat de oaspeți în prelungirile partidei. Decizia poate fi…
Anual, peste 1.500 de tone de medicamente expirate ajung la gropile de gunoi sau în sistemul de canalizare în România, otrăvind solul și apa. Din…
Parteneriatul de succes între Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad și o firmă privată (Hella România) a marcat o nouă realizare în beneficiul studenților Facultății de…
SUA au anunțat miercuri că îşi închid temporar ambasada de la Kiev după ce au primit „informaţii specifice privind un potenţial atac aerian semnificativ în…
După ce o declarație a directorul general al companiei cu privire la închiderea oficiilor poştale a stârnit vâlvă în social media, Poșta Română subliniază, într-un comunicat…
Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Arad anunță că în localitatea Sâmbăteni a izbucnit un incendiu la centrala termică a unei anexe gospodărești. La fața…
După ce ieri s-a definitivat noua componentă a Consiliului Local Municipal Arad, iată că astăzi a venit rândul noilor aleși din Consiliul Județean să depună…
Primăria pregătește încă de anul trecut documentele necesare reparațiilor capitale la pista de atletism de pe stadionul Gloria, iar odată cu finalizarea proiectului tehnic, suma…
Un incendiu a izbucnit, în această dimineață, într-un apartament situat pe Calea Iuliu Maniu, anunță reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Arad. Din primele…
Comunicat. Pornit la inițiativa celor doi consilieri municipali, Csilla Aur și Cosmin Buruc, și a viceprimarului Ilie Cheșa, proiectul intitulat „Aradul colorat”, derulat de HUB…
La opt, respectiv șapte luni de când au fost opriți în trafic, iar rezultatele DrugTest au indicat că au consumat substanțe interzise, dosarele care îi…
Marcel Ciolacu, a declarat luni, la Antena 3, că România va intra în spațiul Schengen și cu granițele terestre de la 1 ianuarie 2025, dar…
Meteorologii au emis o avertizare Cod galben de vânt puternic pentru mai multe regiuni din ţară, valabilă de miercuri dimineața până duminică seară, și o…
Spaniolul Rafa Nadal a disputat, marți seară, ultimul meci din fabuloasa sa carieră, retragerea sa venind la doi ani după cea a bunului său prieten…

Precizez din start că ceea ce voi prezenta în continuare se aplică mai ales în cazul persoanelor care ar avea de dat jos 6-15kg pentru...
Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad a lansat ieri un nou concurs de angajare, de această dată pentru 40 de posturi de asistent medical generalist....
În București, spitalele care ar trebui să îngrijească pacienții cu arsuri grave funcționează de mult timp peste capacitatea lor reală. În prezent, nu mai există...

Nu știu ce mi-a venit așa dintr-o dată de m-a dus gândul la Domnii Falcă și Fifor. Poate ușurarea după ce l-am văzut pe Nicușor...
Scriu aceste rânduri în timp ce Călin Georgescu, înconjurat de tricoloruri, și pupat la fiecare pas, vizitează Piața 100 din Oradea. Este de fapt piața...
Parafrazâdu-l pe cel mai dat naibii președinte pe care l-am avut până la Nicușor Dan, toamna nu-i ca vara. Vedem asta și acum oriunde ne-am...

Aurora Marți, fiica pacientei Catița Morar, susține că mama sa nu ar fi primit îngrijirea medicală la timp și contestă mai multe aspecte ale modului...
Un arădean solicită administrației locale să verifice dacă mecanismele prin care călătorii pot cere ajutor în cazul unor incidente din transportul public funcționează eficient în...
Locuitorii vârstnici din blocurile situate în capătul cartierului Micălaca, către podul rutier peste Mureș, și-ar dori ca Primăria să reînființeze fosta stație din „bucla” de...

De la arme asamblate ilegal și aduse din Turcia, până la pesticide interzise, deșeuri periculoase și muniție artizanală, Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din...
Violența nu mai este un fenomen izolat în județul nostru, ci unul care se manifestă constant, din familie până în spațiul public, spune comisarul de...
Nu este doar o discuție despre actorie, ci o conversație despre frică, diversitate, curaj și nevoia constantă de a te reinventa. Între teatru, Franța, introspecție...

O viață întreagă pusă în slujba educației, sportului și formării generațiilor de copii. Profesorul Mircea Dumitru, una dintre figurile importante ale sportului din Lipova, a...
Un moment cu totul aparte a avut loc zilele trecute la Lipova, unde veteranul de război Gheorghe Greff a sărbătorit împlinirea venerabilei vârste de 104...
S-a născut mult prea devreme, la doar 28 de săptămâni de sarcină, cântărind numai 760 de grame. Medicii au fost nevoiți să îl resusciteze imediat...

Senatorul USR de Arad Răzvan Anghel a criticat, în plenul Senatului, refuzul PSD de a susține Guvernul condus de premierul desemnat Siegfried Mureșan și schimbarea...
Președintele PNL Arad, europarlamentarul Gheorghe Falcă, a vorbit în cadrul unei conferințe de presă despre nominalizarea lui Sigfried Mureșan pentru formarea Guvernului. Gheorghe Falcă a...
Senatorul USR de Arad Răzvan Anghel a avertizat, într-o declarație susținută în plenul Senatului, asupra consecințelor legitimării politice a AUR de către PSD. Anghel a...

Municipiul Arad pregătește pentru Rogera un acord-cadru pe 4 ani pentru întreținerea terenurilor și bazelor sportive, cu o valoare maximă estimată de 54,26 milioane lei...
Consilierii locali au aprobat, astăzi, 3 septembrie, încetarea contractului prin care CET Hidrocarburi gestionează serviciul de termoficare al Aradului. Contractul încetează oficial în 15 septembrie,...
Primarul comunei Bata, Cristian Giorgian Matiaș, și-a înaintat demisia din funcție la 24 august 2026, invocând motive medicale, personale și familiale. Plecarea acestuia din funcție...

Fuziunea dintre Paramount și Warner Bros. Discovery a intrat în linie dreaptă, după ce Paramount a ajuns la un acord cu procurorii generali din 12...
Parteneriatul dintre școala comercială privată Stimmatini din Verona și Colegiul Economic Arad prinde contur printr-un laborator de formare de trei ore, la care au participat...
Actorul și regizorul francez Arnaud Denis a murit marți, în Belgia, la vârsta de 43 de ani, după ce a apelat la procedura de eutanasie...

Numărul românilor care nu își permit o mașină personală a scăzut la jumătate într‑un singur an, arată cele mai recente date publicate de Eurostat, citate...
Dacia traversează unul dintre cei mai dificili ani din ultimul deceniu, după ce cota de piață a scăzut abrupt la 19,8%, față de aproape 29%...
China încearcă să‑și controleze mai strict expansiunea globală a industriei auto, după ce exporturile au explodat în ultimii ani, potrivit News.ro. Autoritățile de la Beijing...

Congresul SUA și mai mulți lideri din industria AI se confruntă cu o dezbatere tot mai tensionată privind introducerea unui „kill switch” pentru inteligența artificială,...
Compania Anthropic dezvăluie în cel mai recent raport operațiuni rusești extinse de manipulare informațională care au vizat România și Republica Moldova, inclusiv folosirea AI pentru...
Președintele Donald Trump a intervenit surprinzător, printr-un apel telefonic, în timpul discursului susținut de CEO-ul Nvidia, Jensen Huang, pe scena All-In Summit din Los Angeles,...

„Malul vânăt“ / „A River’s Gaze“, primul film din trilogia despre iubire în mediul rural, al regizoarei Andreea Cristina Borțun și coprodus de actorul american...
Festivalul de film documentar fARAD și-a anunțat programul complet pentru cea de-a 13-a ediție, cu tema „ANIMAL”. Între sălbăticie, vulnerabilitate și relația contradictorie dintre oameni...
Cinefilii arădeni sunt invitați miercuri, 16 septembrie, de la ora 19:00, la Cinema Arta, la proiecția filmului „Afară” (Fuori), regizat de Mario Martone. Accesul publicului...

Aradul vibrează din nou pe ritmuri de jazz. Festivalul Internațional de Jazz – JAZZAR, ajuns la Ediția a V-a, revine în perioada 24–26 septembrie 2026,...
Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. În această săptămână avem piese noi de la Israel Nash (cover după...
Particles – Intermedia Lab & Music Festival revine, între 25 și 27 septembrie 2026, pe malul Mureșului din Arad, pentru cea de-a șaptea ediție. Sub...

Fuziunea dintre Paramount și Warner Bros. Discovery a intrat în linie dreaptă, după ce Paramount a ajuns la un acord cu procurorii generali din 12...
Serviciul de streaming Apple TV a fost lansat oficial în România, iar utilizatorii pot accesa de astăzi platforma direct din aplicația Apple TV sau de...
Gala Premiilor Emmy 2026, desfășurată la Hollywood, a adus confirmări importante pentru marile producții ale anului, cu trei titluri dominând categoriile principale ale competiției, relatează...

Între atâtea manifestări, arădene și locale, nu mai știm efectiv unde și la ce să ne mai uităm. PNL-ul arădean e într-o frenezie de neimaginat,...
Aleșii liberali de toate rangurile reprezintă adevăratul dar primit de Ilie Bolojan la preluarea șefiei PNL. Nu puterea de a impune taxe și impozite mărite,...
La cum a decurs întreaga epopee care a însoțit construcția noului pod hobanat (cunoscut drept „hibanat”) de la capătul străzii Șaguna, nici inaugurarea nu avea...

O nouă ediție Miss Arad, cea cu numărul XXI, a ajuns joi seara la final, iar în urma votului s-a stabilit ca premiul cel mare...
Finalistele Miss Arad 2026 au intrat, începând cu 1 august, în etapa de pregătire intensivă pentru marea finală a concursului, care va avea loc în...
Săptămâna Modei la Arad 2026 se desfășoară în perioada 17–23 august, în cadrul Zilelor Aradului, și include evenimente dedicate modei, frumuseții, creativității și promovării tinerelor...

Fostul polițist rutier arădean Stelian Paven, în vârstă de 41 de ani, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii Biroului de Investigații Criminale...
Un agent de la Penitenciarul Arad a intrat în atenția procurorilor DIICOT și a polițiștilor din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate (SCCO), în...
Un bărbat de 42 de ani, din Curtici, a ajuns în arest preventiv după ce, deși avea ordin de protecție, s-ar fi apropiat de soția...
Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)