Ştiri aproape ratate (15). Inteligenţă artificială chinezească, sărăcie românească, fobii americane și poșetuțe pentru bărbați. E prea real pentru tine?
Cât de real e totul? Câtă ficţiune trăim? Pentru ce merită să te agiți, fie că e real, fie că nu? Pentru ce să pui paie pe foc, unde să perseverezi și ce uși să închizi? Despre asta e vorba în toate știrile lumii și despre realitate și ficțiune e și în știrile mele aproape ratate.
Săptămâna aceasta ne-am trezit, oricum, brusc în realitatea noastră de aur. Nu ştiam mai nimic despre ea, până nu ni s-a furat. Am rămas fără coifuri și brăţări dacice, despre care nu ştiam că ar exista. Și de aici s-a dat liber la imaginație. N-am mai știut să ieșim în lume fără coif și fără brățări.
Dacă despre coifuri şi brățări, olandezi şi români, cine ar fi fost bine să ne fure istoria şi cine nu, au vorbit toţi, despre realitatea românească din spatele uşilor închise, acolo unde ţinem mare parte a valorilor României, prea puțini. Pentru că aurul nostru e sărac, lipsit de interes pentru oficiali, pus la păstrare și uitare în cutii, în pivniţe. Sau, ca să nu îl arunce instituţiile de stat la gunoi, e salvat, dus departe, de către cei cărora le mai pasă de istoria şi arta care nu vinde.
Știu că nu pare, dar vorbesc aici despre Arad. Subiectul merită o anchetă, nu doar nişte consideraţii. Până mă întorc la el (sper să o fac), e bine de ştiut că realitatea asta întunecată, de pivniţă şi de mormânt, e peste tot. Chiar şi în locuri în care toţi ştiu că stă scufundată istoria României:
Subiectul de mai jos e doar un exemplu din miile care stau tăcute, pe întuneric, în muzeele din România.
Știți ce nu a vrut să facă Nicu?
Sunt și alții atenți, acum, că acum a apărut problema, cu ale noastre lucruri furate. Au pus detectivi să caute coiful şi brăţările. Nu orice detectiv, ci unul care a rezolvat peste 200 de furturi de opere de artă.
Dar să nu ne pierdem speranţa. Nu mai avem toate bogăţiile pe care le avem cândva şi cu care defilăm urlând acum peste tot, după ce le-am pierdut, dar suntem aici înaintea tuturor şi asta e tot ce contează. Stăm bine în Europa, suntem primii. Avem cu ce să ne gâdilăm naţionalismul, chiar și când altceva nu avem.
Cercetătorii au reanalizat fosilele descoperite la Grăunceanu, în România, și au confirmat că acest sit oferă cea mai veche dovadă cunoscută a prezenței homininilor în Europa, datând de peste 1,95 milioane de ani. Urmele de tăiere găsite pe oasele de animale arată că acești strămoși îndepărtați foloseau unelte pentru a prelucra hrana. Descoperirea schimbă ceea ce știam până acum despre momentul în care homininii au ajuns în Europa și demonstrează că erau capabili să supraviețuiască și să se adapteze în medii noi. Sper să supraviețuim și unui furt.
Hominin presence in Eurasia by at least 1.95 million years ago
Cum arată, de fapt, realitatea românească
Am stat toată săptămâna în zona asta aurită și aproape că am uitat care e realitatea de zi cu zi în România. Numai că realitatea nu uită niciodată de noi. Vine şi îţi mai trage o palmă când aluneci prea mult în reverii, în poveşti cu căutători de comori, primii oameni și primele civilizații:
Nu avem, pe mai departe, ser fiziologic prin spitale (citeşte AICI), nu avem bani pentru educaţie (citeşte AICI), nu avem nici prea multe şanse ca alegerile ce vor veni să ne aducă vreun președinte mai bun. Georgescu face ce vrea la el în țară, halucinează, calcă peste legi și crește în preferințele românilor.
Asta e realitatea, chiar dacă uneori e prea reală chiar şi pentru noi.
Dacă noi ne bălăcim cum ştim mai bine în mult real şi puțin imaginar, sârbii ne arată în sfârșit cum e cu realitatea când te saturi de populism și politică cu iz comunist. Totul a pornit de la un acoperiș de beton prăbușit, dar a ajuns la politică și corupție.
Studenții sârbi, protest masiv. Au blocat podurile peste Dunăre la Novi Sad
Cât despre americani, la care ne uităm pe mai departe cu toții, aceștia sunt pe lumea lor, de mult, chiar dacă acum parcă mai mult ca niciodată. Trump face şi desface şi uneori când desface taie tot universul celor pentru care viaţa nu prea merită să fie trăită fără ajutor.
Trump order set to halt supply of HIV, malaria drugs to poor countries, sources say
Lucrurile trebuie să fie nu doar reale, ci şi foarte clare în USA, în era Trump, care insistă că, la el acasă, nu vrea să vadă decât femeie şi bărbat, nimic altceva:
View this post on Instagram
Realitatea americană vede, mai apoi, cum vrea ea celelalte lumi. Lumea cu războaie, în care trăieşte Ucraina, e greu de intuit pentru americani. E tare departe de ei. Sau aproape? Aşa arată desenul realizat în baza chestionarului în care americanii erau rugaţi să plaseze Ucraina pe harta lumii:
View this post on Instagram
Să nu credeți că vreau să râdem de America și americani. N-am avea de ce, acolo democrația, așa cu e ea, încă funcționează. Unii fac reguli, alţii le blochează, fiecare îşi asumă riscuri. Nu semănăm defel cu ce e peste ocean:
Judge temporarily blocks part of Trump administration’s plans to freeze federal aid
Îi e greu, însă, chiar și justiției de aici să țină pasul cu Trump. Președintele USA o să bată sigur recordul la cele mai multe decrete emise în (nici) 100 de zile. Biden și Truman dăduseră fiecare mai mult de 40 de ordine executive în 100 de zile. Trump are 38 în primele două săptămâni.
View this post on Instagram
Când chinezii se pun pe muncă, lumea o ia razna
Gata cu realitatea americană. Am stat prea mult pe acolo. Puţin însă aş vrea să stăm şi în cealaltă realitate, cea nouă, pe care nu prea ştim cum să o trăim.
Pun aici varianta pe scurt a celui mai fierbinte subiect al săptămânii în lumea largă. Nu a fost furtul coifului şi brăţările dacice, ci ce pot face chinezii când se supără.
View this post on Instagram
Nu-l întrebaţi de lucruri sensibile din China, că despre acelea marele şi ieftinul DeepSeek nu deţine date.
Chinezii au venit a doua zi după DeepSeek cu un alt Chat GBT şi au întors planeta. Ce pot face chinezii, cât de real e ce pot, cine pierde şi cine câştigă în urma acestui război al inteligenţelor artificiale, a fost de departe dezbaterea săptămânii:
DeepSeek chaos suggests ‘America First’ may not always win
Au căzut și bursele odată cu lansarea lui DeepSeek, au luat foc toți din domeniu IT. Realitatea artificială pare că a fost sigura în care am mai trăit în ultima săptămână:
Analize, calcule, predicții, acuze. Toate au curs.
Mona Dîrtu a găsit însă titlul săptămânii, care pune parcă cireașa pe torul discuțiilor despre inteligența artificială, cine se mișcă mai repede și cine de la cine fură: „O, dragă, a furat cineva ceva din OpenAI?”
Oh Dear, Did Someone Steal Something From OpenAI?
Războiul acesta a făcut să treacă aproape neobservată Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului.
Mai sunt 220.000 de supraviețuitori ai Holocaustului, le poţi auzi poveştile, poți vizita lagărele, poţi vedea mii de poze la care e greu să te uiţi, dar pentru unii, tot mai mulţi în zilele noastre, holocaustul nu a existat, nu a fost real. Spre durerea celor care i-au supravieţuit, deşi nu credeau că vor putea.
Less than 220K Holocaust survivors left worldwide, study finds
Acolo suferinţă şi depăşirea ei. Noi toţi ceilalţi, sau cel puţin unii dintre noi, și mă număr printre ei, suferim mai mult în imaginaţie decât în realitate.
Sănătatea, aşa subredă cum e ea, şi cum ne momeşte Lidl cu pub-uri
Sunt și știri bune și reale în tura asta de știri aproape ratate. Te poți muta, de pildă, în Noua Zeelandă dacă ești nomad digital.
New Zealand loosens visitor visa rules to welcome digital nomads
Sau poți să visezi că, în scurt timp, o să bei ceva rapid, de înveselire, chiar în supermarket, dacă tot băutura îţi trage cu ochiul. Shoppingul nu-i treabă ușoară, mulți îi fac faţă cu greu. Primii care s-ar putea să rezolve această problemă sunt irlandezii. Dar, dacă lucrurile prind, o să ajungem să bem și noi un pahar, două la barul Lidl.
Nu le-a fost uşor celor de la Lidl să spere că pot deschide un pub, ca să poată bea clienţii care vin la cumpărături, pentru că numărul de pub-uri e limitat aici. Dar, după câteva procese în instanţă, au câştigat acest drept şi vor deschide cândva primul pub Lidl, undeva lângă Belfast.
Lidl opening pub in UK supermarket with shoppers allowed to drink pints in store
Încerc să-mi imaginez barurile Lidl de la noi, din România. Prea real, prea ca la noi.
Să rămânem la cele ale gurii. Ştiu că asta e realitatea tuturor când vine vorba de mâncare: ne îndoim de ce mâncăm, tot mai des. Dar, uneori, ne e greu să credem că lucrurile care erau bune nu mai sunt aşa. Fructele şi legumele şi-au pierdut din valoarea lor, în timp. O să ajungem la mâncăruri goale, dar vom supravieţui noi cumva:
Fruits and vegetables are less nutritious than they used to be
Există câteva lucruri care poţi să la faci tu pentru sănătatea ta, chiar dacă nu prea mai ştii ce bei şi ce mănânci. Poţi face multe chiar și pentru inimă, deși uneori ți-e greu să crezi că atât de simplu o poţi proteja:
Five everyday habits that you didn’t know are harming your heart
Important e să ne ținem tineri, fie că-i vorba de ce mâncăm și bem, fie că trecem pe pastile și pe intervenții de tot felul. Nu ne mai permitem să fim bătrâni, trăim în secolul în care nu există ţară pentru vârstnici. Dar să ne liniştim: nu-i loc în lumea asta nici pentru bărbaţi în vârstă. Contrat unor aşteptări mai mult sau mai puţin realiste, şi femeilor le plac bărbații tineri. Măcar la prima întâlnire par degajaţi, proaspeţi şi nu vin cu tot balastul adunat de pe drum.
Both men and women prefer younger partners, study finds
Mai apoi, tineri sau bătrâni, nici bărbații nu mai sunt ce au fost. Unora le lipsește bărbăția, altora sensibilitatea care să-i facă atractivi. Când vine vorba de modă, s-ar putea, însă, să ia fața femeilor. Se poartă poșetuțele la bărbați.
Sunt la modă, nu în România, dar știrea e aici ca să vă aducă zâmbetul pe buze și să treceți mai repede peste faptul că îmbătrânim cu toții. Unii cu stil, alții încercând să țină pasul cu tinerii și lumea lor. Nu-i uşor.
My week with a man bag: am I cool enough for winter’s hottest trend?
Nu râdeți prea mult, că aş vrea să rămânem înfipţi tot în realitate. Odată cu îmbătrânirea vine puternic și FOMO. Uneori e sănătoasă, de face să fii prezent tot mai mult în viața ta și a altora, dar e bine să mai întrebi și corpul cât te mai ține. Eu, una, nu am un corp de măsura mea.
De unde vine și frica asta și ce să facem cu ea, în materialul de mai jos:
Your FOMO Is Trying to Tell You Something
Înapoi la istorie, la zboruri aproape reale și la scufundări imaginare
Nu știu cât de sănătoși suntem la minte, dar de tratat ne putem trata cu frumuseți de aici sau de departe. E nevoie doar să ne întoarcem de unde am pornit în știrile astea: la artă și istorie.
Niţel mai departe de noi, dar mai aproape de artă, e expoziția aceasta care, dacă cumva ajungeți până în vară prin Istanbul, ar fi păcat să o rataţi. Mie mi-a furat privirea alfabetul acesta pierdut. E un proiect care a durat doi ani ca să prindă viață, e spectaculos și e gratuit de vizitat la Artİstanbul Feshane.
View this post on Instagram
La noi, în România, arta e mult mai costisitoare. Ne costă mult, mai ales dacă vine de la politicieni. În rest, am văzut, ne amintim de ea doar când rămânem fără. Asta e realitatea noastră, vrem nu vrem:
Avem noroc că, în filme, poți fugi de realitatea de mai sus. Mai jos am pus 100 cele mai bune filme ale secolului 21. E și Mungiu în acest top, avem și noi locșorul nostru. Unul dintr-o sută, cu realități dureroase, dar al nostru:
The 21st Century’s 100 greatest films
Tot la filme rămân, pentru că un film a desenat firul roșu al acestui calup de știri. Am fost la Bird și m-am întrebat dacă nu cumva e prea real pentru mine, dar și cât de departe poţi zbura de realităţile în care te afunzi, când nu-i mai nimic de găsit acolo. Ce mi-a plăcut mie din Bird nu se regăsește în materialul de mai jos, dar eu privesc toate cele, prima și prima dată, cu sufletul, aşa că e mai bine de mers pe mâna lui Franz.
Nu te lăsa îmbolnăvit de ce e trist din realitate. Mergi și caută-i ficțiunea. Dacă nu, rămâi în real, dar aproape de ce contează.
De pildă, la cancer, o poveste de dragoste. Merită mers pentru ce iese la IVEALĂ
E prea real pentru tine? Poate că da, poate că nu. Ştiu, însă, că uneori muzica e acolo să te întrebe și asta, chiar şi când tu nu ai mai vrea.
E din Bird, filmul din care m-am ales cu muzică, cu un tată și cu convingerea reîmprospătată că e bine să fugi cât poţi de tare de banal.
Dacă vrei să te alegi cu cele mai faine date despre muzica de Oscar din anul acesta, pun aici materialul lui Tom cu @. Chiar merită citit şi ascultat:
Dacă vrei să fugi niţel de ce ne oferă viața zi cu zi, chiar şi cu ajutorul unei știri, două, trei, pun mai jos un material despre un festival dedicat pisicilor:
O ştire despre Pădurea Băneasa, că poate pe ea o putem salva:
şi cum a fost la Big în Japan:
Nu ştiu în ce ape te scufunzi, dar uneori e bine să nu ieşi repede la suprafaţă. De mai multe ori, chiar şi când ţi-e greu să crezi asta, frumuseţea e în altă parte decât în zona unde eşti setat să o cauţi. Trage aer în piept, scufundă-te. Liniştea interioară e de căutat chiar mai jos decât ai crede. Aşa aş încheia ştirile mele aproape ratate de săptămâna asta, între realitate şi imaginar:
Why freedivers take extreme risks to find peace deep under the water’s
Poezia e tot aici și nu-i reală decât când vrea ea:
Lewis Carrol, Fantasmagoria
Citeşte şi:
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Galerie foto
-
9
-
Comentariile portalului
Nu am negat acceleraționismul și nici nu.mi-am propus să "lupt" cu el. Pur și simplu, deocamdată nu m-a convins. Da, bine ziceți, să mai așteptăm
Da, este o întrebare cu sens. Dar în toate direcțiile. Una este istoria și cu totul alta modul în care propaganda și ideologia se folosesc ulterior de ea. Și (...)
D-le Marginean. Ar trebui sa asteptam macar un an sa vedem cum e cu accelerationismul asta care de fapt este tendinta specifica globalistilor schwabisti de la WEF si nici Musk (...)