joi, 2 mai, 2024

Special Arad Logo

    Diplomatul și scriitorul arădean Marius Lazurca, laureat la Premiile Observator cultural

    de Tomck@t | 17 mai 2023, 3:13 PM | Cultură | Recomandările editorilor

    0

    Cea de-a XVII-a ediție a Galei Premiilor „Observator cultural” a avut loc ieri, 16 mai, la Teatrul Odeon din București și a fost transmis în direct de TVR Cultural. Volumele „Theodoros”, al lui Mircea Cărtărescu, și „Abraxas”, de Bogdan-Alexandru Stănescu, au obținut Premiul Observator cultural pentru Proză, iar diplomatul și scriitorul Marius Lazurca (născut la Arad), a fost premiat la categoria Eseu / Publicistică pentru volumul „In corpore. De la corpul păgân la trupul creștin în Antichitatea târzie“.

    Cartea a fost lansată la Arad în vara anului trecut, la Casa Pianului Jacques Faix.

    Diplomat de carieră cu o lungă experiență în misiuni bilaterale, Marius Lazurca a îndeplinit succesiv mandate de ambasador al României la Sfântul Scaun și Ordinul Militar Suveran de Malta (2006-2010), în Republica Moldova (2010-2016) și Ungaria (2016-2020). Ca Reprezentant Permanent al României la Comisia Dunării (2016-2020), ambasadorul Lazurca a dobândit o experiență relevantă și în diplomația multilaterală. În anul 2020, Klaus Iohannis a semnat decretul privind acreditarea lui Marius Lazurca în calitate de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Statele Unite Mexicane, cu reședința la Ciudad de Mexico.

    A publicat până acum patru cărți, debutând în 1994 cu „Invenția trupului” (Editura Anastasia), urmând să-și publice teza de doctorat, „L’anthropologie du corps dans le monde romain sous le Haut-Empire” (Antropologia corpului în lumea romană sub Imperiul timpuriu), în 2003, apoi eseul „Zeul absent: literatură şi iniţiere la Mircea Eliade” în 2015 (Editura Cartier).

    Despre cea de-a patra carte, „In corpore. De la corpul păgîn la trupul creștin în Antichitatea târzie“ (Editura Litera), publicistul Andrei Pleșu a scris: „Sunt întotdeauna încântat când întâlnesc un intelectual pe care demnităţile publice nu-l deturnează de la vocaţia sa cărturărească. Din păcate, fenomenul e rar. Asumarea unei cariere înalt administrative e greu de conciliat cu reflexele «contemplativităţii» studioase. Marius Lazurca este, însă, o fericită excepţie. Dovada este cartea de faţă, solidă analitic, abundent nutrită documentar, ingenioasă și, în ciuda amplasamentului istoric la începutul Imperiului Roman, neașteptat de actuală. Cititorul va asista nu doar la o reconstrucţie a ambianţei stoice și proto-creștine din primele veacuri de după Hristos, ci și la o reconsiderare a unei discipline – antropologia – născută ca interes pentru civilizaţii «exotice», dar constrânsă a evolua spre abordarea «exoticului» din preajmă, alături de sociologie, istoria ideilor etc. Totul în jurul unei teme acute, cea a corporalităţii, evoluînd între «privat» și «comunitar», între biologie și morală, între libertate și anomie. Pe scurt, o lucrare densă, erudită fără pedanterie acră, lămuritoare fără tezism previzibil. O reușită de prim rang”.

    Lista câștigătorilor la Premiile Observator Cultural 2023:

    – Premiul „Gheorghe Crăciun“ pentru Opera Omnia: Sorin Alexandrescu.

    – Premiul Observator cultural pentru Proză se acordă ex-aequo volumelor „Theodoros“ (Humanitas) de Mircea Cărtărescu și „Abraxas“ (Polirom) de Bogdan-Alexandru Stănescu.

    – Premiul „Observator Lyceum“ pentru proză este acordat volumului „Gene dominante“ (Humanitas) de Ștefania Mihalche.

    – Premiul special al redacției Observator cultural pentru Librăria „La Două Bufniţe”.

    – Premiul Observator cultural pentru Poezie este acordat volumului „Ofsaid“ (Editura NEMIRA) de Moni Stănilă.

    – Premiul „Observator Universitas“ pentru poezie este acordat volumului „Tot mai multă splendoare“ (Editura Cartier) de Alina Purcaru.

    – Premiul pentru traducere dintr-o limbă străină în limba română este acordat lui Andrei Cornea pentru ediția „Platon” (trei volume, publicate la Editura Humanitas).

    – Premiu special pentru traducere din limba spaniolă în limba română, oferit în colaborare cu Institutul Cervantes din Bucureşti, este acordat Melaniei Stancu, pentu traducerea romanului „Beatus Ille“ (Casa Cărţii de Ştiinţă) de Antonio Muñoz Molina.

    – Premiul Observator cultural pentru Critică literară/Istorie literară/Teorie literară este acordat volumului „Bacovia și Noul Regim al literaturii“ (Editura EIKON) de Paul Cernat.

    – Premiul Observator cultural pentru Debut este acordat volumului „Dezrădăcinare“ (Fractalia) de Sașa Zare.

    – Premiul Observator cultural „Ovidiu Verdeș“ pentru Debut este acordat volumului „Dincolo de regulile jocului. Trepte și limite ale compromisului intelectual din perioada 1948-1964: Mihai Ralea, G. Călinescu, Tudor Vianu“ (Corint) de Ruxandra Cîmpeanu.

    – Premiul Observator cultural la categoria Memorialistică/Biografie/Jurnal este acordat volumului „Numai copilăria e glorioasă“ (Editura Trei), Robert Șerban în dialog cu Dorin Tudoran.

    – Premiul Observator cultural la categoria Eseu/Publicistică este acordat volumului „In corpore. De la corpul păgîn la trupul creștin în Antichitatea tîrzie“ (Editura Litera) de Marius Lazurca.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    6 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.