Oscar Special 2025: Sebastian Stan e Donald Trump cel tânăr sau actorul și sălbaticul
E bine să stabilim de la început că nominalizarea la Oscar a doi actori din filmul The Apprentice este o surpriză. Iar surpriza cea mare…
E bine să stabilim de la început că nominalizarea la Oscar a doi actori din filmul The Apprentice este o surpriză. Iar surpriza cea mare…
Klaus Iohannis a anunțat luni că a luat decizia să-și dea demisia. Iată cum au redat știrea marile publicații și agenții de știri din lume:…
O nouă autostradă va fi construită în România: A9 de la Timișoara la Moravița, la granița cu Serbia, va avea 73 de kilometri lungime. Valoarea…
Antrenorul echipei UTA, Mircea Rednic, a recunoscut după înfrângerea cu CFR Cluj superioritatea echipei lui Dan Petrescu. „Noi n-am fost… Nu am contat în atac”,…
Andrej Fabry este istorie la UTA. Slovacul a plecat la Universitatea Cluj, club cu care era deja semnat pentru a juca din vară, asta după…
UTA s-a făcut cioburi după pauză în fața unei echipei a CFR-ului care parcă arată tot mai mult ca aceea care cucerea cinci titluri consecutive….
Ministrul Educaţiei şi Cercetării, Daniel David, spune că după mai mult de 20 de ani de lipsă vor fi readuse, potrivit noilor planuri, discipline care…
Astăzi, Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad a organizat un parastas în memoria lui Vasile Goldiș, la 91 de ani de la trecerea în…
Fostul președinte Traian Băsescu a lansat un atac dur la adresa lui Klaus Iohannis, acuzându-l că și-a abandonat mandatul printr-o „demisie rușinoasă” care pune România…
Ministerul Apărării Naționale, prin Biroul informare-recrutare Arad aduce la cunoștința celor interesați oferta educațională a instituțiilor de învățământ superior militar și civil pentru anul universitar…
Compania de Apă informează arădenii că marți, 11.02.2025, furnizarea apei potabile va fi întreruptă pe anumite străzi din municipiu. Întreruperile de apă se vor efectua…
Valentin Costache a fost de cinci ori campion cu CFR Cluj, iar deseară le va fi adversar unora dintre foștii colegi, dar și antrenorului Dan…
Inspectoratul de Poliție Județean Arad informează că una dintre victimele implicate în accidentul petrecut în jurul orei 11:50 pe drumul dintre Călugăreni și Felnac a…
458 de arădeni, dintre care 120 de copii, s-au prezentat în acest sfârșit de săptămână (de vineri seara, ora 20:00 – până azi dimineață, ora…
Președintele Klaus Iohannis a anunțat în cadrul unei declarații de presă pe care a susținut-o la Cotroceni că a luat decizia să-și dea demisia. „Parlamentul…
Teodor Țigan revine în atenția tuturor cu pensia sa specială, după ce și săptămâna trecută toată țara, în frunte cu ministrul Mediului, a vorbit de…
Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) informează că în jurul orei 11:50 a avut loc un accident rutier în care au fost implicate două…
Cu ocazia Zilei Europene a Numărului de Urgență 112, clădirea Palatului Administrativ și pasarela pietonală peste râul Mureș vor fi iluminate în culoarea roșie, reprezentativă…
Patru bărbați au fost răniți luni dimineața, într-un accident rutier care a avut loc pe autostrada A1, în județul Sibiu, unde un TIR a intrat…
„Dragoste la foc mic”/„La passion de Dodin Bouffant” (r. Tràn Anh Hùng), cu Juliette Binoche şi Benoît Magimel, câștigătorul premiului pentru cea mai bună regie…
Dan Petrescu, antrenorul echipei CFR Cluj, crede că va avea parte de un meci dificil contra celor de la UTA în această seară pe arena…
Slovacul Andrej Fabry nu va juca nici în această seară pentru UTA chiar dacă arădenii au un meci extrem de dificil cu CFR. Astăzi este…
Se taie și copacii de pe strada Mețianu, în zilele ce vor veni. Am numărat 17 copaci pe stradă, după sesizarea primită de la cititori….
Coreea de Nord a trimis mii de muncitori în Rusia anul trecut, pe lângă soldații dislocați pentru a lupta împotriva Ucrainei, ceea ce constituie o…

Mayo Clinic din Rochester (SUA) ocupă primul loc în clasamentul „World’s Best Hospitals 2026”, realizat de Newsweek împreună cu Statista. Peste 2.500 de spitale din...
Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad a atras 171 de dosare pentru cele 70 de posturi scoase la concurs în septembrie. 31 dintre acestea însă...
Cel mai eficient program de antrenament este cel care răspunde nu doar obiectivelor tale de sănătate și fitness, ori particularităților tale morfo-anatomice, cât mai ales...

Scriu aceste rânduri în timp ce Călin Georgescu, înconjurat de tricoloruri, și pupat la fiecare pas, vizitează Piața 100 din Oradea. Este de fapt piața...
Parafrazâdu-l pe cel mai dat naibii președinte pe care l-am avut până la Nicușor Dan, toamna nu-i ca vara. Vedem asta și acum oriunde ne-am...
Înainte de a ne ocupa de personajul colectiv pe care l-am botezat Călin Nicușor Dan Georgescu, câteva cuvinte despre efectele locale ale scandalului central care...

Aurora Marți, fiica pacientei Catița Morar, susține că mama sa nu ar fi primit îngrijirea medicală la timp și contestă mai multe aspecte ale modului...
Un arădean solicită administrației locale să verifice dacă mecanismele prin care călătorii pot cere ajutor în cazul unor incidente din transportul public funcționează eficient în...
Locuitorii vârstnici din blocurile situate în capătul cartierului Micălaca, către podul rutier peste Mureș, și-ar dori ca Primăria să reînființeze fosta stație din „bucla” de...

De la arme asamblate ilegal și aduse din Turcia, până la pesticide interzise, deșeuri periculoase și muniție artizanală, Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din...
Violența nu mai este un fenomen izolat în județul nostru, ci unul care se manifestă constant, din familie până în spațiul public, spune comisarul de...
Nu este doar o discuție despre actorie, ci o conversație despre frică, diversitate, curaj și nevoia constantă de a te reinventa. Între teatru, Franța, introspecție...

O viață întreagă pusă în slujba educației, sportului și formării generațiilor de copii. Profesorul Mircea Dumitru, una dintre figurile importante ale sportului din Lipova, a...
Un moment cu totul aparte a avut loc zilele trecute la Lipova, unde veteranul de război Gheorghe Greff a sărbătorit împlinirea venerabilei vârste de 104...
S-a născut mult prea devreme, la doar 28 de săptămâni de sarcină, cântărind numai 760 de grame. Medicii au fost nevoiți să îl resusciteze imediat...

Președintele PNL Arad, europarlamentarul Gheorghe Falcă, a vorbit în cadrul unei conferințe de presă despre nominalizarea lui Sigfried Mureșan pentru formarea Guvernului. Gheorghe Falcă a...
Senatorul USR de Arad Răzvan Anghel a avertizat, într-o declarație susținută în plenul Senatului, asupra consecințelor legitimării politice a AUR de către PSD. Anghel a...
Senatorul USR de Arad, Răzvan Anghel, a criticat, în plenul Senatului, contrastul dintre discursul PSD despre solidaritate și grija pentru românii vulnerabili și stilul de...

Municipiul Arad pregătește pentru Rogera un acord-cadru pe 4 ani pentru întreținerea terenurilor și bazelor sportive, cu o valoare maximă estimată de 54,26 milioane lei...
Consilierii locali au aprobat, astăzi, 3 septembrie, încetarea contractului prin care CET Hidrocarburi gestionează serviciul de termoficare al Aradului. Contractul încetează oficial în 15 septembrie,...
Primarul comunei Bata, Cristian Giorgian Matiaș, și-a înaintat demisia din funcție la 24 august 2026, invocând motive medicale, personale și familiale. Plecarea acestuia din funcție...

Alternativa pentru Germania (AfD), partidul de extremă dreaptă din Germania, este creditată cu primul loc în alegerile regionale desfășurate duminică în Mecklenburg-Pomerania Inferioară, potrivit exit-pollurilor...
Guvernul de la Roma pregătește o lege prin care va fi stabilit un număr maxim de elevi străini într-o clasă. Proiectul va interzice și purtarea...
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat că va crea o „Forță AI” și va numi un responsabil național pentru inteligența artificială, pe fondul avertismentelor tot...

Numărul românilor care nu își permit o mașină personală a scăzut la jumătate într‑un singur an, arată cele mai recente date publicate de Eurostat, citate...
Dacia traversează unul dintre cei mai dificili ani din ultimul deceniu, după ce cota de piață a scăzut abrupt la 19,8%, față de aproape 29%...
China încearcă să‑și controleze mai strict expansiunea globală a industriei auto, după ce exporturile au explodat în ultimii ani, potrivit News.ro. Autoritățile de la Beijing...

Congresul SUA și mai mulți lideri din industria AI se confruntă cu o dezbatere tot mai tensionată privind introducerea unui „kill switch” pentru inteligența artificială,...
Compania Anthropic dezvăluie în cel mai recent raport operațiuni rusești extinse de manipulare informațională care au vizat România și Republica Moldova, inclusiv folosirea AI pentru...
Președintele Donald Trump a intervenit surprinzător, printr-un apel telefonic, în timpul discursului susținut de CEO-ul Nvidia, Jensen Huang, pe scena All-In Summit din Los Angeles,...

„Malul vânăt“ / „A River’s Gaze“, primul film din trilogia despre iubire în mediul rural, al regizoarei Andreea Cristina Borțun și coprodus de actorul american...
Festivalul de film documentar fARAD și-a anunțat programul complet pentru cea de-a 13-a ediție, cu tema „ANIMAL”. Între sălbăticie, vulnerabilitate și relația contradictorie dintre oameni...
Cinefilii arădeni sunt invitați miercuri, 16 septembrie, de la ora 19:00, la Cinema Arta, la proiecția filmului „Afară” (Fuori), regizat de Mario Martone. Accesul publicului...

Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. În această săptămână avem piese noi de la Israel Nash (cover după...
Particles – Intermedia Lab & Music Festival revine, între 25 și 27 septembrie 2026, pe malul Mureșului din Arad, pentru cea de-a șaptea ediție. Sub...
Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. În această săptămână avem piese noi de la Subcarpați, Adrian Despot, Kiki...

Serviciul de streaming Apple TV a fost lansat oficial în România, iar utilizatorii pot accesa de astăzi platforma direct din aplicația Apple TV sau de...
Gala Premiilor Emmy 2026, desfășurată la Hollywood, a adus confirmări importante pentru marile producții ale anului, cu trei titluri dominând categoriile principale ale competiției, relatează...
Creatorii serialului „South Park”, Trey Parker și Matt Stone, au anunțat că producția va purta un nou nume – „South America” – o decizie prezentată...

Între atâtea manifestări, arădene și locale, nu mai știm efectiv unde și la ce să ne mai uităm. PNL-ul arădean e într-o frenezie de neimaginat,...
Aleșii liberali de toate rangurile reprezintă adevăratul dar primit de Ilie Bolojan la preluarea șefiei PNL. Nu puterea de a impune taxe și impozite mărite,...
La cum a decurs întreaga epopee care a însoțit construcția noului pod hobanat (cunoscut drept „hibanat”) de la capătul străzii Șaguna, nici inaugurarea nu avea...

O nouă ediție Miss Arad, cea cu numărul XXI, a ajuns joi seara la final, iar în urma votului s-a stabilit ca premiul cel mare...
Finalistele Miss Arad 2026 au intrat, începând cu 1 august, în etapa de pregătire intensivă pentru marea finală a concursului, care va avea loc în...
Săptămâna Modei la Arad 2026 se desfășoară în perioada 17–23 august, în cadrul Zilelor Aradului, și include evenimente dedicate modei, frumuseții, creativității și promovării tinerelor...

Un agent de la Penitenciarul Arad a intrat în atenția procurorilor DIICOT și a polițiștilor din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate (SCCO), în...
Un bărbat de 42 de ani, din Curtici, a ajuns în arest preventiv după ce, deși avea ordin de protecție, s-ar fi apropiat de soția...
IPJ Arad transmite că, în cadrul acțiunilor de monitorizare a vitezei de deplasare pe drumurile din municipiu, polițiștii au prins un tânăr motociclist care conducea...
Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)