luni, 7 septembrie, 2026

Special Arad Logo

    Încetinitorul de particule – Toamna nu-i ca vara, dar la Arad e în Prada!

    de E. Nola | 7 septembrie 2026, 7:31 AM | Încetinitorul de particule | Topic special

    0

    Parafrazâdu-l pe cel mai dat naibii președinte pe care l-am avut până la Nicușor Dan, toamna nu-i ca vara.

    Vedem asta și acum oriunde ne-am uita. Oriunde în lume, în țară sau aici, în orășelul nostru de pe ambele maluri ale Mureșului.

    În lume e jale, Donald Rățoiul vrea să își schimbe numele, nu mai suportă să fie confundat cu președintele Americii. În țară e un chirvai continuu, Călin, după ce a trecut pe la Curtici și Pâncota, nu se mai oprește, umblă ca Vodă-n lobodă peste tot unde sunt destui care să iasă fluturând tricolorul și strigând lozinci cu greșeli gramaticale. Chiar dacă mai are și probleme ca la Vaslui. Acolo unde nu a fost lăsat în biserică. Vă dați seama?!

    Asta în timp ce, aici, în orășelul și județul nostru vestit, Florin Galiș ne anunță plin de bucurie și entuziasm că s-a mai format o celulă AUR.

    792743250 28619763700969917 7693993538866649675 n

    Așa, pe sfârșit de vară și început de toamnă, atunci când se numără, nu-i așa, bobocii. Noua organizație a luat naștere la Șagu tocmai când Călin era oprit să intre în fabrică și în biserică în Vaslui. Nu-i, cum ar veni, nicio mirare că Simion a câștigat deja amu doi ani la Arad.

    Dar asta nu-i deranjează prea mult pe cei care de un sfert de secol taie și spânzură pe aici.

    Patronul sistemului arădean, retras la Bruscles, lansează cărți și ne explică cum îi cu PNRR-ul. Chiar dacă Domnul Fifor, neavând altă treabă mai bună, îl contrează ca la carte, lămurindu-l pe Ghiță cum îi treaba cu Planul Național de Redresare și Reziliență aici la Arad. Pe Domnul Falcă îl doare pe undeva de explicațiile lui Fifor. Și ce dacă banii intră în firme proprii? Aradul este printre ultimele județe din țară în ceea ce privește absorbția acestor fonduri, nu-i așa? Și atunci care-i problema?

    Important este că la Arad se întâmplă lucruri ca la Prada. Abia de s-au terminat Zilele Aradului și am și ales Miss Arad. Uitați-vă la fotografia în care președintele de județ al lui Gheorghe Falcă, Iustin Cionca, alături de viceprimarul tot așa, Lazăr Faur, se fotografiază cu frumoasele Aradului în fața Cazinoului. Vedeți acolo bucurie și bună-stare. Păcat că nu se face și un Mister Arad. Că am avea destui candidați.

    792206555 28779477061738747 8834533344712987421 n

    Plus că, în sfârșit, a câștigat și UTA la ea acasă, adică aici, la Arad. Acuma asta este, chiar dacă a bătut echipa de pe ultimul loc, important este că atât Sergiu Bîlcea, cât și Răzvan Cadar au jubilat, participând plenar la bucuria orașului. Și ce dacă Miercurea Ciuc își scrie numele în ungurește? Cu atât mai bine că i-am spulberat! 5-1, plus două goluri anulate! Hai, Dom’le, că e tare!

    csik 1

    Dar, mai înainte de asta, Sergiu Bîlcea, alături de noua vedetă a sistemului local, Mihai Pașca, prefectul, au avut câteva cuvinte și pentru Călin Bibarț. Păi, da, că nu se știe de ce, dar Bibi nu se lasă, merge pe căi paralele și se face că plouă. Așa că, cei doi i-au tras-o, scoțând pe ochi pasajul subteran de la Podgoria. Că nu s-a realizat nici după 25 de ani. La fel cu parcarea subterană de după teatru, că și despre aia se vorbește de pe vremea când șeful cel mare, încă primar al Aradului, a fluturat ideea în fața arădenilor mult prea preocupați de rezultatele UTA-ei. În loc să se ocupe și de altceva, așa cum fac, uite, cei pe care i-au ales.

    Acum, adevărul e că Bibi, dincolo de faptul că face ronduri contra lui Ghiță Falcă, are, la fel ca acesta, probleme de imagine cu administrația. A fost un discipol bun, chiar dacă a luat-o pe arătură.

    Cu biletele de tramvai a dat lovitura, chiar dacă asta înseamnă că se plătește din buzunarul contribuabililor, chiar și a celor care nu călătoresc cu tramvaiul. În rest, numa’ probleme și greutăți. Pe mal e jale, arădenii sunt excedați de tineretul pe trotinetele electrice, noroc că lumea a mai uitat de podul inaugurat înainte de termen și intrat imediat în degradare rapidă.

    N-ai ce-i face, așa e sistemul, firmele parazitează și fac lucrări de mântuială. Indiferent dacă-s ale tale sau ale celorlalți. Uite și la zona de agrement de pe „Mărului”. Și ce frumos a fost acum un an la inaugurare! S-au băgat bani ca lumea, aproape 30 de milioane. Dar asta e: arădenii nu știu să se îngrijească și să se folosească de ce le dă primăria. În loc să stea pe acolo și să aibă grijă, să ude și să dea cu sapa, ei se apucă de vandalisme.

    tartan decojit Mărului

    Nu-i de mirare că firma care a pus tartanul nici nu mai vrea să audă de treabă și trebuie găsită altă firmă. Numa’ griji și ronduri, cam asta este viața unui primar de Arad eliminat din sânul grupului fălchist.

    Dar atâta bai să fie, asta să fie problema noastră cea mai mare. Toamna a sosit, diminețile sunt mai răcoroase, la Căsoaia e festival de plăcinte, azi-mâine începe școala, pe urmă trebuie să te ocupi și de încălzirea orașului, încep și pregătirile pentru Anul Nou, nu e cazul să insistăm pe cele care nu au ieșit bine.

    Chiar dacă, în afară de meciul UTA -ei cu Csíkszereda, nu a ieșit bine mai nimic…

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comments are closed.