Știri aproape ratate (22). Ziua Fericirii, Ziua Poeziei, zilele în care biserica tace și toate celelalte zile în care ni se promite pacea
A fost Ziua Internațională a Fericirii, a fost Ziua Internațională a Poeziei, ieri a fost Ziua Apei, astăzi e Ziua Meteorologiei, a vremii, dar vremurile pe care le trăim nu prea ne lasă se ne bucurăm de toate aceste zile.
Mai avem mult de așteptat pentru o zi a păcii, mult mai mult decât până la ziua în care aceasta se sărbătorește oficial: 21 septembrie.
Mult mai devreme va veni Ziua internaţională pentru combaterea discursului instigator la ură, pe 18 iunie, dar cu siguranţă vom urî şi după ziua asta mult şi bine. Măcar să treacă alegerile, măcar să se oprească războiul, măcar să vină primăvara, cu zilele ei mai fericite.
Eu m-am pregătit pentru toate zilele de mai sus ascultând dialogul dintre Radu Vancu şi Andrei Kurkov în Aula Magna a Universităţii de Vest din Timişoara şi am concluzionat: trăim vremuri în care literatura nu va putea salva o ţară, aşa cum o ştim noi, în graniţele ei teritoriale, dar ar putea salva o naţiune, care în vremuri grele trăiește din umor, ironii și poezie.
Am ascultat, în preambulul Zilei Poeziei, extrem de caldul dialog dintre cei doi scriitori, unul ucrainean, altul român, despre cum poezia a fost antidotul torturii rușilor, dar cum în puşcăriile ruşilor urcainenii sunt puşi să înveţe pe de rost poezii de propagandă rusească, ca să le recite mai apoi cu voce tare pentru toți.
Despre cum de la începutul războiului au murit 200-230 de poeţi, traducători, scriitori ucraineni. Despre cât de dureros este acum să scrii în limba mamei tale, care e limba ucigaşilor ei, despre cum tinerii vor face diferenţa, aceia care acum refuză să mai vorbească limba rusă, și despre cum în Ucraina ura împotriva lumii ruse a ajuns aşa cum era, după Al Doilea Război Mondial, ura împotriva limbii germane.
Un dialog și despre cum simţi nevoia să scrii mai ales când moartea e iminentă, doar că atunci nu mai scrii neapărat ficţiune, ci eşti mai aproape de jurnal, de memorii, despre cum literatura devine în astfel de momente direct istorie.
Despre cele 800 de străzi Puskin care erau în Ucraina şi niciuna a vreunui poet de-al lor. Despre cum Rusia poate trimite oricărei ţări oricâte monumente Tolstoi o să vrea, singurul mod de a o opri e spunându-i, dacă ai curaj, că ai destule.
Despre Mariupol, dacă aţi uitat cumva, despre cum acesta nu e „The new Stalingrad”, pentru că Mariupol a fost şters de pe faţa pământului cu tot cu cetăţenii săi, singurul drum de evacuare pus la dispoziţia acestora fiind drumul spre Rusia. Despre cum nimeni nu a mai adunat morții de pe străzi, iar când molozul clădirilor dărâmate a fost folosit pentru drumuri noi, acesta a fost măcinat cu tot cu cadavrele din Mariupol. Noul drum e din beton și sânge. Și oameni.
Despre cum putem repeta, aici în Europa, cu uşurinţă, Evul Mediu şi despre cum vina colectivă există doar în istorie. În prezent, e vina fiecăruia dintre noi dacă tăcem, dacă nu acţionăm în faţa nedreptăţilor.
Despre multe nedreptăţi puteţi citi în ştirile mele aproape ratate de duminica aceasta, cele de mai jos, despre greşeli şi radicalităţi, despre proteste, despre speranţe și succes și despre cum mereu ai nevoie de un prieten cu care doar să stai și să visezi.
Zilele în care e haos în toată România
Cu România încep calupul de ştiri aproape ratate, vine apoi America şi celelalte lumi, mai apoi vin şi câteva boli şi câteva tratamente, câteva cărţi şi câteva festivaluri. Şi vine şi poezia.
Despre educaţie e vorba, până la urmă, în toate ştirile ratate de săptămâna aceasta. Şi cum tot pierdem din ea, cum mergem din jos în mai jos:
Doar din statistici interne poate nu ne prindem că mergem în jos, că nu ne e bine. Când ne raportăm la ce e pe lângă noi, prin Europa şi prin lumea largă, s-ar putea, însă, să ne treacă zâmbetul superior de pe buze.
România are una dintre cele mai ridicate rate de mame minore din Uniunea Europeană. Dar ştiţi cum e la noi, educaţia sexuală în şcoli e Satana. 45 la sută dintre fetele cu vârsta de sub 15 ani sunt din România.
View this post on Instagram
Nu stăm bine nici cu democraţia în România. Poate nu o credem noi, dar ne spun toţi ceilalţi, de la americani, că ei au interesul lor, la europeni, care sunt pe treaba lor:
Cu educaţia stăm foarte prost în România şi ea e cea care ne-a adus azi unde ne-a adus, în pragul nebuniei suveraniste. Cu ajutorul tăcerii complice a bisericii, care pare că vrea neapărat să facă jocurile suveraniştilor, chiar și când nu acționează așa. O intervenţie educată a acesteia ar fi extrem de bine venită chiar şi acum, în al 12-lea ceas, dar unde nu-i credinţă dreaptă…
Despre complicitatea bisericii se întreabă, elegant cum o face mereu, Vasile Bănescu, fostul purtător de cuvânt al BOR, pe bună dreptate. Asta e România de astăzi şi e aici şi din pricina Bisericii Ortodoxe. Bănescu a denunțat ceea ce numește „invadarea spațiului public de o ideologie religios-politică numită ortodoxism”, pe care o distinge de ortodoxia religioasă autentică. Potrivit lui, confuzia dintre cele două vine, din nou, pe fondul unei lipse de catehizare, adică al unei educații religioase clare, oferite de Biserică.
„Responsabilitatea Bisericii este (…) de a le transmite care sunt diferențele între credință și ideologia religioasă care se manifestă violent. (…) Dacă se tace, tăcerea respectivă poate fi interpretată ca o formă de complicitate”, a spus el, criticând lipsa de reacție a clericilor în fața derapajelor religioase și politice.
Și, dacă tot suntem la capitolul educaţie, harta asta urcată pe facebook de pe contul Banatul de altădată ne spune cum stătea treaba în trecut cu educaţia în România (iar lucrurile sunt valabile probabil şi azi), ca să înţelegem unde e buba suveraniştilor, una din bube:
„Rata de alfabetizare în Regatul României, conform recensământului din 1930. Sudul Ardealului, zonele locuite de sași, precum și vestul Banatului locuit de șvabi, au fost zonele cu cea mai mare rată de alfabetizare”.
Iat-o:
Mai stăm și așa în România, ca să înțelegem exact cum stăm:
Dar, dincolo de orice, suntem fericiți. Cum tot a fost Ziua Internațională a Fericirii săptămâna aceasta, au curs statisticile cu cele mai fericite țări. Suntem cei mai fericiți din regiune, după cum vedeți mai jos:
View this post on Instagram
Aștept Ziua Internațională a Deziluziei, să vedem cum stăm şi acolo.
America, draga de ea America, şi zilele ei de nebunie
SUA nu stau bine la capitolul fericire. Bine, stau mai bine ca noi, să nu ne minţim, mult mai bine, dar America a ieşit pentru prima dată din top 20 ţări fericite. Americani, sunteţi ok?
View this post on Instagram
America stă însă bine la capitolul spitale, deşi mereu auzim doar veşti proaste despre sistemul sanitar din USA.
Și la războaie stă bine, la toate războaiele, deși ar vrea să aducă pacea peste tot, în doar 48 de ore.
Războiul lui Trump cu justiția continuă și nu știm exact unde va ajunge. Mai jos aveți doar unul dintre exemple:
Flight data shows timeline of the Venezuelan deportation operation
Tot din America lui Trump vine şi ştirea aceasta, din zona educaţiei, care nu o duce prea bine nici acolo. Harvard a renunțat la taxa de școlarizare pentru studenții săraci. Are și motive, (și) altele decât cele declarate:
View this post on Instagram
Și, pornind tot de la educație, asta-i tot America lui Trump, vedete cu svastica pe piept, prin centrul orașului:
View this post on Instagram
O ultimă referire la Trump şi administraţia sa. Oamenii de lângă el au fost aleși pe sprânceană, se vede. Tupeul e sigur o calitate importantă ca să faci parte din echipa preşedintelui USA. Şi pare că e nevoie și de discursul ăsta, niţel de birt:
View this post on Instagram
E şefa responsabilă cu presa, care are, desigur, nevoie de chestii flamboaiante. Le primește.
Îţi vine, în condiţiile date, să-i iubeşti pe protestatarii anti-Trump. Ştiţi, e despre umorul despre care vorbeam la început:
Au şi dreptate. Mai jos, puteţi citi pe scurt, sau pe lung dacă intraţi în bio, povestea unei canadience în USA şi cum, deşi avea tot ce îi trebuie să plece acasă, nu a fost lăsată. Unde a fost ținută, în ce condiții și cât?
View this post on Instagram
Dacă credeţi că e doar o fată care a devenit extrem de cunoscută pentru cazul ei, iar povestea ei e singulară, atunci poate ar trebui să vă gândiţi de ce Anglia, Germania şi ţările nordice îi sfătuiesc pe cetăţenii lor să se gândească de două ori dacă vor să meargă în USA.
Detentions at US border prompt UK, Germany, and Nordic nations to revise travel advice
Au venit şi zilele în care se folosesc arme sonice, deşi păreau departe
Dar sunt și alte locuri în care lucrurile o iau razna, nu doar în America. Doar că la America ne uităm cu toţii pentru că ea dictează cum vor fi zilele noastre. Nu-i bine, însă, pe nicăieri. Sunt proteste peste tot, arestări în Turcia, urmate de proteste, georgienii sunt pe mai departe gata oricând să iasă în stradă, maghiarii sunt acolo în sfârșit și par să nu abandoneze de data asta lupta, sârbii au fost tot acolo, în cel mai mare protest organizat în ţara lor de zeci de ani, împotriva Guvernului și a corupției.
Totul a pornit de la studenți, dar acum lucrurile s-au extins în toată țara, iar liderii politici își extind și ei tacticile de represiune. Oricât de ilegale ar fi armele, le folosesc, pentru că puterea e mai fascinantă decât legea.
Despre Serbia scriu acum toate ziarele serioase:
Serbia protests: How much trouble is Aleksandar Vučić in
Și despre tunurile sonice folosite împotriva protestatarilor au vorbit toţi, până şi guvernanţii, deşi aceștia neagă, desigur, că le-au folosit. Mai jos, imaginea cu tunurile folosite, dar şi o analiză despre cum au crescut protestele în ţara de lângă noi:
View this post on Instagram
În căutarea unui prieten cu care să-ți petreci tăcând zilele
Mai nimeni nu mai e prieten cu nimeni zilele acestea. Degeaba căutăm după noi prietenii. Dar tot avem nevoie de un prieten, mai nou sau din trecut, cu care doar să stăm și să nu facem nimic.
Îl putem închiria în Japonia, dacă ai noștri prieteni, ăia puțini pe care îi avem, au altă treabă. Să nu uităm, însă, că nici în Japonia viaţa nu-i uşoară, pentru că altfel de ce ai avea nevoie de un prieten de pierdut timpul, contra cost, de un altul care să-şi ceară scuze pentru tine, tot contra cost, şi de o pădure a sinucigaşilor, pe gratis de data aceasta, lângă probabil cel mai pozat munte din lume?
View this post on Instagram
Am căutat și vești bune pentru știrile mele aproape ratate și am descoperit că nu suntem peste tot la coada clasamentului. Cu aerul pe care îl respirăm stăm prost, dar mai prost decât noi stau alţii de prin Europa. Avem bucuria asta, de să moară capra vecinului:
View this post on Instagram
Alții nu caută știri bune, ci orașe perfecte și alte utopii. Despre ele, un material de citit de la PressOne:
O altă veste bună e că vine căldura. Celor mai mulți ne place căldura, mai ales după ierni lungi și urâte. Cercetătorii ne spun că nu-i prea bine nici cu ea. Îmbătrânim mai repede, e ca și cum am fi fumători și am mai și bea câte ceva. Și cine mai vrea în ziua de astăzi să îmbătrânească? Bine, nici frigul nu-i bun pentru piele, dar despre asta s-a tot scris:
Heat can age you as much as smoking, a new study finds
Reducerile de costuri salvează unele viețuitoare. Nu știu dacă e pe plus știrea aceasta, dar e clar: bani nu prea ar fi pentru uciderea celor 450.000 de bufnițe.
There’s a plan to kill 450,000 barred owls. Lawmakers want the Trump administration to stop it.
Nu-i de bine săptămânile astea oricum, pentru că Mercur e retrograd, așa că nu vă mai stresați dacă nu vă ies lucrurile:
This Mercury Retrograde Is Going to Be Real Rough
Ar fi bine să nu vă mai străduiți nici cu agoniseala. Nu-i bună. Puteți renunța la toate dacă aveți curajul, puteți renunța la joburi și bani, s-ar putea să vă fie mai bine, dar nu-i treabă ușoară:
View this post on Instagram
Zilele bune ale medicinei și viitorul care ar putea suna mai bine
Câteva secrete pentru a trăi mai mult şi mai bine, cu bani sau fără, la căldură sau la frig, găsiţi şi mai jos:
The Best Longevity Habit You’re Not Thinking About
O să trăim mai bine oricum dacă îi lăsăm pe cercetători să-și facă treaba. Pe zona medicală, se fac progrese mari zi de zi. Important e să ne uităm în direcția bună. Dar direcția bună pentru noi e mereu aceea care ne doare acum.
Dacă vă cade prea mult părul, e bine să vă uitați și la insulină, la zahărul din sânge şi să ştiți că o cădere masivă a părului acum e pentru că aţi făcut ceva greşit în urmă cu câteva luni:
Diabetes Caused My Hair To Fall Out—Here’s What Helped Me Grow It Back
Foarte mare grijă, ne spun cercetătorii, ar trebui să avem cu intestinele noastre. Sunt lungi și ne bagă în boală. Dacă vă spun că de multe ori de la intestine pleacă totul, o să-mi spuneți că sună banal. Banal, dar adevărat:
The secret to a healthy gut is simpler than you think
Viitorul sună bine măcar când vine vorba de cercetare, dacă o să mai aibă cine cerceta ceva. Acum, acestea indică, de pildă, că practica de îndepărtare a ganglionilor limfatici axilari la pacienții cu cancer de sân timpuriu poate să nu fie necesară sau deosebit de benefică. E un studiu nou publicat în New England Journal of Medicine.
Axillary Surgery in Breast Cancer — Primary Results of the INSEMA Trial
Mai apoi, cercetătorii chinezi, deși, da, nouă ne e cam frică de ei, de când cu Covidul, au descoperit un antibiotic experimental care poate ucide ciupercile periculoase, rezistente la medicamente, care se răspândesc în întreaga lume:
A polyene macrolide targeting phospholipids in the fungal cell membrane
Atenție însă la medicamentele pe care le luați, la toate suplimentele recomandate de unii, de alții. Unele fac bine, altele mai puțin, dar în cantități mari pot distruge ficatul. Iar ficatul e un alt organ pe care, dacă îl distrugem, e bai mare. Se regenerează el, dar costurile pentru organism sunt imense:
View this post on Instagram
Să rămânem tot la medicamente încă puțin. E mult mai ușor de slăbit zilele acestea, de când cu Ozempic și alte medicamente minune. Au devenit vedete și în rândul copiilor. Care sunt implicațiile, consecințele dincolo de dependența pe termen lung, vedeți mai jos:
How drugs like Wegovy might affect kids in the long term
Despre libertate, proteste, festivaluri, zilele următoare
Libertatea e sănătoasă. Ce e mai jos e despre libertăți și despre tradiții și cât de prost le înțelegem ca oameni, ca țară:
View this post on Instagram
Nu am pus prea multe ştiri pozitive, frumoase, până acum. Încerc cu ce urmează. E despre libertatea de a visa şi de a pune pe picioare acest vis. În acest caz, un muzeu privat într-un castel restaurat:
How a Portuguese entrepreneur turned an 18th-century palace into a private museum
Nişte cărţi româneşti sunt în târg la Londra și asta e tot o dovadă de libertate:
E acolo, un semn bun, de societate sănătoasă. Aşa cum sunt protestele de orice fel, chiar și a celor care nu par, în ochii majorității, sănătoși și aliniați standardelor lor. Un protest de acest gen e aproape de noi și am putea participa la el, dacă am avea curaj. E niţel în afara legii, începând de săptămâna asta, de când Ungaria a interzis Pride Parade, dar poate (şi) aici ar trebui să fim cu toţii dacă mai credem în libertate.
Pentru că libertatea e și aceea de a îi lăsa pe alții să protesteze, să iasă în stradă, să se arate. E la Budapesta, în vară:
E o întreagă discuție, ce-i drept, pe tema asta în toată lumea, e cu interdicții și cu reglementări peste tot:
Italy bans gender-neutral symbols in schools in latest culture clash
Dar haideţi să nu abandonăm speranţa că o să ne înţelegem toţi cu toţi. Utopiile au farmecul lor, ca şi ruinele. Dacă iubiți fotografia și lucrurile abandonate, multe pe la noi, aveţi șansa să câștigați o competiție pe ruine, iar poza trimisă să facă parte dintr-un atlas: „Atlas of Ruins – Vol 2”
Sunt multe evenimente artistice săptămânile care vor veni.
Sunt vernisaje la Timișoara, e târg de carte tot aici, iar mai jos aveți programul complet: Salonul de Carte Bookfest 2025 la Timișoara / PROGRAM, e cu teatru maghiar la Timişoara, cu povestea lui Pericle, cu subtitrare în română şi engleză, e cu Teatrul Pe Roți și Asociația Integrada, sau mai degrabă cu Zbor, la Arad, pe 28 martie, la CELĂLALT.teatru şi e cu Festivalul Filmului Francez la Cinema Arta, pe 26, 27 și 28 martie:
Festivalul Filmului Francez, luna viitoare, la Cinematograful „Arta“ din Arad
O să vină și mai multe festivaluri, la început de aprilie sunt Conferințele Dilema la Arad, apoi vin alte festivaluri pe aici şi pe mai departe. Cu cele de la final de primăvară şi început de vară revin în alt calup de ştiri.
Dar e și cu muzică bună. Săptămâna aceasta e, de pildă, cu Ada Milea la Ibis, în 10 aprilie vin cei de la Toulouse Lautrec la Timișoara şi va fi cu muzică şi cu artă săptămâna viitoare la Arad, la KF, iar, dacă vă aventuraţi puţin mai departe, e cu Michelle Gurevich a Budapesta, tot pe atunci.
Până atunci, Jay-Jay Johanson ne cântă ceva nou, dar tot despre ceva vechi, despre fericire şi cât o să mai rezistăm fără:
și poezia, că tot a fost ziua ei, ne vorbeşte despre ceva nou şi vechi în acelaşi timp: utopii, trecut, imposibil.
Restul, Svetlana Cârstean
Până o să sărbătorim alte zile mai însorite, nu abandonaţi cititul, scrisul, protestatul. Nu lăsaţi barbaria să aibă ultimul cuvânt.
Citiți și:
Știri aproape ratate (19). Puțina fericire și toată vărsarea de sânge din această săptămână
Știri aproape ratate (18). Mâine o să fim fericiți. Astăzi, cu Trump, tot înainte
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Galerie foto
-
9
-
-
-
-
Comentariile portalului
Daca o spune seful casei de pensii,in mod sigur,in scurt timp,varsta de pensionare va creste ; guvernul lucreaza pentru popor !!
Mai degrabă naiv. Unul dintre cei mai buni amici ai mei din adolescență era un pocăit. Este drept, cam pornit de pe atunci împotriva bisericii sale.
Ești părtinitor, și frustrat, te a bătut în copilărie vreun neoprotestant, altfel nu-mi explic. Că naiv nu ești, 🫣.