Știri aproape ratate (18). Mâine o să fim fericiți. Astăzi, cu Trump, tot înainte
Nu mă pot ține de promisiuni. Nu astăzi, nu mâine. Poate săptămâna viitoare.
Dar nu mă judecaţi prea dur, vă rog, pentru că cine s-a ținut de promisiuni săptămâna aceasta? Cine a respirat normal, a consumat știri pozitive și a zâmbit 24 de ore din 24?
Cine n-a intrat în panică și nu și-a pus problema că tot ce știm, tot ce am trăit în ultimii 35 de ani, tot ce am criticat pentru că am putut, cu patimă, cu ură, toate cele de care am râs și am făcut mișto se pot duce naibii în câteva zile, săptămâni, maxim luni? Cine a privit indiferent la ştirile ultimelor zile? La America? La lume?
Cum să ne ţinem de cuvânt şi să fim pozitivi când nebunii decid în locul nostru, când America, aia la care ne uităm cu toată speranța de care suntem în stare, a luat-o razna, când preşedinţii sunt tot timpul pe metamfetamine, de şi-au pierdut de tot minţile, când Europa a intrat în stare de șoc, iar România e toată pe şoricioaică?
Cum să nu paralizezi ca un zombi în faţa istoriei ce vrea acum morţiş să se scrie altfel?
Nu ştiu ce aţi citit în ultimele zile, dar eu am citit doar despre cum se rescrie istoria, fără noi, desigur, și parcă împotriva noastră. Şi nu mi-a fost bine. Am găsit apoi paragraful ăsta dintr-un text tot despre haosul de acum şi am spus că aşa trebuie să înceapă ştirile mele aproape ratate:
„Mă gândesc la Churchill care și în cele mai intense perioade ale războiului găsea potrivit să tragă un pui de somn între 3 și 5pm. Mai făcea și băi lungi, uneori de două ori pe zi. În cele mai negre momente ale națiunii sale și ale Europei, acest om cu tăria lui extraordinară, sorbea un whisky cu apă minerală, își trăgea pijamalele și dormea cum se cuvine în pat. Deci să nu disperăm. Asta este mâna care ni s-a dat acum și așa sunt vremurile. Trebuie trăite și ele”, a scris pe Facebook, Radu Burnete.
Atât a rămas din promisiunea de tura trecută.
Mâine o să fim fericiți. Azi, nu. Cu America, nu
(Foto credit: Trash&Cuture)
Nu urmează nimic pozitiv mai jos, până nu ajungem la artă. Măcar atât, însă, pot face, să las aici un avertisment: dragi cititori, n-am găsit ştiri dintr-o lume mai bună!
Lumea pe care o desenează alţii pentru noi a fost singurul lucru despre care s-a vorbit zilele astea, în analize profunde sau doar în verdicte. Am decis să pun câteva dintre cele asupra cărora m-am oprit ca să fac puțină lumină în întunericul în care am fost aruncați de America, de liderii noștri, de fricile noastre:
Ce ar însemna pentru România retragerea NATO „pe aliniamentul din 1997”, așa cum cere Rusia
Cine dă garanții României? Și de ce a fost Bolojan la Paris?
Mai pun și interviul acesta ca să înțelegem ce se întâmplă cu SUA la ea acasă, nu doar când iese dichisită să sfideze Europa și lumea. Și să vedem cum mulți au început să se aplece să lege șireturile lui Trump:
Chiar și așa, chiar și urecheați și luați peste picior, arătați cu degetul și împinși la perete, tot de la americani ne așteptăm salvarea.
Cuvintele pe care nu ar mai trebui să le folosim de mâine. Sau de poimâine?
Adevărul e că mie mi-e tot mai greu să privesc spre America. Am şi auzit cele mai de speriat poveşti de la oameni ce sunt acolo sau au fost de curând pe acolo. Nu la Miami, că acolo e bine, ci peste tot în rest.
Liderii Americii ne vorbesc despre democraţie şi cum nu împărtăşim noi, europenii, cu degetul arătat spre România, valori comune, dar uită să ne zică că ei fac liste cu cuvintele pe care instituţiile nu mai au voie să le folosească.
Tura asta, pentru că nu e nouă treaba, pe listă a intrat şi cuvântul femeie. Bine, a fost o listă lungă cu: subreprezentat, deservit, nestudiat, sex, identitate, divers, femei, femeie, promovare, definiție, ideologie, autoevaluat, vârstnici, dizabilități.
S-a revenit apoi, s-a spus că a fost o greşeală de înţelegere a politicilor impuse de Trump. Nu prea mai putea comunica nimic instituţia după ce a primit lista interdicţiilor.
Nu doar cuvintele sunt interzise în instituțiile statului, în USA, ci și unele cărți în școli.
Mai jos găsiți o listă cu cele mai interzise cărți în anul școlar 2023-2024:
View this post on Instagram
Nu de mult, Casa Albă a cerut altor agenţii federale să elimine din comunicarea lor cuvintele gen, transgender, LGBT, lesbiană, gay, bisexual, nonbinar. Ce nu a contat în directiva asta sunt statisticile care arată că tot mai mulţi americani se declară bisexuali sau gay ori lesbiene. Procentul a crescut în ultimii 10 ani spectaculos. Acum, spun studiile, 10% din populaţia Americii susține că nu e heretosexuală.
10% e mult prea puțin pentru Trump.
Cum a evoluat acest procent și ce generații sunt primele în acest clasament, puteți vedea în materialul de mai jos:
Almost 10% of Americans identify as LGBTQ+, largely bisexual
În continuare ne uităm la americani ca la salvatori, deși acum par că și-ar dori, puşi pe afaceri şi câştiguri rapide, mai degrabă să ne îngroape. Poate ar trebui să ne uităm foarte atent la ei, să ne oprim din venerat și să vedem că nu stau bine în unele privințe, stau chiar prost în altele.
Pe mediu stau desigur foarte prost, dar acum nu mai contează. Sunt oamenii mașinilor. Mijloacele de transport în comun le sună bine doar când e vorba de avioane. Cu trenurile e altă poveste.
Așa arată rețeaua de trenuri din Europa și din America, deși la construit linii de cale ferată am pornit cam deodată:
View this post on Instagram
Mâine nu va fi bine în România
Ați opta pentru altceva decât politică externă, la care nu ne pricepem și oricum nu contăm? Am putea vorbi despre altceva decât despre decizii care se iau fără noi şi uneori pentru noi, dar nu neapărat ca să ne fie nouă bine?
Sigur că da, putem vorbi cu calm aparent, cel puţin până aflăm cum se votează duminica asta în Germania, dar nu neapărat de bine. Nu am găsit ştiri mai bune nici prin ţară. Le-am ales și pus aici pe cele care m-au indignat.
Pe justiție, legile își fac treaba și-i scapă pe infractori cu ajutorul prescripţiei:
În administraţie, primăriile își fac și ele treaba și mai găsesc câte un prieten pe care să-l ajute cu mărţişoare de mii de euro:
În tot acest timp, comunismul e încă viu, bine mersi, și așteaptă să fie adus la gloria sa de altădată. Ne-a intrat în oase, ca și frigul, numai că el nu mai trece indiferent câte dușuri fierbinți facem:
Ziua Brâncuși: elevi scoși să deseneze la -2 grade, în fața ministrului Culturii, Natalia Intotero
Am găsit totuși și jumătate de veste bună. E născută din probleme, dar uneori doar așa se nasc lucrurile bune: aproape 9.000 de euro daune morale pentru burnout a obținut, în instanță, o angajată din Cluj a companiei Betfair Romania Development. Specialistul HR Doru Șupeală susține că este o premieră importantă în România, aici unde angajații nu-și cunosc drepturile, iar legislația e depășită.
Veștile rele le îngroapă rapid, însă, pe cele bune. Pe cele dintâi ai crede că n-ai cum să nu le vezi. Noi le vedem, comisiile de etică nici cu lupa.
Soare, pornografie deekfake, balene eșuate și lupi care au ales să fie câini
Sunt destul de multe știri proaste din România? Sunt. Mă opresc aici cu ele. Am căutat, în timpul pe care America şi „împăratul” său ni l-au lăsat liber, știri din altă lume, una mai bună. Știri cu soare. Care soare, ne-ar întreba irlandezii, care nu au văzut soare timp de două săptămâni.
Jack Lynch on LinkedIn: „The Agricultural Climate Report from the meteorological service over the…
Ieri, însă, a ieșit soarele în Dublin și irlandezii au văzut realitatea cu alți ochi.
Care realitate e, însă, tot mai greu de intuit, din pricini de AI. Cât rău poate să ne facă AI-ul, puteți citi mai jos.
Deepfake-uri folosind AI creează imagini, videoclipuri şi audio hiperrealiste, cu efecte devastatoare. Pornografia deepfake, în care fețele oamenilor sunt puse digital pe conținut explicit, fără consimțământ, face victime minut de minut. În 2024, videoclipurile deepfake explicite au atins cifre record, peste 90% dintre victime fiind femei. Iar legile care să te apere se lasă pe mai departe așteptate. Unele vedete au decis să atragă atenția asupra acestui fapt creând propriile deepfake sex tape.
The controversial reason Vicky Pattison has released a sex tape
Dar nu doar inteligența artificială ne minte frumos, ci și unii influenceri. În fapt, încercăm să ne mințim toți pe toți. Mai frumos, sau mai urât. Unii merg până departe și mint că ar fi bolnavi de cancer:
I’ve spent 15 years speaking to people who fake cancer online – this is what they tell me
Cât de falsă şi zgomotoasă a devenit lumea reală, începem să înţelegem încet, încet, cu toţii. Ce nu știm, în continuare, e că nu e bine să ne desprindem de ea de tot. Izolarea, chiar și audio, nu face bine. La un moment dat, vei pierde capacitatea de a o înţelege. În cazul de mai jos, de a o auzi aşa cum e ea:
Why noise-cancelling headphones damage your brain’s ability to process sound, per audiology experts
Nu doar noi ne pierdem reperele, ci și animalele.
90 de balene au fost eutanasiate pe o plajă din Australia pentru că nu s-au mai putut întoarce în larg. Nu e primul caz de acest gen, s-a mai întâmplat și în trecut. Nu se știe exact de ce e așa, poate are legătură cu încălzirea globală, poate cu poluarea, poate e un cumul de factori. Două balene au fost împinse înapoi în ocean, dar s-au întors pentru a muri la mal.
90 whales stranded on Australian beach to be euthanized after failed rescue bid
De crezut, ne credem superiori animalelor, deși cu instinctele stăm tot mai prost. E posibil nici cu realizările să nu stăm atât de bine pe cum credeam.
Oamenii de știință ne spun că s-ar putea să nu fi domesticit noi lupii și să-i fi transformat în câini, ci aceștia să fi făcut asta singuri, pentru că le era mai ușor așa cu mâncarea, cu afecțiunea.
Maybe dogs didn’t need us at all to domesticate themselves
Dacă de crezut în forţa şi capacităţile noastre credem tot mai puţin, în minuni începem să credem tot mai mult. Ar fi bine însă să nu ne lăsăm păcăliţi uşor, de toţi şi toate. De prostit, toţi vor să ne prostească şi mai toţi ne lăsăm prostiţi. Măcar cu benzile astea de pus pe faţă să nu ne lăsăm minţiţi.
Ne ne ajută la nimic, o spun experţii. Dar mai contează? Frumoși să fim, dacă nimic altceva nu ne iese.
What’s Going On With Face Tape? (And Do I Need It?)
Cât despre cât de sănătoși suntem, e greu de spus într-o lume ca asta. Ce sigur ne va omorî, dacă nu ne vor omorî nebunii lumii, sunt bolile minţii.
Până mai evoluează știința, până mai cucerește AI ce a mai rămas necucerit din lume, alzheimerul bate la uşa tuturor. La ușile celor care au un procent mare de grăsime viscerală bate prima dată. Iar aceștia sunt/suntem mulți:
Visceral Fat in Midlife Linked to Alzheimer’s Disease
Ne omoară oricum, indiferent ce facem, indiferent de gene și ce mâncăm, câtă grăsime viscerală avem și cât bem și fumăm, mediul. Iar de el nu scăpăm cu una cu două:
Environment more crucial than genes in risk of early death, study suggests
Până ne va omorî una sau alta dintre bolile sau bolnavii lumii noastre, ar fi bine să mai socializăm cât mai putem. Ca să o facem cu adevărat, ca să fie profundă conversaţia noastră e nevoie să ieşim din sfera complezenţelor, să fim porci, să forțăm nota. E sănătos pentru noi, e util pentru un dialog constructiv. De banalităţi suntem sătui cu toții chiar dacă omitem mai mereu să o spunem cu voce tare, atunci când contează cu adevărat.
To have deeper conversations, try being more of an asshole
Parte din politicienii zilelor noastre, în frunte cu Trump, desigur, par să țină cont de sfaturile de mai sus. Cu limitele, de care se vorbește acolo, nu par să stea însă bine. Nu-i foarte constructiv genul de dialog a lui Trump, nu-i așa, deși pare că el e the big asshole din conversație?
Nu mai am nimic de spus în zona adicțiilor. La cum se comportă liderii lumii, nici nu ne mai trebuie vreun drog. Halucinaţiile lor ajung până la noi şi ne afectează vieţile.
Poate asta ar fi de spus, strict de culoare: nu suntem singurii care nu facem față drogurilor altora. Niște păianjeni au și ei treabă cu ciupercile care îi transformă în zombi. Cu imaginile astea suntem mai obișnuiți la noi și-n America decât în peșteri:
Newly discovered fungus turns cave-dwelling spiders into ‘zombies’
O galerie în care nu mai e loc, câteva filme, Patapievici și fericirea de mâine
Dacă vrem să fim fericiți mâine avem nevoie să ne hrănim cu puțină artă azi. Partea frumoasă a știrilor aproape ratate de duminica asta începe așa, cu zgârie-nori din lemn, în Canada:
View this post on Instagram
Dar mi s-a părut frumoasă chiar și știrea asta tristă: de Valentine’s Day, Nutella și-a pierdut creatorul.
View this post on Instagram
Mai apoi, e tare frumoasă povestea lui Chiharu Shiota, pe care o puteți vedea la București:
View this post on Instagram
Și visele sunt frumoase, mai ales când sunt ale lui David Lynch. Sunt puse într-o carte de cumpărat și citit. Interviul cu traducătorul ei îl puteți citi mai jos:
Cartea Emiliei Faur, pe care ați avut șansa să o auziți citind din creaţia proprie la Discuția secretă de la Arad, de anul trecut, e şi ea de cumpărat, acum la doar 9,75 lei. Ar fi păcat să o ratați. E AICI. Știu, sunt bani puțini pentru orice, dar aceștia nu-s bani.
Mai apoi și filmele au frumusețea lor. Filmele românești plac măcar altora dacă nouă nu. Radu Jude a câștigat ieri „Ursul de argint” pentru cel mai bun scenariu pentru al său special „Kontinental ’25”. Nici Radu Jude n-a putut ieși din lumea în care ne-au băgat cu forța politicienii săptămâna asta, nici măcar în discursul său de mulțumire:
Sunt câteva filme de văzut zilele astea și în cinematografele din Arad și Timișoara, până ajunge „Kontinental ’25” pe aici. The Brutalist, Bob Dylan: A Complete Unknown, Sunt încă aici (unul dintre filmele recomandate de toți și cu șanse la toate premiile anului) le puteți vedea la Cinema City Arad. Pentru Parthenope trebuie să mergeți până la Timișoara, dar toți care l-au văzut și care s-au îndrăgostit de Sorrentino spun că ar fi păcat să nu o faceți.
Tot până la Timișoara trebuie să mergeți și în weekendul care va veni dacă vreți să-l vedeți pe Patapievici vorbind despre „Gheorghe Fikl și provocările barocului”. Expoziția lui Fikl te mută într-o altă lume. Asta face și Patapievici cu ajutorul cuvintelor.
E sâmbătă, de la ora 12.00, dar, dacă tot sunteți acolo, puteți da o fugă spre seară și la Himera pentru un „Tur ghidat cu Diana Marincu, curatoarea expoziției „Fereastra se deschide ca o portocală”, expoziția personală a artistei Mihaela Coandă.
Puteți rămâne și la Arad pentru artă. Ieri s-a deschis After5 Art Escape, galeria privată de artă de pe strada Ștefan Cicio Pop, dar expoziția „Bojin & Brăteanu” poate fi admirată până pe 22 martie. Ieri nu ați mai fi avut loc înăuntru decât cu efort. De ratat ați ratat o atmosferă caldă, întinsă și pe stradă, în fața galeriei, și senzația de aproape ireal, simțită și de arădeni, și de timișorenii veniți în număr mare la expoziție.
A fost și cu muzică live, dar dacă tot a venit vorba de muzică, vă las tot pe mână lui Tom și de data aceasta. Mie mi-au bătut în cap doar tobe și alămuri, ca-n vremuri de război.
L-am ales pe Gabriel Cărtărescu pentru final pentru că, printre tobe și alămuri, titlul volumului său de poezie mi s-a tot învârtit în cap: „Mâine o să fiu fericit”.
Poezia e cea de mai jos, ca să meargă cu vremurile:
„Sunt prea energic
așa că încep să urlu și să râd incontrolabil
smulg iarba cu violență
mi-o îndes în gură
sunt în euforie acum
am sentimentul că eu controlez firele de iarbă
eu le decid soarta
sunt cu totul lipsite de putere în fața mea
sunt Dumnezeul ierbii, puterea mi-e absolută,
pot să salvez sau să distrug
încep să mă dau cu capul de-o piatră
râzând
mă simt iubit de Univers
iarba nu crede-n mine
stă acolo și crește în nesimțire”
Gabriel Cărtărescu
din „Mâine o să fiu fericit”
Până mâine, nu vă pierdeți speranța. Puneți-vă pijamaua de amiază, un pahar de whisky și respirați adânc.
Citeşte şi:
Știri aproape ratate (16). O țară de pus pe rană și un antrenor pentru dependențe și halucinații
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Galerie foto
-
9
-
-
Comentariile portalului
A facut insulita pe Lac? A facut. E sufi pt anul acesta.
Un articol care DOARE...
Ce ai vrea sa afli?