Știri aproape ratate (17). Toţi preşedinţii, câteva fantome, cocaină în loc de whisky şi milioane din OnlyFans
Pe ce sunt președinții în zilele noastre? Voi știți? Par că sunt pe ceva droguri tari, pe halucinogene, pe ciuperci, pe pastiluțe, puțini par a fi pe iarbă. Dar nu par că ar vrea să se trezească vreodată în lumea reală. Problema e că fiecare e cu lumea sa imaginară. Războiul între lumile acestea, ale lor, ne omoară pe noi, toţi ceilalţi. Sau mai pe toţi.
Ştirile acestea ratate sunt cu preşedinţi, că aşa am început săptămâna, printre năzbâtiile şefilor de stat. Dar sunt şi cu cocaină, ciupercile pentru sex, OnlyFans şi câteva tinere mutate într-o vilă doar pentru a deveni milionare, cu delfini care urinează în aer, cu narcisişti, cu Ozempic. Le-am încheiat cu câteva fantome şi cu convingerea că orașul ăsta te omoară. Părăsiţi-l, cât mai puteţi.
Cocaina lui Gustavo Petro şi drogurile celorlalţi preşedinţi
Trump e pe ce vrea el și când vrea el. Iohannis pare să fi fost pe iarbă. Preşedintele Columbiei i-ar trece pe toţi pe cocaină, care, ne spune el, nu-i mai rea decât whisky-ul, doar că-i din America Latină, aşa că e interzisă pe pieţele lumii.
Gustavo Petro a declarat că, doar pentru că e produsă în America Latină, cocaina este ilegală, în timp ce alte droguri care afectează SUA, cum ar fi fentanilul, nu sunt reglementate, deși ar trebui. Și a propus desființarea traficului de droguri prin legalizarea cocainei. „Ar fi vândută ca vinul”, crede Petro.
View this post on Instagram
Nu o să mă opresc la viețile grele ale președinților în funcție sau ale celor plecați înainte de a-și pierde beneficiile. Amintesc doar că Iohannis e primul președinte din România care a demisionat și cu asta, cu golful și cu excursiile sale va rămâne, probabil, în istorie.
Cum ni-l vom aminti pe interimarul Bolojan e greu de spus acum, deși în cele trei luni pe care le are la dispoziție s-ar putea să nu lase nicio urmă în memoria colectivă. De greu, îi va fi tare greu. De făcut multe, îi va fi imposibil. O analiză a lui Mario Badea spune de ce. O puteți citi AICI:
Să nu ne așteptăm la președinți mai buni pentru România. Nu vom avea. Şi oricum, mai toți îl aşteptăm pe Mesia, într-o formă sau alta. Iar când realitatea e cea din analiza de mai jos, nici nu-i aşa de mirare că unii îl văd pe Mesia într-un preşedinte ce le zice că face el, cumva, să le fie la toţi bine:
Bine, candidatul mesianic face, pentru moment, să-i fie lui şi mai bine. S-a mutat cu toate catrafusele pe Telegram, e spectacol și acolo:
Dar dincolo de el, că nu-i el vinovat pentru tot, mai e şi asta realitatea din România, ca să înţelegem de ce mergem acolo unde nu vrem să mergem. Fiecare instituţie are preşedintele lui, iar subalternii bine plătiți ar face orice pentru acesta:
Mai pun aici şi ancheta de la Public Record, ca să ne lămurim că noi avem mai mulţi preşedinţi, mai mulţi şefi, mai mulţi dumnezei. Unul dintre aceştia e rege timp de nouă ani. Are glume la purtător şi mai multe afaceri dubioase cu imobile.
Complicata aventură imobiliară a lui Licu de la CCR
Și, mai adaug, iar apoi mă opresc, și știrea asta despre regi locali, ca să înțelegem ce înseamnă să fii pe norișorul tău şi cât de comod e când toți cei care fac legea sunt de acord cu norișorul ăsta.
O variantă avem de preşedinte mai normal, numai că normalul nu-i pe placul multora. E și nițel plicticos candidatul, că e cu actele pe faţă, cu afişele numărate şi cu credinţa că-şi plăteşte campania el dinaintea campaniei cu bani din donaţii de la cei de îl vor vota. Pe noi, credințe și adevăruri de genul ăsta ne lasă, însă, reci. Nu ne promite marea cu sarea, nu le are cu minunile, nu-l votăm:
Realitatea noastră şi cum ne purtăm (şi) preşedinţii în vene
Să încercăm să-i lăsăm pe președinți cu lumea lor și să revenim în a noastră.
România construiește primul centru pentru copiii dependenți de droguri. Nu o face statul, care încă crede că n-avem noi, aici, în țara asta profund creștină, probleme prea mari cu drogurile sau alcoolul, ci câteva ONG-uri. Ne-am obișnuit și cu asta, privații ne fac spitale, privații ne tratează, privații ne arată cum să luptăm cu statul care ne ascunde drepturile pe care ni le garantează:
View this post on Instagram
Problema e că ne purtăm țara și preşedinţii în vene. Iar traumele pe care ni le declanşează nu vor muri cu noi, ci o să le transmitem la urmaşi. O spun, încă de anul trecut, cercetătorii, care au făcut studii pe supravieţuitorii Holocaustului şi urmaşii lor, pe veteranii din Vietnam şi copiii lor, iar cercetările arată că e posibil ca traumele să se transmită de la o generaţie la alta. Suntem şi ce au suferit părinţii noştri. Iar ai noştri chiar au suferit.
Can trauma be inherited through genes?
O altă veste tristă, din prezent, o regăsim în harta care ne zice cât de coruptă e Europa, potrivit locuitorilor ei. Suntem lângă ruși, cum am putea sta bine, ca atare? E și un gram de bucurie aici, că nu suntem pe ultimele locuri, dar parcă pata aceea maro, imensă, e prea aproape de noi:
View this post on Instagram
Să mai rămânem pentru un timp la politică, țări, președinți. Dar nu la ruşi, la ruşi nu. La americani.
N-ați uitat, nu-i așa, de celebrele procese americane, în care cei care s-au ars cu cafeaua prea fierbinte sau au mâncat un hamburger mai mic decât cel din reclamă au câștigat? Ei, în vremurile noastre până și procesele spun că începem să trăim cu totul alte vremuri.
Tesla își dă în judecată clienții nemulțumiți și câștigă. Pentru moment, pe chinezii care s-au plâns că frânele mașinilor Tesla nu au funcționat și au avut accidente și pe doi bloggeri, dar pare doar începutul:
Tesla is suing drivers who complain about their cars after accidents – and winning
Și, apropo de schimbări în lumea în care trăim, în calendarul Google nu mai regăsești în 2025 câteva zile. Au dispărut printre altele „Luna istoriei femeilor” și sărbători LGBTQ+.
„La jumătatea anului 2024, am revenit doar la afișarea sărbătorilor legale și a observațiilor naționale de pe timeanddate.com la nivel global, permițând în același timp utilizatorilor să adauge manual alte momente importante”, e explicația celor de la Google. Prea multe sărbători strică, unele mai mult ca altele:
Google Calendar removes Black History Month, Pride and other cultural events
Mă întorc la Tesla și Trump doar pentru a confirma schimbarea de care vorbeam mai sus. Parte din ea, mare parte, are legătură cu preşedintele USA și cu sponsorul din campanie:
Trump administration says it has no plans to fulfill $400 million ‘armored Tesla’ contract
Gata cu politica, gata cu preşedinţii. O putem ţine aşa până la alegeri. Propun să trecem peste lucrurile care ne omoară. Doar o ultimă menţiune aş mai face, ca să ştim unde stăm şi pe ce sunt cei mai importanţi oameni din lume: Trump vrea înapoi paiele de plastic. Gata cu cele de hârtie.
Trump says he’s bringing back plastic straws
Despre comunicare între plante, lipsă de comunicare între oameni şi despre poveşti
Dacă nouă ni se vorbeşte mai degrabă în sentinţe, de la înălţimea scaunelor prezidenţiale, plantele par să comunice bine între ele, spun cercetătorii japonezi. Şi eu îi cred pe cuvânt:
View this post on Instagram
Măcar ele să comunice. Noi nu ne prea vorbim. O facem rar, la ocazii speciale. În rest, monologăm inteligent, mai ales pe reţelele sociale.
Ieşim de pe ele, doar în anumite zile. Unele bat la uşă acum. A fost cu Ziua Îndrăgostiților, vine Ziua Femeii, apoi revenim la normalitatea unei lumi de tăceri, încă dominată de bărbați, şi în care toţi monologăm, ironic sau nu, mult și în zadar. Uneori e loc şi de femei în lumea asta. De poveşti cu femei. Unele, în care femeile se răzbună. Mai jos e răzbunarea suprarealistelor:
Dismissed, excluded and now adored: the revenge of the women surrealists
Tot despre femei e şi în materialul următor, care face parte dintr-o serie din care presimt că o să mai pun pe aici, prin știrile mele aproape ratate. E proiectul lui Ștefan Baghiu, care spune că a început pentru Mindcraft Stories acest „Traveling Minds”, „în care încercăm să înțelegem cum arată viața & munca celor care predau și cercetează în universitățile din străinătate”.
Dana Mustață, povestea româncei care reconstituie istoria televiziunii comuniste
Sunt povești grele și pe Scena 9, dintr-o serie despre care am amintit și tura trecută, despre adicții, și din care pun aici materialul despre jocuri de noroc, pentru că și eu mi-am petrecut parte din săptămână printre ele:
„De fiecare dată eu aveam noroc”
O altă poveste a indignat, însă, lumea literară, dar n-a schimbat nimic, pentru că, de fapt, asta e povestea României, suntem o țară a instituțiilor. Oamenii și realizările lor nu contează.
Mircea Cărtărescu nu a fost primit în Academia Română, iar Nicolae Breban a găsit motivele pentru care l-a respins pe cel mai celebru scriitor român contemporan:
Mai toată lumea artistică s-a supărat. De schimbat nu s-a schimbat nimic, nici nivelul academiei.
Despre cum urinează delfinii în aer şi despre toate fantomele noastre
Nu-i știrea mea favorită de săptămâna aceasta, dar mi-a făcut după-amiaza în care am dat de ea. Mai apoi, mi s-a părut că se potriveşte cu modul în care par că se urinează pe noi instituţiile statului. E despre de ce urinează delfinii în aer, ce cred cercetătorii după ce au văzut peste 30 de cazuri în care „delfinul se rostogolește leneș pe spate, își scoate penisul din apă și aruncă un jet entuziast de urină în aer. Jetul se arcuiește prin cer ca un curcubeu galben”.
These adult male dolphins pee in the air. Scientists have questions.
În ştirea asupra căreia am zăbovit cel mai mult săptămâna aceasta nu-i vorba nici despre delfini, nici despre președinți, nici despre instituțiile statului. E despre fantome, oameni pe care i-am pierdut, pentru noi inexplicabil, oameni pentru care am devenit şi noi fantome.
Cu siguranţă ni s-a întâmplat tuturor să fim și de o parte, și de cealaltă. Trebuie să trăieşti fie suficient de mult, fie suficient de intens pentru a da ghost. Tinerii din ziua de azi par să trăiască mai repede decât noi, adulţii, şi cu mai multe fantome. Poate nu-i aşa.
Cum îi transformăm pe ceilalți în fantome. 6 povești de la oameni care au dat ghost
E trist, real, simplu. Fiecare avem fantomele noastre, fiecare suntem fantome pentru alții.
Singurii de care e posibil să nu putem scăpa sunt narcisiștii. Câți sunt prin universul ăsta în care ne ducem viața și noi, deși lor le-ar fi greu de crezut, și cum să le facem față, ne spun psihologii mai jos:
‘Narcissists – only more devious’: the truth about dark empaths
Cum ne salvăm cu yoga, Ozempic și câteva ciuperci din Nepal
Decât să dispărem aşa din viaţa cuiva, decât să fugim de alții, poate e mai bine doar să începem să ne strâmbăm unii la alții. Mai apoi, e foarte bine şi sănătos să ne strâmbăm la noi. O spun experții chestionați de Time, care au întrebat dacă Face Yoga e bună la ceva. E bună, până la botox și alte intervenții mai radicale, merită încercată:
E mai uşor, ce-i drept, cu metode mai rapide. Ca la slăbit. N-am uitat de Ozempic, medicamentul minune folosit de mulţi arădeni care au dorit să slăbească. Tura asta am veşti bune despre el, dar nu uitaţi să puneţi în balanţă şi pe cele proaste, pe care le-am pus în ştirile aproape ratate de turele trecute:
Ozempic’s Active Ingredient May Reduce Alcohol Cravings, Study Says
S-ar putea să nu mai avem nevoie de alcool în viitor. De halucinogene se pare că vom avea nevoie mai mult, ca să contrabalansăm haosul în care trăim. Pare, mai apoi, că avem nevoie din ce în ce mai mult de ciupercile speciale, unele despre care societatea modernă crede că reînvie libidoul. Se găsesc doar în Nepal, sunt rare și acolo, le culeg copiii, familii întregi trăiesc de pe urma acestora.
Peste graniță, prețurile saltă spectaculos. E nebunie cu sex-ciupercile astea și, ca în toate celelalte cazuri în care în țări sărace se descoperă medicamente minune, aur, alte minunății, realitatea din spatele ciupercilor e cruntă:
The Sex Mushroom Hunters of Nepal
O imagine aproape ireală și mai toată arta, pe foarte scurt
Am văzut multe fotografii frumoase săptămâna aceasta, cu natură, cu oameni, poze ce spun poveşti uluitoare. Am văzut câteva videouri care m-au mişcat şi ele. Videoul care m-a impresionat, însă, cel mai tare e cel de AICI. A fost filmat momentul de deconectare a sistemului energetic al Estoniei de Rusia! Odată cu această decuplare, Estonia, Lituania și Letonia au părăsit oficial inelul energetic BRELL, deconectându-se de la sistemele energetice ale Rusiei și Belarusului.
Acum, e o știre veche. Pare deja dintr-o altă lume.
Lumea în care trăim noi e lumea în care actorii au nevoie de pază ca să intre în teatru, să joace în piese. Se întâmplă la noi, în România, şi, dacă nu luăm în serios treaba şi credem că-i mult zgomot pentru nimic, s-ar putea să ne coste iar, zeci de ani de istorie în suferinţă:
E, mai apoi, o lume în care viața se trăiește pe OnlyFans. Câteva tinere de 19, 20, până în 24 de ani, fac milioane de dolari pe lună. Sunt active pe OlnyFans și le-a venit ideea să se mute cu toate într-o casă unde să lucreze împreună. Au devenit și mai bogate, peste noapte. Fetele din vila Gen Z Playboy sau Bop House au făcut 15 milioane de dolari într-o lună.
Nu ştiu ce să vă recomand să faceţi pentru a ieşi din lumea asta, în caz că nu-i pe gustul dvs., în caz că nu vă plac președinţii pe pastile, viața trăită pe OnlyFans şi sărăcia pe spatele căreia creşte bogăţia care dă halucinaţii.
Aș putea să vă recomand niște filme pe care le puteți vedea zilele ce vin: unele la Arad, așa cum e The Brutalist, altele cel mai aproape la Timișoara, Parthenope.
V-aș putea trimite la teatru și la filarmonică, o să fie cu siguranță film și la Cinema Arta, dar acesta se anunță doar la începutul săptămânii. V-aș putea spune că ar fi bine să vedeți puțină artă, într-un spațiu nou, pentru că se deschide, așa cum anunțam acum o lună, două, o galerie de artă pe strada Ștefan Cicio Pop:
After 5 Art Escape va fi galeria de artă deschisă tuturor arădenilor
Sunt sigură că vor mai fi multe de văzut săptămâna care vine pe aici, pe aproape, care să ne curețe sufletul virusat de toate cele de mai sus şi multe altele. Pentru trup, dar și pentru suflet, sfatul meu de săptămâna aceasta ar fi, însă, să fugiți de aici. Aradul ne omoară. Nu o să vă povestesc, nu acum, de ce-i asta concluzia. Muzica, oricât de bună ar fi, nu ne va salva, indiferent ce ar încerca să ne propună de nou Tomck@t. Dar merită ascultată ca alinare.
Poezia e aici, dar azi nu pune pansamente pe rană.
Mircea Ivănescu
Nu-i o notă bună pentru final de știri aproape ratate. Nu mi-a ieșit nici de un covoraș frumos, așa ca-n altă poezie. Promit mai multă veselie duminica viitoare. Încerc să mă țin de promisiuni.
Citește și:
Știri aproape ratate (16). O țară de pus pe rană și un antrenor pentru dependențe și halucinații
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Galerie foto
-
9
-
Comentariile portalului
V-ați autohăcuit. Se mai întâmplă dacă nu ești atent la proceduri... Mie îmi apar, cu asta în care vă răspund, 17. Noa, dar eu sunt susț (...)
Doar o dilema care s-ar putea sa nu apara public: cum se face ca pe pagina principala in coloana din dreapta cu titul acestui articol al d-lui Notaros la final (...)
Este adevarat ceea ce scrieti,insa nu trebuie omis faptul ca Spitalul s-a dotat cu un sistem inteligent de acces,de plata a accesului,asa ca sa nu minimalizam eforturile (...)