În aceaste zile aniversăm 30 de ani de la căderea comunismului în România, iar de 30 de ani încoace tot aniversăm, zilnic, apropierea noastră de Occident, de o lume mult mai modernă (comparativ cu a noastră), o lume ascunsă, pe vremuri, de tovarășii lui Ceaușescu și o lume văzută de români, în ultimii ani ai comunismului, doar în doze mici, distribuite pe sub mese și vizionate cu ușile încuiate și ferestrele acoperite. A fost o lume „virtuală”, de dincolo de granițele închise, în care domneau eroi ai vremurilor precum Rambo, Terminator sau Mad Max, eroi musculoși care – dac-ar fi vrut – puteau să-l bată la curul gol pe Ceașcă, eroi care, la noi, aveau aceeași voce feminină răgușită, cea a Irinei Margareta Nistor. A fost o discrepanță enormă între România comunistă și Occidentul văzut în filmele americane, iar dacă acum, la 30 de ani de la Revoluție, vrem să ne aducem aminte de cum a fost – și, mai ales, cum n-a fost – în comunism, e musai să ne aducem aminte și de acești „supereroi”.

Exact asta a făcut și kinema ikon, joia aceasta, în sala mică a cinematografului Arta, în ultimul „episod” – de rămas bun – al seriei lunare de proiecții inedite sub genericul „Ne Vedem Joi”. Tocmai de aceea, titlul acestei ediții a fost „La revedere (Rambo)”.

Dar pentru că vorbim, totuși, de kinema ikon, era de la sine înțeles ce ne aștepta: în ciuda faptului că în cazul de față a existat o temă dată, expunerea pe marele ecran a fost – musai – atipică, distorsionată în spiritul ludic binecunoscut al tutelei. Astfel, secvențe arhicunoscute din filmele cu Sylvester Stallone (Rambo), Arnold Schwarzenegger (Terminator), Mel Gibson (Mad Max), Clint Eastwood (Dirty Harry), Paul Newman și Robert Redford (Butch Cassidy și Sundance Kid), dar și cu eroi niscai diferiți, cum ar fi aviatorul Tom Cruise (Top Gun), bufonul Benny Hill sau călătorii în timp „Marty” și „Doc” (Michael J. Fox și Christopher Lloyd din „Înapoi în viitor”) au fost intercalate cu secvențe din documentarele despre „glorioasele realizări” ale Poporului Comunist de pe meleagurile noaste, de dinainte de ’89, documentare realizate de către predecesorul kinema ikon, numit pe atunci „Atelier 16”. Evident, acele documentare au fost făcute pe vremuri la comanda Partidului Unic, dar – la fel de evident – au fost realizate astfel încât „realizărili” să fie luate în derâdere, chiar și atunci, chiar dacă mai subtil.

Or, acum, la 30 de ani de când toate astea nu mai contează, la ultima proiecție „Ne vedem Joi” din 2019 au fost luate din nou în derâdere aceste filme de arhivă, laolaltă cu eroii occidentali din acele vremuri.

Culmea ironiei (așa, ca o paranteză de final)? La 30 de ani de la comunismul românesc, filmele românești tratează în preponderență, de ani de zile deja, tot comunismul, iar Hollwood-ul… nu demult ne-a dat încă un Mad Max („Fury Road”, de data aceasta cu Tom Hardy), în 2019 tocmai am avut al cincilea film „Rambo” (tot cu Stallone) și al șaselea film „Terminator” (tot cu Schwarzenegger și Linda Hamilton), iar anul viitor vom avea încă un „Top Gun”. Așa că… not so fast cu „La Revedere, Rambo”!