Ştiri aproape ratate (43). Oameni de împrumut din alte lumi, singura Românie pe care o vedem cu toţii şi o mână de şantajişti tăcuți în Arad
Nu s-au schimbat prea multe în lumea asta de când am abandonat știrile mele aproape ratate. România a rămas tot o lume de groază, indiferent ce s-a mai întâmplat prin Europa. În lumea mare n-a venit pacea, pe nicăieri, Rusia e tot pe poziții de forță, Ucraina e tot la limită, iar președintele Trump e tot președintele Trump. Peste tot, însă, e scandal:
Nu a dispărut nici cazul Epstein în tot acest timp, în pauza de o lună pe care am luat-o (știu, am spus doar două săptămâni, dar pauzele nu sunt niciodată ce par a fi până nu le iei și poate e fizică cuantică aici, despre care vobesc puțin mai jos, poate ajungeți până acolo).
Ba chiar e tot mai adâncit în el dosarul Epstein și condimentat cu profesori universitari și intelectuali de marcă de prin America. Semn că intelectualii se gândesc la fel de des ca și noi la bani și relații:
Chomsky had deeper ties with Epstein than previously known, documents reveal
Știri cu cărțile politicienilor de afară și cu tragediile de dinăuntru
Nici obsesia politicienilor pentru cărți nu s-a schimbat. Nu-i doar a politicienilor români. Sarkozy a stat 20 de zile în închisoare. Imediat după eliberare a anunțat că va publica, în cel scurt timp, o carte de memorii despre zilele lui după gratii. Mă întreb doar cât de gros e tomul și câte reflecții a adunat în cele 20 de zile de pușcărie.
Nicolas Sarkozy to write prison memoir on his 20 days in jail
Ce m-a impresionat însă la Sarkozy nu e că s-a apucat de scris o carte pe care a și finalizat-o în nicio lună, ci cum s-a prezentat la închisoare. A venit fără escorte și fără scandal, cu soţia de mână, și a intrat pe poarta închisorii în sacou și cu capul sus. Oare câte vedete politice din România ar fi intrat astfel la închisoare? În fapt, câte dintre vedetele politice de pe la noi ar fi intrat la pușcărie?
În România s-au întâmplat multe lucruri în pauza mea, dar niciunul care să schimbe cât de puțin ce-i țara asta în adâncul ei. Suntem tot acolo unde am fost acum o lună, acum un an, acum trei, doar cu puțin mai multă ură adunată, pe care o împrăștiem spre cât mai mulți putem.
Hoții sunt tot acolo, politicienii sunt tot aceiași, judecătorii se uită tot la banii lor, iar oamenii de rând sărăcesc tot mai tare și tot mai mult înclină să voteze extremiștii.
În tot acest timp, Guvernul se străduie din răsputeri să devină tot mai opac, iar președintele Dan să-și piardă din susținători și consilieri (vedeți pe AICI).
Asta am adunat și apoi selectat din România în pauza de știri ratate, o serie de anchete și știri care nu cosmetizează cu nimic țara asta de groază și disperare:
Judecătoarea CCR care și-a donat apartamentul și a primit apoi casă de protocol
Harta femicidului în 2025
În medie, la fiecare trei zile, un bărbat a încercat să omoare o femeie în România. 46 femei ucise, 43 de tentative.
Investigații
O afacere medicală pe corpul femeilor: proceduri fără bază științifică, decontate de stat sau plătite cu mii de euro în clinici private
Primar cu delegație. Emil Boc a lipsit mai bine de un an din Primăria Cluj
Au fost alte cel puțin 10 anchete foarte interesante în perioada asta prin presa națională, dar și pe la noi (vezi AICI cum e cu rețeaua de firme care reabilitează imobile istorice din Arad și care au sedii la aceeași adresă), dar am lăsat-o pe cea de mai sus în material pentru că ea mi-a amintit de informațiile pe care le-am primit acum doi ani despre cum primarul Aradului e mai mult plecat decât în primărie. Cel care mi le-a dat mi-a spus că aș putea verifica de câte ori și-a delegat atribuțiile.
Am solicitat, ca atare, Primăriei Arad să-mi prezinte perioadele în care edilul a lipsit de la lucru, cele în care și-a delegat atribuțiile și concediile pe care și le-a luat. Am aflat de la instituție că unele dintre informații nu sunt de interes public și că oricum edilul nu are program normal de opt ore, ca vreun funcționar public, aşa că, şi dacă nu a fost fizic la lucru, tot a muncit pentru Arad.
Cât a lipsit de la lucru a fost, ca atare, imposibil de aflat. Nici măcar aici nu-i seamănă primarului din Cluj, a cărei instituție nu a considerat aceste informații secrete.
Consideraţii despre şantajiştii din Arad, o problemă de Facebook, şi despre câteva cârpe
Dacă tot am amintit despre primarul Călin Bibarț și despre Arad, mă mai opresc scurt aici doar ca să vă spun că atât cât au lipsit știrile mele aproape ratate, orașul nu s-a schimbat în bine. Ba chiar, aș putea spune, că a mers din rău în mai rău.
Avem un pod care, pentru că n-a mai prins fonduri europene, a putut fi executat și reparat înainte de inaugurare cu cârpe și tartan. E bun și așa pentru arădeni pentru că oricum nimeni nu vine să se uite dacă proiectul tehnic spune una și ce e la fața locului e alta.
Avem un primar care decide cu viteza luminii ce le trebuie arădenilor, fără să mai piardă timp cu dezbaterile, dar mai ales avem un oraș în care edilul vorbește despre faptul că e șantajat, dar nimeni nu sare ca ars.
Nicio instituție cu atribuții când vine vorba despre fapte ilegale precum șantajul nu s-a autosesizat la postarea plus conferința de presă în care edilul spune că Aradul întreg, primăria, ba mai exact chiar el însuși e şantajat de firme de insolvență și bănci pentru a nu-și duce la bun sfârșit treaba de primar și pentru a nu deschide pentru arădeni și oraș podul peste Mureș.
Ce-i drept, nu insistă prea mult pe șantajiști, dar, chiar și dacă nu urli din gură de șarpe că ți se întâmplă o nedreptate, fapta tot rămâne. Cel puțin într-o lume normală. În care, când un primar e șantajat și mai iese public să spună asta, face probabil chiar el plângere în justiție, iar poliția, procuratura, DNA-ul, SRI-ul descind la șantajiști în secunda următoare.
La noi, e doar politică și beculețe. Politică cu artificii. Iar în săptămânile ce vor veni nu va mai fi nimic altceva. Atât va fi Aradul: un oraș în care politica ține loc de muncă, iar artificiile de realizări.
Mai vin doar cu știrile astea din România, care mă gândesc că i-au pus pe jar pe antivacciniști şi antiecologişti, dar nici aici nu mai e vreo noutate: din 2026, toți bebelușii vor fi testați cu 18 biomarkeri în loc de trei, măsură venită ca să identifice din timp bolile genetice sau metabolice ale celor mici, iar o școală din Sfântu Gheorghe a înființat un parc în care elevii pot merge desculți, dar asta nu a influențat cu nimic defrișările masive din București și din alte orașe.
Cele trei obsesii din lunga mea pauză de știri aproape ratate
Sunt trei subiecte care m-au urmărit obsesiv în lunga mea pauză de știri aproape ratate. Povestea unui profesor universitar, postată pe Facebook, care vorbea despre România sa medicală, după ce a scăpat cu viață, deși avusese probleme de sănătate grave, care l-au ținut prin spitale cu lunile, mi-a reconfirmat faptul că, până nu înțelegem că sunt două Românii în una singură, nu avem cum să ne tratăm.
Profesorul era mirat de ura care se revărsa asupra medicilor, după alte câteva cazuri de malpraxis și ratări în sistemul medical, în condiţiile în care experiențele sale în lungul timp petrecut prin saloane l-au făcut să aibă doar cuvinte de laudă la adresa medicilor. Proiecta, ca atare, imaginea pe care și-o făcuse prin propria experiență în spitale asupra întregului sistem sanitar și nu înțelegea cum alții nu văd decât negru aici.
În povestea sa, medicii și alte figuri care au un cuvânt de spus când vine vorba de sistemul sanitar erau amintiți pe nume mic sau cu poreclele lor. M-am abținut atunci să întreb dacă își poate imagina, sincer, că oamenii de rând își vor permite în spitale, când viața lor atârnă de un fir de ață, să-i tutuiască pe medicii care îi tratează și să-i privească drept prieteni.
Sau dacă poate să își imagineze pe toți pacienții primind toate datele cu cele mai bune locuri pentru tratament și cele mai bune saloane pentru internare. Și dacă crede că, atunci când a intrat în spital, l-au dezbrăcat cardele medicale de haina de profesor universitar și a pășit ca simplu pacient într-unul dintre saloane. Pentru că, în opinia mea, după ce am experimentat și bune, și rele, ca aparținător în spital, abia atunci când răspunzi cu „da” la întrebările de mai sus, poţi vorbi doar de România medicală de care a scris domnul profesor.
Cea de-a doua știre care m-a obsedat în tot acest timp a fost „Safari Sarajevo”. Am scris despre subiect aici:
Dar, scriind, nu am trecut peste. Iar veștile din lumea celor care vor să-i ancheteze pe milionarii care au plătit bani mulți ca să împuște, de pe dealurile din Sarajevo, civilii care treceau pe străzi, acolo, în vreme de asediu, continuă să se adune în presa internațională.
Una dintre cele mai recente informații vorbește despre o acuză adusă actualului președinte al Serbiei, cum că acesta ar fi fost parte în „Safari Sarajevo”.
A treia are legătură cu sănătatea. Am plasat-o pe locul trei, deşi despre ea am vorbit cel mai mult cu oamenii cu care am interacţionat zilele acestea. Ştirea spune că americanii au scos avertismentul de pe tratamentele hormonale.
Hormone replacement therapy will no longer carry a warning label, FDA says
E o dezbatere întreagă în lumea medicală și în lumea celor cărora le pasă de acest subiect — și ar trebui să fie cu milioanele — pe tema aceasta: de ce Agenția Națională a Medicamentului din SUA nu mai consideră periculoasă terapia cu substituție hormonală, de ce acum și de ce atât de brusc.
Și în România, în cercurile pe care le frecventez online, s-a discutat puțin pe acest subiect. N-a devenit virală tema. N-avea cum, într-o țară în care trebuie să te mulțumești cu ce dă Domnul, într-o țară în care mulți, prea mulți medici nu cred că trebuie să intervină cu medicamente peste traseul îmbătrânirii și în care suferința femeii e ceva cu care ar trebui să ne obișnuim și să ne resemnăm, nicicum să încercăm să o ameliorăm.
O promisiune cu iz de sănătate şi gratuitate
Poate că aici e momentul să spun că știu că am promis că voi reveni la știrile acestea aproape ratate cu un format nou, mai accesibil, că voi încerca să schimb câte ceva din tipicul acestui calup. Nu pare că s-a schimbat mai nimic, nu-i așa?
Am decis însă – în timpul acesta în care n-am mai pus pe hârtie știri din lumea largă, dar în care am avut știrea de mai sus în cap şi am încercat zadarnic să o mulez pe Arad – să fac un newsletter pe tema „sănătate și gratuitate”. Așa că m-am concentrat mai degrabă pe această propunere, pe care am de gând să o lansez în ianuarie, decât pe știrile mele aproape ratate.
Pe când tatonam formate pentru acest newsletter, am dat de informația asta, care s-ar fi potrivit tare bine acolo. Dar până va ieși noul produs, după încă o ruminație, două, nici ROMO şi nici FOFO nu vor mai fi de actualitate, așa că pun știrea mai jos.
Știu că deja sunteți familiarizați cu termenul FOMO — fear of missing out (teama de a pierde ceva) — dar s-ar putea să nu fi auzit încă de FOFO: fear of finding out (teama de a afla). E o teamă care îi ține departe de medici pe mulți. În America, un sondaj din 2025, efectuat pe 2.000 de adulți, a indicat faptul că trei din cinci evită controalele de sănătate de teama unor vești proaste sau din jenă. Un alt sondaj din 2025, realizat pe 7.000 de adulți din SUA, a arătat că doar 51% au avut o programare medicală de rutină sau un screening pentru cancer în ultimul an – o scădere de 10% față de 2024.
În newsletterul dedicat sănătății voi vorbi, aşa sper, nu doar despre gratuități, parcă ţinute la secret de sistem și asupra cărora m-am oprit și în câteva materiale pe Special Arad (vezi AICI), ci și despre medicamente, droguri, soluții noi și riscante, alte subiecte care la noi sunt încă tabu, oricât de bine ne-ar face măcar să vorbim despre ele.
Unul ar fi cel al drogurilor psihedelice despre care scrie The Times AICI.
Dacă nu aveți acces la pagină, pe Instagram, The Times a postat o scurtă poveste despre tatăl, fiica și drogurile psihedelice:
Ar fi acolo, în newsletterul viitor, și multe despre tratamente-minune sau mai puțin minunate, așa că vă propun să-mi stați aproape și să vă abonați când va veni vremea:
New ‘wonder drug’ could cut your cholesterol in half – after just one dose
Un celebru medic din România m-a sfătuit zilele acestea să nu mai caut știri medicale în ziare, ci să intru direct pe huburile medicale, dacă vreau să fiu la zi cu ce e nou și relativ sigur în medicină. Dar nu vreau tocmai eu să discreditez mass-media, așa că vor mai fi noutăți de pe aici. Plus că huburile medicale și revistele de specialitate au limbajul lor; n-aș vrea să ne pierdem complet în medicină și în tonul său ştiinţific, ci să cobor medicina printre noi.
O să fie și cu podcasturi, podcasturile altora. Dacă aveți niţel mai mult timp și vreți să mai aflați una-alta despre stres, cortizol, cafeină și oboseală cronică, mai jos am pus un video al lui Andrew Huberman. Știu, a fost contestat, dar nu neapărat pentru știință, ci pentru viața personală. Dar cine nu ar fi, dacă aceasta ar deveni publică?
Poveşti cu fotografii, multe filme şi câteva scandaluri culturale
Ieri am privit iar niște poze care te fac să te îndrăgostești de lumea simplă, să te uiți altfel la bolile mintale, dar și să te temi de tine și de creierul tău. Dar despre ieri veți putea citi doar mâine. Puțin despre artă, fotografie, sărăcie și voyeurism e și în imaginile de mai jos. O fi fotografia privită drept ruda mai săracă a artelor mari, dar pare cea mai apropiată de lumea în care trăim. Iar apropierile sunt parte din paradisul la care tot visăm.
A fost cu scandal imens în lumea cultă, după ce echipa de producție de la „Cravata galbenă” a decis că e cazul să cenzureze o recenzie făcută de o elevă. A fost subiectul cultural despre care au scris mai toți oamenii cu carte din România, fie că au văzut filmul, fie că nu. Lungmetrajul a trecut rapid de la aplauze fără număr la recenzii pe bune, în care cuvântul „clișeu” a revenit foarte des în frazele tuturor (dar poate a început de AICI). Totul a pornit, însă, de la
Dar a fost și cu vești bune despre cultura românească. Nu aici, ci la Paris:
View this post on Instagram
şi iar la Paris, de data aceasta despre Brâncuşi:
Italia o să aibă întotdeauna loc aici, cu câte unul dintre farmecele sale. Sunt sigură că sunt foarte puțini cei care nu au un loc special pentru Italia în sufletul lor. Azi, locul acela din inima mea i l-am rezervat cartierului Pigneto.
Tot de pe acolo, dar mai aproape de cele sfinte și de modă, la care italienii se pricep ca nimeni alții, am selectat și imaginea asta cu noul Papă pe vremea când era tânăr, purta ochelari de soare și parcă era desprins din filmul „The Blues Brothers”:
Ce informație mi-a adus puțină lumină în suflet zilele astea, când până la Italia mai e mult și când veștile de pe la noi nu vin cu nimic bun? Faptul că, pentru un timp, o să avem două luni în jurul nostru și uneori asta poate fi de ajuns ca să zâmbești măcar o dată pe zi. Cât va fi cu noi a doua lună și de ce e cu noi, puteți citi câte puțin aici:
A mai fost și știrea aceasta, care m-a făcut să cred că mai e loc de bine, frumos, cald şi prietenie pe aici: câteva biblioteci olandeze organizează evenimente de tip „biblioteca vie”. Oamenii se oferă voluntar drept cărți și își împărtășesc poveștile de viață celor care vin să-i împrumute.
Este, desigur, o conversație limitată în timp şi unoeri banală, dar poți să le pui întrebări, așa cum ai pune întrebări autorului după ce ai citit o carte, o poveste fantastică sau o biografie. Aș fi curioasă cum ar putea funcționa „împrumutul” acesta de oameni și povești la noi, acolo unde, până și la lansările de cărți, nimeni n-ar vrea să împrumute din timp celor care pun prea multe întrebări care nu-s pe gustul lor.
Vouă ce vești v-au adus zâmbetul pe buze? Dacă vreți să le împărtășiți sau doar să comentați de bine sau de rău veștile mele, vă aștept pe [email protected] sau pe Facebookul Special Arad.
Nu știu sigur cum stați voi cu timpul, dar sunt convinsă că prea bine nu. Nici cu trecutul nu stăm bine de multe ori, dar eu prefer să nu mă întorc la el. De schimbat nu mai poți să-l schimbi. Sau?
Nu mă pricep la fizică, la cea cuantică deloc, dar, dacă aveți mai multe abilități în acest domeniu, sunt convinsă că o să înțelegeți mai bine ce spun fizicienii din Copenhaga.
Aceștia au observat un fenomen care pare să îndoaie structura timpului, în care particulele își pot schimba starea din trecut în funcție de modul în care cercetătorii le măsoară în viitor. Paradoxul, numit retrocauzalitate, sugerează că relația cauză–efect nu curge întotdeauna înainte.
E acolo un foton, o decizie care ajustează istoria și convingerea oamenilor de știință că, până când se ia o decizie, trecutul rămâne nedefinit; odată ce alegerea este făcută, trecutul pare să se „completeze” pentru a se potrivi cu ea.
Dacă retrocauzalitatea este reală, atunci fiecare decizie pe care o luăm ar putea modela trecutul, care nu este fix până când nu decidem ce va fi.
Mai multe despre cum se unduieşte timpul găsiţi AICI.
Dacă stați bine cu timpul, dați o tură pe la filme zilele astea. E „Cravata galbenă” la Cinema City din Arad și ar fi de văzut, dacă nu pentru altceva, măcar ca să vă faceți propria idee despre film și scandalul care s-a iscat în jurul său. „Bugonia” lui Lanthimos nu mai e la Arad, dar încă îl puteți vedea la un preț mai mic decât aici, la Timișoara, miercuri, 26 noiembrie.
Sunt și alte câteva filme interesante la cinematografele de aici; vine și The Doors, filmul documentar, în curând și la Arad și la Timișoara.
Sunt filme interesante la Cinema Arta săptămâna ce vine: Ink Wash pe 26 noiembrie, Pădurea de molizi, pe 27 noiembrie, o proiecţie specială şi un Q&A cu echipa filmului.
Mai apoi, e expoziție de văzut la After 5 Gallery, despre vernisajul căreia a scris deja Tom:
De la A1 la A5: „autostrada artistică” între București și Arad, cu After 5 în ecuație | Video
Și mereu e câte ceva de uns sufletul melomanilor la Filarmonică.
Cu teatrul a revenit și Celălalt teatru, de ceva vreme, în același timp, însă, în care Teatrul de Stat din Arad a abandonat în tăcere, încă o dată, Festivalul de teatru clasic și câțiva zeci de ani de tradiție. Fără proteste, cum îi șade bine Aradului.
Sunt câteva expoziții și piese de teatru de văzut și în Timișoara, dar – dacă aveți timp și bani să mergeți mai departe – opriți-vă mai bine la Albertina Modern. E Marina Arambovic de acum şi până în martie 2026 pe acolo.
Nu am căutat alte evenimente de recomandat pe aici, dar a dat peste mine, cum cred e și firesc, plantarea aceasta de copaci. Cine știe, poate facem cumva să depășim la un moment dat cota 2.000, despre care am scris și AICI.
La final, e mereu cu muzică şi poezie. Acum şi cu puţină tristeţe cehoviană
Muzica vine de la Tom, care nu are atâtea abateri de la regulile pe care și le-a impus când vine vorba de ce scrie:
Poezia vine de la Noise Poetry, deși zilele acestea a fost cu Black Friday și printre cărți, au fost cărți faine și la 6 lei; poezie mai puțin.
E tare frumoasă poezia de mai jos, oricum, sper să vă țină de cald până ne revedem aici.
Bianca VIȘAN
o altă victimă de-a lui ted bundy
poate ai văzut la știri vreun criminal, liz
dar nu ți-a trecut niciodată prin cap că te-ai culcat cu unul
l-ai strâns în brațe, i-ai atins mâinile
care au strangulat, lovit, imobilizat
au făcut găuri în tavanul pușcăriei pentru a evada
și a omorî din nou
dragostea e oarbă, liz –
îți lipește pleoapele ca urdorile câinilor bolnavi –
dragostea e forța picioarelor unui somnambul
trezirea bruscă nu e recomandată
trebuie să aștepți să se răcească scaunul electric
să se oprească transmisiunea televizată
să plece curioșii adunați
ca să poți în sfârșit să-ți scoți ochii din orbite
pentru a șterge definitiv imaginile păstrate pe retină
și – dacă te încumeți – să ți-i pui înapoi
Și mai pun și meditațiile acestea din „Salonul nr. 6”, ca să vă spun că mi-ar plăcea să poposiți și mâine pe Special Arad, pentru Cehov și fanii săi arădeni:
Citește și:
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Galerie foto
-
9
-
Pentru a vedea restul imaginilor din galerie, click pe o poză și folosește săgețile.
Comments are closed.
Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)