După primele minute m-a trăsnit gândul recalcitrant „Draci! Încă un musical…” – iată o ocazie să nu o mai laud până la cer pe inegalabila Maia Morgenstern. Sigur va stâlci o notă sau ceva, mă gândeam în avans derizoriu, va fi, probabil, cel mai slab și nesemnificativ act teatral al Maiei… dar doamnelor și domnilor, cititorule care n-ai fost acolo, ori spectatorule care ai avut onoarea să vezi piesa în Sala Studio… ghiciți ce: Maia s-a autodepășit din nou! „Astă-seară: Lola Blau” a fost, de departe, cel mai bombastic și fascinant spectacol de până acum, din cadrul Festivalului de Teatru Clasic din Arad.

Un astfel de spectacol te consumă, te epuizează, te ia efectiv cu dureri de cap (în mod ciudat, în sensul bun!) și te pune să te întrebi cum reușește faimoasa actriță să facă față unei asemenea reprezentații complexe, de una singură. Maia nu e doar naturală pe scenă… e supranaturală!

Veselă, deprimată, sobră, visătoare, energică, sexoasă, depravată, distrusă, seacă, nebunatică, îndrăgostită, melancolică, puternică, slabă, sarcastică, sensibilă… excepţională. Maia nu joacă… ea DEVINE personajul, personajele, oricâte ar fi ele, cu o ușurință și rapiditate fulminantă. Pe lângă toate stările posibile ce se pot etala pe o scenă de teatru, care de multe ori îți fac pielea găină, am avut ocazia s-o vedem pe Maia Morgenstern interpretând prin cântec și dans. Pe deasupra, piesa era doar subtitrată în limba română, textele fiind în limba idiș (limbă indo-europeană din ramura germanică de vest, rezultată din fuziunea unor elemente diferite: germane, ebraice, slave).

„Astă seară: Lola Blau” a fost scrisă de Georg Kreisler și a debutat pe scenă în anul 1971, la Viena, iar de atunci s-a jucat, cu un succes răsunător continuu, pe marile scene ale Europei sau până și pe Broadway-ul newyorkez.

Lola Blau a prins viaţă, pentru prima dată, şi într-un teatru românesc, în 1993, când Maia Morgenstern susţinea acest rol complex într-o montare spectaculoasă făcută de Alexandru Dabija pentru Teatrul Evreiesc de Stat, din București.

La acea vreme, Maia Morgenstern a primit Premiul UNITER pentru „Cea mai bună actriţă”, în urma acestei prestaţii.

Merită atenție, de asemenea, și Tatiana Moroşanu, cea care o acompaniază la pian pe Maia pe toată durata spectacolului și, chiar dacă are roluri minime, majoritatea de gestică, tot nu este eclipsată de strălucirea hiperbolică a Maiei Morgenstern, ci din contră, reușește, discret și calm, să scoată în evidență și mai mult personajul principal, prin note pe alocuri grațioase, alteori dramatice, grave, sau uneori chiar comice.

Este o provocare solicitantă, de-a dreptul, să incluzi piesa „Astă-seară: Lola Blau” într-o categorie anume. Este o tragicomedie sarcastică, o satiră romantică, un one-woman show electrizant în care prestația extraordinarei Maia Morgenstern te lasă cu gura căscată, te face să râzi copios, după care te bagă în cea mai adâncă melancolie searbădă și sufocantă, ca mai apoi să te trezească brutal și să te teleporteze în zburdălnicia destrăbălată a showbiz-ului exploziv pe care credeai că maxim la televizor poți s-o întâlnești, cu efecte speciale, cu realitate augmentată și astfel de „artificii tehnice”…

Personajul interpretat de Maia se identifică foarte mult cu autorul piesei, Georg Kreisler, care şi-a dus, cu încrâncenare, partea sa de luptă antisemită, în anii de persecuţie nazistă.

Lola Blau este o actriţă de origine evreică, născută în Austria, care se caută pe sine pendulând între dorința de afirmare pe scena Teatrului Naţional din Linz și între dragostea pierdută într-o Gară. Timpul, soarta și evenimentele (astăzi, istorice) sunt haotice, în această poveste colerică, întrepătrunse fiind doar de emoțiile tinerei și idealistei Lola Blau, care mai întâi devine cântăreaţă de cabaret la Viena, iar ulterior este expulzată din Elveţia, unde emigrase pentru a scăpa de nazişti şi ajunge, spre euforia ei, în America, unde trăieşte apogeul carierei sale. O experiență care o schimbă radical…

dar nu și iremediabil. Deoarece, ca de fiecare dată, dragostea învinge… însă „victoria” nu e întotdeauna de partea noastră… ne trezim dejucați și învinși de dragoste, sfârtecați prin iluzii deșarte de noi înșine, de fapt, și constatăm, cu amărăciune în suflet, că societatea nu a evoluat mai deloc, că în ciuda energiei universale care, vrem, nu vrem, ne propulsează înainte… tot timpul înainte, la final rămânem exact ce am fost…
Realitatea, uneori, ne depășește, iar „la teatru nu se întâmplă nimic”.

Scenografia este semnată de Puiu Antemir, costumele au fost create de Doina Levintza şi de acelaşi Puiu Antemir, iar conceptul mişcării scenice îi apaţine Adinei Cezar. Ca încheiere, trebuie să mulțumim Teatrului Clasic „Ioan Slavici” că a adus la Arad această piesă memorabilă. Cât despre Maia… pentru a mia oară… jos pălăria!