Știri aproape ratate (16). O țară de pus pe rană și un antrenor pentru dependențe și halucinații
„Sunt Monika și sunt alcoolică, abstinentă din alcoolism de 5.070 de zile. Aproape 14 ani”. Despre dependențe, cum fugim de ele, cum trăim cu ele, cum ne omoară și cum ne-am putea salva am vorbit toată săptămâna aceasta, când n-am fost dependentă de muncă ca să mă simt utilă. Așa că am ales să încep cu subiectul acesta ştirile mele aproape ratate.
Poate și pentru faptul că suntem în top și aici, ca țară, deși ai zice, dependent mereu să crezi de bine despre țara ta, că femeile din alte țări beau mai mult. „România are una dintre cele mai mari rate ale alcoolismului și cea mai mare rată de mortalitate prin probleme legate de alcool la femei din Europa”, ne spun cei de la Scena9, în reportajul cu care deschid ușa spre știrile aproape ratate ale acestei săptămâni.
„Se poate trăi foarte bine cu boala asta, dar e nevindecabilă”
Și tot despre dependențe e vorba și mai jos, deși poate nu pare la prima vedere, pentru că pe cele politice nu le vezi din prima. Un oraș pe care îl adora Stalin și atrăgea mai toate vedetele vremii e acum abandonat. Nu și-a pierdut pe deplin farmecul, dar acum e unul întunecat. E din seria „turismului negru”, despre care am mai scris în știrile mele ratate și la care voi reveni, așa cum te întorci mereu la trecut când îmbătrâneşti. Altă dependenţă grea. Orașul e în Georgia, o țară la care ne uităm de câteva luni și ne minunăm.
The small town that was once a world-class destination now a haven for dark tourism
Dar cu totul alte dependențe, care dau altfel de halucinații, sunt cel mai greu de suportat. Eu nu le pot privi decât cu ură, cu toată ura de care sunt capabilă. Ura e dependenţa mea aici.
În Tehenar, nu mai poți plimba câinii pe stradă, au hotărât autoritățile. Nici în maşină. Nu mai poţi plimba câinii şi gata.
Teheranul interzice plimbatul câinilor în spațiile publice
View this post on Instagram
Dependenţe, la noi în ţară: banii şi ochii închişi ai statului
La noi în ţară, cea mai mare dependenţă rămâne cea de bani şi de ochi închişi: de banii publici, în general, și de cum închide statul ochii ca să nu vadă pe unde se scurg. Am văzut încă o dată cum arată dependenţa asta în cea mai fierbinte ştire a săptămânii din România: dosarul Nordis şi arestarea doamnei Vicol şi a soţului Ciorbă.
S-a vorbit de bani săptămâna aceasta, de milioanele pe care i-au aruncat, din banii firmei, mai exact a celor înşelaţi cu câte un apartament, două, pe party-uri în cluburi de fiţe, pe operaţii estetice, avioane şi alte plăceri ale vieţii.
Doamna Vicol şi-a găsit între timp la cine să se gândească zi de zi, în cele 30 cât stă în arest: la Alex Nedea. L-a ameninţat niţel înainte ca ea să intre în arest. Acolo va avea timp să-şi crească dependenţa asta, care a pornit de AICI, în caz că cineva a uitat. Vicol, sigur, nu.
Știu că nu e tot lapte și miere în ţara asta. Că mai niciodată nu-i lapte și miere (și apoi, dacă nu-i lapte românesc, mai nou nu-i bine). Dar, chiar şi aşa, chiar şi cu şmecherii ăştia, tot mai şmecheri şi tot mai mulți, ne merge mai bine ca niciodată ca nație. Ne e tare greu să vedem asta. Poate ar trebui să ne zicem mai des acest lucru și cu vocea mai răspicată. Ne-o zic chiar și datele din bugetul României, adoptat săptămâna aceasta:
View this post on Instagram
O ducem cu toţii niţel mai bine, deşi unii dintre noi s-ar putea să începem să o ducem mai prost.
Ați auzit poate prea mult de USAID, la TV, zilele astea. Nu pare un subiect serios dacă nu știi exact ce făcea USAID pe aici. Noi, unii dintre ziariști, avem sensibilități pe subiectul acesta, pentru că multe dintre bursele pe care le puteam câștiga, când nu ne prea puteam câștiga existenţa decentă altfel, avea legătură şi cu agenţia asta.
Dar nu vă cer să fiți sensibili la ce și cum supraviețuim noi. USAID e mai ales despre alți supraviețuitori, alte dezastre. Acelea pe care nu le poţi privi direct în ochi. Pe cine ucide decizia lui Trump privind USAID, mai jos:
Ce este și cu ce se ocupă USAID. De ce Trump și Musk vor să scape de această instituție
Despre furtul coifului și brățărilor dacice vs. furtul ouălor și AI
Nu știu câte ați mai auzit despre brățările dacice și coiful furat. S-ar putea să fim despăgubiți pentru ele, s-ar putea să le găsească totuși detectivii, s-ar putea să ne obișnuim cu pierderea. O să dea, oricum, peste noi, între timp, alte știri cu iz naționalist. Ceea ce vreau să vă spun e că nu suntem singura țară în care furturile devin subiect de interes național. America a rămas fără 100.000 de ouă, iar subiectul, oricât de neimportant ar părea în economia lumii, a devenit viral peste noapte. Cineva a boicitat ouăle în USA:
Police still haven’t cracked who stole 100,000 eggs from a company in Pennsylvania
Poate ați uitat despre subiectul care săptămâna trecută se afla pe buzele lumii. N-a murit de tot, deși ne-am luat cu toții cu altele. China e tot aici, la ușa noastră, nu doar cu Deepseek, ci și cu alte vreo șase programe AI. Ce ne facem că nu ne putem face că nu-i vedem pe chinezi şi că nu ştim că s-ar putea să devenim dependenţi de ei?
Mai jos e și o analiză despre AI și motivele de îngrijorare pe care ar trebui sau nu să le avem.
Toate dependențele noastre, toată dezinformarea și toți banii
Să nu uităm de unde am plecat: de la dependențe. Și la dependențe aș rămâne și pe mai departe, cu știrea asta care vorbește despre unul dintre cele mai grele vicii, pariurile. Despre cine ne face să fim dependenți de jocurile de noroc și cine mai luptă ca să nu fim ținuți captivi, cu toții, printre vicii.
A luptat cândva cu cei din industria tutunului, acum a decis să se lupte cu cei din industria pariurilor sportive. Grea luptă. De necâștigat.
View this post on Instagram
Suntem dependenţi şi de lumi false. Cele din capul nostru, mai ales, dar şi de cele pe care ni le servesc alţii. Iar asta nu-i de bine. La dezinformare ar trebui să fim cu toţii atenţi. Mult mai atenţi, pentru că altfel o să trăim după cum vor alţii să ne manipuleze. Cât de pregătiţi suntem pentru a lupta cu ea? Defel, dacă stai să te uiţi la statisticile din domeniu.
Şi ultimele statistici ne spun clar că tinerii nu se informează de la presă, ci rămân tot pe mână influencerilor. O arată studiul Centrului pentru Jurnalism Independent:
Studiu – Relația cu informația și obiceiurile de consum media ale copiilor și tinerilor din România
E bine măcar să știm unde suntem, chiar dacă nu știm ce e de făcut.
Până când știm noi sigur ce e de făcut, influencerii își fac de cap în lumea care altădată părea a fi a jurnaliștilor. Îi informează și îndrumă pe oameni, pentru că pot şi pentru că nu răspund pentru neadevăruri în faţa nimănui.
Poate stăm niţel mai bine decât acum zece ani cu dezinformarea, deşi e greu de crezut din pricini de AI. Dar măcar acum credem că dezinformarea e peste tot. Acum zece ani ne era greu să gândim că e plin de ea şi în lumea celor care propovăduiesc viaţa sănătoasă.
Povestea despre cum a fraierit o influenceriţă din Canada sute de mii de oameni pretinzând că şi-a tratat cancerul, inexistent, cu reţetele sale naturiste a devenit acum serial pe Netflix. S-ar putea să nu fie suficient un film ca să înţelegem că dezinformarea e printre cele mai mari ameninţări la adresa societăţii în care trăim, dar e un pas bun:
Trăim într-o lume în care dependențele ne omoară, aşa că nu-i de mirare că ne trebuie salvatori. Nu-i de mirare nici că au apărut antrenorii de dependențe. Unii dintre ei fac bani frumoși de pe urma celor care încearcă să fie salvați. Chiar și 7.000 de dolari pe zi. Dar eşti bun pe piaţa asta, a celor care luptă cu alții şi cu dependenţa lor, cot la cot, zi de zi, doar dacă ai trecut prin aşa ceva. Marea majoritate a celor care sunt prinși aici nu ajung să vadă luminiţa de la capătul tunelului.
Tipul de mai jos a văzut-o. Uneori se mai stinge luminiţa asta. Merită citită povestea lui. E ca într-un film bun, finalul face toţi banii.
Confessions of the world’s most elite sober coach
Şi tot despre cum căutăm mereu poţiuni miraculoase care să vină să ne salveze de noi, de bolile lumii şi de încă inevitabila îmbătrânire e vorba şi mai jos. E bună supa/borşul asta de oase, are proteine, colagen, alte minunății, dar nu o să ne salveze de la inevitabil câteva linguri.
Is bone broth really a ‘liquid miracle’? Here’s what science says
Şi, oricum, oricâte eforturi facem să trăim sănătos, tot ne omoară alții. S-a vorbit mult de microplastice lunile acestea, prin lumea largă, dar și la noi, acum ni se spune și cam cât microplastic avem prin creier.
Nu-i o veste bună, dar cine să ne salveze și de aici?
Creierul uman ar conţine o linguriţă de microplastice, afirmă cercetătorii
Despre psihopaţi, narcisişti, femei, puţină linişte şi urşi
În lumea dependențelor, adică lumea noastră, nu e mai niciodată liniște. N-a fost nici în a mea săptămâna aceasta și bănuiesc că nici în a voastră. Deși, liniștea ne-ar face nițel mai bine.
Quiet, please! The remarkable power of silence – for our bodies and our minds
O singură ştire mai pun aici din sfera sănătăţii minţii. Ştiu că nu prea vorbim de psihopaţi şi nici de narcisişti la feminin, dar studiile arată că e greşit să credem că doar bărbaţii „umblă” pe aici.
Female narcissism is often misdiagnosed’: how science is finding women can have a dark streak too
Știrea de mai jos e, pentru mine, cea mai bună veste a săptămânii. Pentru mine și pentru cei ca mine, care nu agreează iarna: e pe final, urșii o știu cel mai bine, pentru că ies din hibernare.
Bine, ea vine pe fondul unor vești proaste: e tot mai cald an de an, lună de lună. Batem recorduri peste recorduri la temperatură. A fost cel mai cald ianuarie, va fi cel mai cald februarie.
View this post on Instagram
Pun aici și știri dintr-o lume mai bună? Sau nebună? Pun, ca să zâmbim. Ne va face bine o pauză de zâmbet, între politică și artă.
View this post on Instagram
Și ca să înţelegem că salvarea te costă, indiferent de la ce vrei să fi salvat:
View this post on Instagram
Câinii, întotdeauna câinii. Și iubirea
Nu am pus nimic despre iubire în știrile acestea aproape ratate, dar nici nu pot să las calupul fără ceva pentru suflet. De pildă, despre iubirea asta, față de cei apropiați, care te face creativ. Uneori, cei mai apropiați sunt patrupedele din viața ta, iar ele merită câteva sacrificii.
View this post on Instagram
Dacă crezi că te răsplătesc doar cu iubire necondiţionată, te înșeli. Cei care au câini au şanse mai mari să scape de demență sau să facă cunoștință cu ea mult mai târziu. Proprietarii de pisici, nu.
View this post on Instagram
Teatru, poezie performativă, fotografie şi toate cele de sâmbătă şi din viitor
Ultimul popas e la artă, o dependenţă care s-ar putea să ne facă bine, măcar un timp.
Teona Farmatu a publicat pe blogul Cărturești un top cu cărțile de poezie ale anului trecut. Nițel scandal s-a lăsat și aici. Topurile și comparațiile nu-s ușor de digerat nici în lumea asta.
Teona Farmatu | Cărțile de poezie scrise în limba română ale anului 2024
Tot cu poezie e și mai jos. Sâmbătă, 15 februarie, de la ora 18:00, e cu lectură performativă la intersecția dintre literatură și vizualitate, dar și cu lansarea celui mai nou volum de poezie semnat Alex Higyed apărut la Editura OMG: ’50% mai aproape de un final memorabil’. La Cărturești AFI Arad.
Alex Higyed a fost și la „Domeniul public”, la Joy s, acum un an, și mie mi-a plăcut. Dacă vă place poezia e de venit la Cărturești.
Înainte cu o zi e, însă, de mers la Boeme, pentru un altfel de Valentines Day. Nu-i despre viaţa în doi, ci e one woman show.
Valentine’s Day complet altfel la Boeme cafe, cu Roxana Sabău și „Lucruri mărunte”
Despre dragoste e vorba şi miercuri, la teatru. Unii spun că durează opt ani. Alţii scriu că trei, alţii cântă doar despre primele şase luni de dragoste. „Dragostea durează până când unul dintre parteneri își amintește unde a pus lista cu defectele celuilalt”, e citatul luat din prezentarea premierei de la teatru, de miercuri.
Până atunci, ca să nu ieșim din sfera necesității de a fi nițel mai informați, ar fi bine să ne oprim marți pe Tribunul Dobra nr. 6, ca să discutăm despre politică și credință. Cum merg ele mână în mână. Dar chiar merg?
Dacă se va umple creierul prea mult cu politica şi problemele ei, atunci dați o fugă pentru curățenie la KF în weekend. E vinyl day acolo, în 15 februarie, adică tot sâmbătă, câteva ore, iar mai apoi e party cu Mihu și Dudewithvinyl.
Departe în vară, aproape în suflet
Sunt multe evenimente culturale pe la Arad şi Timişoara zilele acestea. N-ai cum să le bifezi pe toate. Și, apoi, uneori e doar despre mers mai departe. Pun şi câteva noutăți de la Jazz în the park. E în vară, e nițel mai departe de Arad, dar e bine să ți-l pui pe listă de pe acum.
View this post on Instagram
Și mai departe de Arad și mai în vară va avea loc nebunia asta, care pentru fanii rockului de altădată e aproape de neratat. Uneori e de ajuns să visezi că vei ajunge la concertele anului, ca să-ţi faci iarna mai uşoară.
Unele fotografii fac și ele iarna mai frumoasă. Altele îți aduc zâmbetul pe buze.
Bursucul care admiră arta în care el e personajul principal e una dintre fotografiile acelea. S-a ales cu premiul publicului la Natural History Museum pentru cea mai bună fotografie a anului. Spune multe despre noi, publicul, și dependențele noastre, dar e frumoasă imaginea, indiferent ce stă ascuns în spatele unui vot.
Badger admiring art wins wildlife photographer of the year public vote
Atât am lungit ştirile acestea, că nu mai e loc de poezie. Nici n-a fost, săptămâna aceasta. Am găsit însă asta:
„M-am uitam pe geam
la lumea cealaltă
ca să te văd
venind”
Ioan Matiuţ
şi mi s-a părut de ajuns.
Citește și:
Comentariile portalului
Nu am negat acceleraționismul și nici nu.mi-am propus să "lupt" cu el. Pur și simplu, deocamdată nu m-a convins. Da, bine ziceți, să mai așteptăm
Da, este o întrebare cu sens. Dar în toate direcțiile. Una este istoria și cu totul alta modul în care propaganda și ideologia se folosesc ulterior de ea. Și (...)
D-le Marginean. Ar trebui sa asteptam macar un an sa vedem cum e cu accelerationismul asta care de fapt este tendinta specifica globalistilor schwabisti de la WEF si nici Musk (...)