Tânără de 30 de ani, găsită moartă după ce a consumat, împreună cu iubitul, ciuperci halucinogene. A fost găsită după două zile într-un apartament din Sibiu





Florentina Aurelia, o tânără de 33 de ani, a murit după ce a consumat ciuperci halucinogene împreună cu iubitul ei, într-un apartament din Sibiu, scriu jurnaliștii de la Protv.
Bărbatul respectiv a fost găsit de medici, confuz și dezorientat, iar acum este internat la psihiatrie. Polițiștii fac cercetări pentru ucidere din culpă și au cerut analize toxicologice complexe. Rudele acesteia susțin că după ce s-a stins a zăcut acolo două zile fără ca bărbatul să alerteze pe nimeni.
Pe certificatul constatator al decesului Florentinei scrie că aceasta a suferit o insuficiență cardio-respiratorie.
Fratele tinerei spune că a aflat de la doctori că au găsit ciuperca neagră, un drog numit ciuperca neagră.
Rudele Florentinei spun că atât ea, cât și bărbatul cu care trăia, obișnuiau să consume droguri. În relația pe care cei doi o aveau, scenele de tandrețe alternau cu certuri și bătăi.
Medicii spun că ciupercile halucinogene pot fi letale, în cazul unor persoane cu afecțiuni pre-existente. Conțin o substanță care se numeşte psilocibină.
Roxana Dascălu, medic specialist Psihiatrie: „Printre efectele psilocibinei se numără halucinații vizuale, halucinații auditive, senzație de distorsiune a timpului, distorsiune a sunetului, senzație de pierdere a egoului, sinestezii. Ar putea să ducă la deces în doze foarte mari și la persoane vulnerabile.”
Bărbatul suspectat de rude că a inițiat consumul de substanțe interzise a mai fost condamnat pentru fapte de violență și a stat 5 ani la închisoare. Acum este internat la psihiatrie.
Consumul de ciuperci halucinogene este interzis în România.
Comentariile portalului
Asta i culmea! iarăși lupul paznic la oi ? nu .
oare nu se poate face nimic cu acea statie de compostare pentru ca mirosurile afecteaza toata zona adiacenta a acesteia (gradiste, 6 vanatori, poltura ) ? intr-o parte a orasului se simte mirosul (...)
lucrarea este compromisa cine plateste ; proiectant sa executant ; dar la noi se poate folosi pt, biciclete ca tot avem si avem o noutate