Mama care și-a ucis copilul într-un apartament din Micălaca nu va fi trasă la răspundere! „Discernământul a fost abolit”
Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad ne informează printr-un comunicat publicat pe site-ul Ministerului Public (click aici), că mama în vârstă de 44 de ani care și-a ucis în luna aprilie fiul în vârstă de 9 ani într-un apartament din Micălaca nu va fi trasă la răspundere pentru fapta sa.
Vezi mai jos comunicatul integral de pe portalului Ministerului Public
„Prin ordonanţa din data de 20 mai 2020 a procurorului şef secţie urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad s-a dispus clasarea cauzei privind săvârşirea infracţiunii de omor asupra unui membru de familie, prev. de art. 188 al. 1 C.p. rap. la art. 199 al. 1 C.p., fiind incidente prev. art. 16 al. 1 lit. d teza a II – a C.p.p.
În fapt, s-a reţinut că în data de 20.04.2020, pe fondul unei stări de depresie, folosind un cuţit de bucătărie, suspecta a secţionat artera carotidă a fiului minor în vârstă de 9 ani, leziune care i-a provocat decesul.
Conform raportului de expertiză medico legală psihiatrică a rezultat că la momentul comiterii faptei suspecta nu a avut capacitatea psihică de apreciere critică a conţinutului şi consecinţelor social negative ale faptei pentru care este cercetată şi faţă de care discernământul a fost abolit.
Pe cale de consecinţă suspecta nu poate fi trasă la răspundere penală fiind iresponsabilă; astfel încât s-a solicitat judecătorului de camera preliminară din cadrul Tribunalului Arad confirmarea internării medicale a suspectei – ca măsură de siguranţă”.
Momentan, femeia se află internată la secția de psihiatrie e Spitalului Județean Bihor. După ce și-a ucis copilul, femeia a încercat să se sinucidă, dar soțul acesteia și totodată tatăl copilului a ajuns acasă și l-a găsit decedat pe copil, cu o plagă în zona gâtului.
Comentariile portalului
Nu, nu ne-am prins. We are stoopys. V-ați prins?
Un dialog interesant și plin de ănțelesuri: - I am grooth. - M**e PSD! - I am grooth. - M**e PSD! - I am grooth. - M** (...)
1. Gratuitate 100% pe transportul public in intreg orasul! Linii dedicate elevilor. Extinderea transportului public cu tramvaie si autobuze electrice. Integrarea umui flux circular de transport public. Prioritate semaforizata pt transportul public. 2. (...)