E TIFF, TIFF.22 (Festivalului International de Film Transilvania) în aceste zile (9-18 iunie 2023) la Cluj-Napoca și nimic altceva nu ar mai trebui să conteze pentru cinefili. Sunt zile și seri de neuitat aici, din nou. E poezie pură proiectată pe toţi pereţii albi care de abia așteaptă să fie pictați cu povești. Dar nu e uşor la TIFF. Zilele sunt foarte grele, tot aici, când trebuie să alegi între ce filme vrei să vezi şi ce crezi că nu trebuie să ratezi, pentru că ești nevoit să cerni între 200 de filme din 45 de țări, 380 de proiecții și să-ți faci timp să mai iei parte și la evenimentele organizate pe lângă filme, să mai mergi poate și la un concert și să participi și la Q&A-urile de după proiecții, când TIFF are peste 1.000 de invitați!

Ba mai mult, ar fi bine să te mai oprești din proiecții și să-ți tragi sufletul la câte o cafea, sau pur și simplu să-și desprinzi ochii de pe ecran, dacă nu cumva mintea ta proiectează pe mai departe lungmetraje şi după ce acestea au luat sfârșit, și să te plimbi pe străzi, ocazie cu care poți să te întâlnești cu celebrii actori Timothy Spall, Geoffrey Rush, Darko Perić, Horațiu Mălăiele, sau şi mai celebrii regizori Oliver Stone și Michel Franco, toți – invitați speciali ai evenimentului.

Cele două zile ale mele la TIFF

Când ai, însă, la dispoziție doar două zile pentru cea de a 22-a ediție a TIFF, lucrurile se complică și mai mult. Trebuie să calculezi în așa fel programul și să încercuieşti cu pixul în așa fel filmele, încât alegerile să-ți permită, cumva, oricum, să pui în programul unei zile patru-cinci filme. Dacă mai ai și regizori preferați pe care nu vrei să-i ratezi și dacă anul acesta ţi-ai propus să vezi cât mai multe filme aflate în competiţie, misiunea devine aproape imposibilă şi studiul Aperitiff-elor un coşmar.

Trebuie să înveți repede să te împaci cu gândul că nu ai cum, în două zile, să vezi 200 de filme, să bifezi toate cele 12 filme din competiţie şi că n-ai cum nici măcar să ajungi la toate filmele pe care ţi le-ai setat încă de dinainte de stratul festivalului, fie pentru că nu sunt proiectate în acele două zile ale tale cu TIFF, fie pentru că te-ai mişcat prea încet şi e sold-out. Şi e mai mereu sold-out la TIFF la filmele despre care circulă vorba că sunt tare bune. Și circulă multe vorbe prin Cluj, zilele astea, despre filme.

Cu TIFF prin vene, în fiecare an

Te împaci cu ideea spunându-ţi că şi anul viitor vei face cumva să ajungi la TIFF şi că poate de aceea îţi curge încă festivalul prin vene pentru că nu ai ajuns niciodată să-l devorezi pe tot, pentru că nu ţi-a reuşit niciodată să stai toate cele 10 zile şi să pui pe pâine filme peste filme. Cei care nu au ajuns niciodată la TIFF, deşi festivalul, cel mai important festival de film din România şi din estul Europei, a ajuns deja la ediţia cu numărul 22, nu au cum să înţeleagă că doare orice film ratat, orice sold-out care nu te include şi pe tine printre norocoşii din sală. Că orice Q&A la care nu ai putut să stai până la capăt (pentru că a trebuit să fugi la celălalt cinematograf pentru încă un documentar sau un film din competiţie), că fiecare alegere pe care trebuie să o faci în detrimentul celeilalte ți se par păcate de moarte.

Cele 8 filme ale mele la TIFF.22

Sunt 17 locaţii TIFF și fiecare din ele are vraja lui, trebui doar să le treci pragul. Sunt 12 filme în competiție la TIFF.22, e Ziua maghiară aici, e Focus Nordic tot aici, e Week-end la Castel, e EDUCATIFF, sunt 10 filme proiectate în Piața Unirii, cu peste 3.000 de spectatori fiecare, sunt sute de spectatori la fiecare film de care s-a auzit pe undeva, sunt cozi la intrare la filme, sunt cinci master-class-uri (cu Geoffrey Rush, Oliver Stone, Timothy Spall, Michel Franco, Cedomir Kolar) organizate aici, sunt cine-concertele de neratat tot aici, sunt close-up-uri Sidney Lumet, Jean-Luc Godard, e TIFF Picnic, e Tangerine Dream și mai sunt mulți alții pe aici.

8 filme am reușit să văd, din toată nebunia de mai sus, în zilele mele la TIFF.22 și m-am bucurat pentru fiecare alegere. Aș fi făcut și alte alegeri, dar mi-a fost imposibil să decid altfel pe viteză şi cu sufletul. TIFF.22 a fost pentru mine „Apolonia. Apolonia”, „Arborele de plută”, “Tar”, „Viza de intrare”, „Unchiul”, „Viaţă de câine”, „Ultima primăvară” şi „Balena”. TIFF.22 a fost mai ales „Viza de intrare” și „Unchiul”, ambele filme aflate în competiția pentru trofeul festivalului. Aș vrea, cred, să câștige unul dintre cele două, pentru a mă amăgi că de data asta am ales perfect la TIFF.

Uneori doar visez electric

Mi-am luat bilet și la „Visez electric”, dar nu aveam cum să mai ajung la film pentru că Apolonia își scria chiar atunci cei mai dificili ani din carieră, deşi – după ce am citit alegerile lui Mihai Chirilov – m-a durut şi mai mult că nu am reuşit să îl văd.

Încă mă doare faptul că nu am reuşit să ajung la Infinity Pool, Regula 34, Carbon, Fiica mâniei, Hit, La drum cu mama, Vânătoare de lupi, Pământul e încă păcătos, Pedeapsa, Pieta şi, desigur, doare al naibii de tare că, deşi e preferatul meu, a trebuit să-i spun pas lui Lars von Trier şi celor 309 minute ale sale în care ne spune povestea „Spitalul şi fantomelor lui: Kingdom Exodus”.

Am ales o artistă zbuciumată, născută artistă, care luptă din răsputeri, dar nu cu compromisuri mari, să ajungă un nume important (Apolonia, Apolonia), o familie în derivă, care încearcă să-și facă o viaţă, alta, într-o lume care nu e a ei, iar lumea nouă vine cu toate provocările ei (Arborele de plută), o dirijoare care aude și simte prea mult, dar extrem de puţin pentru cei care sunt lângă ea, și totuși îl înțelege perfect pe Mahler (Tar), o poveste care nu mai are mai nimic cu visul american, dar îți spune mai tot despre cum ți se pot încălca drepturile la ușa de intrare în cea mai democratică țară din lume, dacă vii dintr-o lume pe care ceilalți nu o privesc cu ochi buni, din orice lume pe care ceilalți nu o privește cu ochi buni (Viza de intrare), despre obsesia, dureroasa obsesie a fericirii de Crăciun, sau a fericirii cu care asociem orice altă sărbătoare, noi, est-europenii, dar nu numai, mai dureroasă atunci când apar rude din vest, suprapusă peste un thriller mai degrabă vest-european (Unchiul).

Am mai ales două filme despre cum ne putem salva unii pe alţii, când mai nimeni nu mai crede în salvare, dar cât e ea salvare şi cât e doar speranţă, doar trăire de moment? (Balena și Viață de câine) şi un film despre o tânără care simte enorm şi vede monstruos, într-o lume care se duce de râpă (Ultima primăvară).

O vară pentru un festival

„They just teach us to be machines, to fit intro the grey circles of routine life. Perform, produce, false joy of life, real fear of death. Where do they hide the soft”, e citatul pe care am decis să-l pun aici, la finalul acestui material, scos din ultimul film văzut de mine la TIFF („Ultima primăvară”).

Pentru mine atât a fost TIFF22. Voi, cei interesați, cei pasionați de filme, și muzică, și poezie, și discuții, și mai ales de vise și visuri, mai aveți o săptămână întreagă pentru TIFF. Luați din Aperitiff și de pe pagina de facebook TIFF toate informațiile de care aveți nevoie. Sunt și așa prea multe pentru a le face față tuturor. Mergeți al TIFF, altfel „sunt convinsă că ( nici pentru voi -n.r.) nu va mai veni vara anul acesta”.

Citeşte şi:

Festivalul Internațional de Film Transilvania – TIFF.22, aproape de decolare!

Încă un nume cu greutate la TIFF.22: Geoffrey Rush vine la Cluj

„Greii” de la TIFF 2023: „Kingdom Exodus” de Lars von Trier, Cate Blanchett în „Tár” și Isabelle Huppert în „La syndicaliste”