Teren de sport multifuncțional și terasă acoperită, inaugurate la Căsoaia
Comunicat. În România există doar câteva tabere școlare administrate de Consiliile Județene. Două dintre ele sunt în Arad, la Căsoaia și Moneasa. Tabăra de la…
Comunicat. În România există doar câteva tabere școlare administrate de Consiliile Județene. Două dintre ele sunt în Arad, la Căsoaia și Moneasa. Tabăra de la…
Un tânăr s-a filmat în timp ce stă pe capota unei mașini de Poliție și a postat imaginile pe TikTok. Polițiștii din Dolj s-au autosesizat…
La data de 15 octombrie a.c., în intervalul orar 00.00-04.00, polițistii arădeni au desfășurat o acțiune pentru impunerea unui climat de ordine și siguranță publică…
Un bărbat a fost reţinut de poliţiştii din Botoşani după ce şi-a ucis câinele şi apoi i-a dat foc, el fiind nemulţumit de faptul că…
Frontierele sunt foarte aglomerate în ultimele zile, în special pe sensul de ieșire din țară. Șoferii de camioane au de ateptat zilnic ore întregi înainte…
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan afirmă, referindu-se la numirile politice în funcţii la stat, că a mai văzut ”câte o domniţă foarte atrăgătoare vizual, dar cu…
Săptămâna care e pe terminate ne-a adus numai nerealizări. Degeaba ne-am strofocat noi, terenul de la Moise nu s-a terminat pe 13, joi, așa cum…
Actorul de origine scoțiană, Robbie Coltrane, care l-a interpretat pe Rubeus Hagrid în filmele Harry Potter, a murit la vârsta de 72 de ani, a…
Constructorul auto german Opel a decis să recheme la service aproximativ 194.000 de automobile modelul Insignia din cauza unor posibile probleme la sistemul de frânare,…
Celebra soprană română Mariana Nicolesco, una dintre cele mai importante voci ale operei din țara noastră, a încetat din viață. Artista era internată într-un spital…
Primăria Municipiului Arad prin Direcția Edilitară – Serviciul Edilitar și Dezvoltare Mediu Urban anunță demararea Curățeniei generale de toamnă începând de luni, 17 octombrie, până…
Comunicat. Delegația Universității „Aurel Vlaicu” din Arad se află, zilele acestea, în Republica Moldova. Rectorul UAV, Ramona Lile, însoțită de directorul Departamentului pentru Pregătirea Personalului Didactic,…
Așa cum v-am anunțat (vezi aici), secretariatul Primăriei a eliminat întreaga concurență a lui Alin Văcean în concursul de management al Filarmonicii. Din start și fără…
Atunci când vine vorba de achiziționarea unui nou telefon, tot mai mulți utilizatori optează pentru unul dintre iPhone-urile Apple. Realitatea este că există multe dispozitive…
Fiecare persoană are dreptul să se apere și să fie apărată. Așa s-a întâmplat și după ce în Special Arad a apărut un articol prin…
Din nefericire, data de 13 octombrie nu a venit cu ceea ce speram că va veni, adică inaugurarea terenului de sport de la „Colegiul Național…
IPJ Arad: Polițiștii din Șiria au depistat în trafic, în seara zilei de 13 octombrie a.c., o tânără de 24 de ani, din Pâncota, în timp…
IPJ Arad: Un bărbat de 40 de ani, din Șagu, este cercetat pentru săvârșirea mai multor infracțiuni. Din cercetări, a reieșit că cel în cauză,…
Comunicat. Consiliul Judeţean Arad anunţă faptul că, în urma procedurii de licitaţie, a fost stabilit constructorul care va realiza proiectul tehnic şi execuţia centurii de…
Obligația României față de toți cetățenii este să facă pasul în spațiul Schengen cu demnitate. Nu este necesar să plecăm capul mai mult decât un…
Membrii unei familii din Galați, care au mers la Tribunal pentru a cere un ordin de protecție împotriva unui tânăr, au fost atacați de acesta…
În contextul în care întreaga Europă se confruntă cu o criză financiară puternică, iar noi ne aliniem restul țărilor și lansăm îndemnuri la economie, la…
În această dimineață, pe drumul către Timișoara, a avut loc un accident din care au rezultat trei victime. Polițiștii au întocmit un dosar penal și…
În după-amiaza zilei de ieri a avut loc un accident în localitatea Șimand. Se pare că șoferul unui autoturism nu ar fi observat copilul care…

Începe campania „Prevenţia poate salva vieţi”, acțiune care oferă arădencelor șansa de a-și face ecografii mamare gratuite. În perioada 12–25 octombrie, femeile pot beneficia gratuit...
Aradul se numără din nou printre județele în care nu a avut loc nici măcar un avort la cerere în spitalele de stat. Mai exact,...
Cum stă treaba cu motivația și ce te oprește să mergi până la capăt într-un proces de transformare corporală ? Motivația, introducere Cineva apelează la...

Presa din Arad a trecut nonșalantă pe lângă ultimele manifestări „politice” ale lui Gheorghe Falcă. Nu vorbim de cele de pe acum obișnuite și care...
Și ca să nu fie discuții, anul școlar universitar la Arad a fost declarat deschis oficial de Ramona Lile. Nu e nimic exagerat aici, așa...
Nu știu ce mi-a venit așa dintr-o dată de m-a dus gândul la Domnii Falcă și Fifor. Poate ușurarea după ce l-am văzut pe Nicușor...

În centrul Aradului, lipit de o clădire monument istoric de pe Bulevardul Revoluției, și-a făcut apariția în ultimele zile o cutie metalică de dimensiuni mari,...
Un cititor ne-a adus în atenție o situație neplăcută cu care se confruntă de mai mulți ani în localitatea în care trăiește: rampele de acces...
Aurora Marți, fiica pacientei Catița Morar, susține că mama sa nu ar fi primit îngrijirea medicală la timp și contestă mai multe aspecte ale modului...

De la arme asamblate ilegal și aduse din Turcia, până la pesticide interzise, deșeuri periculoase și muniție artizanală, Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din...
Violența nu mai este un fenomen izolat în județul nostru, ci unul care se manifestă constant, din familie până în spațiul public, spune comisarul de...
Nu este doar o discuție despre actorie, ci o conversație despre frică, diversitate, curaj și nevoia constantă de a te reinventa. Între teatru, Franța, introspecție...

O viață întreagă pusă în slujba educației, sportului și formării generațiilor de copii. Profesorul Mircea Dumitru, una dintre figurile importante ale sportului din Lipova, a...
Un moment cu totul aparte a avut loc zilele trecute la Lipova, unde veteranul de război Gheorghe Greff a sărbătorit împlinirea venerabilei vârste de 104...
S-a născut mult prea devreme, la doar 28 de săptămâni de sarcină, cântărind numai 760 de grame. Medicii au fost nevoiți să îl resusciteze imediat...

Proiectul de lege inițiat de deputatul PNL Arad Geanina Pistru Popa prin care se stabilește Ziua Națională a Antreprenoriatului Feminin în data de 19 noiembrie...
Senatorul USR Răzvan Anghel afirmă că respingerea Guvernului Siegfried Mureșan de către Parlament prelungește criza politică începută în urmă cu aproape cinci luni și susține...
Senatorul USR de Arad Răzvan Anghel a criticat, în plenul Senatului, refuzul PSD de a susține Guvernul condus de premierul desemnat Siegfried Mureșan și schimbarea...

Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad a anunțat o admitere „record”, cu 3.474 de candidați înscriși și peste 2.500 declarați admiși. Rectorul Ramona Lile a mers...
Municipiul Arad pregătește pentru Rogera un acord-cadru pe 4 ani pentru întreținerea terenurilor și bazelor sportive, cu o valoare maximă estimată de 54,26 milioane lei...
Consilierii locali au aprobat, astăzi, 3 septembrie, încetarea contractului prin care CET Hidrocarburi gestionează serviciul de termoficare al Aradului. Contractul încetează oficial în 15 septembrie,...

Poeta, eseista și traducătoarea canadiană Anne Carson a fost desemnată laureata Premiului Nobel pentru Literatură 2026, potrivit anunțului făcut joi de Academia Suedeză. Distincția i-a fost...
Maria del Carmen Abascal, cunoscută drept Maricarmen, a murit în spital la 14 zile după ce a fost evacuată din apartamentul în care locuise mai...
Edi Iordănescu (48 de ani) ar putea reveni pe banca unei echipe naționale. Fostul selecționer al României este principalul favorit pentru preluarea reprezentativei Bulgariei, după...

Bentley face un pas important și lansează modelul electric Torcal, primul automobil complet electric din istoria de 107 ani a constructorului britanic de mașini de...
Numărul românilor care nu își permit o mașină personală a scăzut la jumătate într‑un singur an, arată cele mai recente date publicate de Eurostat, citate...
Dacia traversează unul dintre cei mai dificili ani din ultimul deceniu, după ce cota de piață a scăzut abrupt la 19,8%, față de aproape 29%...

Cercetătoarea română Ana-Maria Bucur a primit premiul pentru cea mai bună teză de doctorat în domeniul procesării limbajului natural (Natural Language Processing – NLP), distincție...
Compania americană Anthropic, dezvoltatorul chatbotului Claude, a lansat unul dintre cele mai dure avertismente din industria tehnologiei AI odată cu publicarea documentelor pentru listarea la...
OpenAI a suspendat pentru a doua oară în 2026 antrenarea agenților săi autonomi, după ce unul dintre aceștia a reușit să „scape” din mediul de...

Ediția a 26-a a Filmtettfeszt – Zilele Filmului Maghiar va avea loc în perioada 8 – 10 octombrie la Arad, la Cinema Arta și în...
În această seară, la Cinema Arta, a început cea de-a 13-a ediție a festivalului de film documentar fARAD, cu temă centrală: „ANIMAL”. Ediția a fost...
„Malul vânăt“ / „A River’s Gaze“, primul film din trilogia despre iubire în mediul rural, al regizoarei Andreea Cristina Borțun și coprodus de actorul american...

Orchestra Simfonică București aduce Vivaldi Rocks® la Arad, luni, 26 octombrie, de la ora 19:30, la Palatul Cultural. Concertul face parte din Turneul Național Vivaldi...
Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. În această săptămână avem piese noi de la Kings Of Leon, Kiki...
Festivalul Internațional JAZZAR a început joi seara, la Filarmonica Arad, cu JAZZAR SYMPHONIC, concertul de deschidere al celei de-a V-a ediții. Pe scenă au urcat...

Clockwork, noua divizie de filme contemporane lansat de Warner Bros sub conducerea lui Christian Parkes, va fi integrat în conglomeratul rezultat din fuziunea Paramount–Warner Bros,...
Netflix traversează o perioadă de creștere modestă, iar co‑CEO‑ul Ted Sarandos admite public că platforma nu avansează în ritmul dorit, scrie The Hollywood Reporter. La...
Skydance Corp., noul colos media rezultat din preluarea Warner Bros. Discovery de către Paramount, intră în linie dreaptă pentru finalizarea tranzacției de 111 miliarde de...

La Arad, timpul de așteptare poate fi folosit în multe feluri. Unii mai dau un telefon, alții își verifică mesajele, scrolează pe paginile de socializare,...
Între atâtea manifestări, arădene și locale, nu mai știm efectiv unde și la ce să ne mai uităm. PNL-ul arădean e într-o frenezie de neimaginat,...
Aleșii liberali de toate rangurile reprezintă adevăratul dar primit de Ilie Bolojan la preluarea șefiei PNL. Nu puterea de a impune taxe și impozite mărite,...

Concertul susținut luni, 5 octombrie, de A$AP Rocky la Papp László Budapest Sportaréna a devenit rapid viral după ce artistul a ridicat spre public o...
O nouă ediție Miss Arad, cea cu numărul XXI, a ajuns joi seara la final, iar în urma votului s-a stabilit ca premiul cel mare...
Finalistele Miss Arad 2026 au intrat, începând cu 1 august, în etapa de pregătire intensivă pentru marea finală a concursului, care va avea loc în...

Ancheta privind traficul de droguri de mare risc continuă cu o nouă reținere, după ce, în data de 15 septembrie 2026, au fost efectuate 33...
La finalul săptămânii, polițiștii din Arad au constatat mai multe încălcări ale legislației rutiere: doi șoferi au fost depistați conducând sub influența alcoolului, alți doi...
Un bărbat în vârstă de 39 de ani a fost identificat de jandarmii arădeni ca fiind persoana care ar fi vandalizat cu spray unul dintre...
Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)