Ambasadorul la Budapesta, arădeanul Marius Lazurca, ia atitudine cu privire la programul maghiar de subvenționare a fermierilor din Transilvania

Marius Lazurca, ambasadorul României la Budapesta, i-a transmis public vicepremierului maghiar Zsolt Semjén, într-un eveniment desfășurat la Békéscsaba, că Programul guvernului Ungariei pentru subvenționarea fermierilor din Transilvania nu a fost discutat cu guvernul României și că România nu şi-a dat acordul pentru implementarea acestor măsuri, scrie G4Media.ro.
Este pentru prima oară când un oficial român spune în public că România nu și-a dat acordul asupra acestui program izvorât din politica guvernului Viktor Orban de intervenție masivă în rândul comunităților maghiare din afara Ungariei.
Este vorba despre un program finanțat oficial de guvernul Viktor Orban cu zeci de milioane de euro și care se adresează fermierilor din Transilvania care depun în limba maghiară proiecte pentru subvenționare. Péter Szijjártó, ministrul maghiar de Externe, a anunțat în septembrie că guvernul Ungariei va extinde în aproape tot vestul României așa-numitul program de dezvoltare economică transilvăneană, care până acum se derulase doar în Ținutul Secuiesc.
Citește continuarea pe g4media.ro.
Comentariile portalului
Romania e plină de oi rătăcite, fără pic de simț critic. Dacă încerci sa deschizi ochii habotnicilor, riști sa fii supus unui oprobiu fară limite. În (...)
Au fost montate doar la case blocurile vor merge tot pe consumul estimat.
Familia și cunoscuții victimei neagă vehement posibilitatea unei legături amoroase a omului respectiv cu acea femeie.