Primăria Arad vrea să dea bine pe tema angajaţilor: ne-a trimis propriul calcul
Primăria Arad a reacționat, în seara publicării articolului „Primăria Arad, în topul Vestului la angajați. Cu 9 posturi în plus faţă de Primăria Oradea, cu…
Primăria Arad a reacționat, în seara publicării articolului „Primăria Arad, în topul Vestului la angajați. Cu 9 posturi în plus faţă de Primăria Oradea, cu…
În fața unui deficit bugetar de 8,6% din PIB în 2024, cel mai mare din Uniunea Europeană, Guvernul Ciolacu 2 a decis că e momentul…
Cu venituri totale din parcări, în 2023, de 10.031.981 de lei, Aradul ocupă în topul Parking Data, pentru orașe medii, la venituri încasate din administrarea…
Nu am uitat de salariile primarilor Bibarț, Birta și Fritz, nu pentru că ne-am setat să revenim la ele iar și iar, ci pentru că…
Primarul Timișoarei a semnat dispozițiile de încetare a raporturilor de serviciu pentru trei funcționari ai instituției. Cei trei au fost condamnați la 3 ani de…
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Timișoara au dispus efectuarea urmăririi penale față de AURELIAN RODICA, la data faptei șefă a Serviciului…
Procurorii și polițiștii de la DNA Timișoara au descins, astăzi, din nou la sediul Primăriei Timișoara. Conform primelor informații, anchetatorii ridică,alte dosare ale unor concursuri…
Polițiști din cadrul Serviciul de Investigare a Criminalității Economice Timiș au descins, miercuri dimineață, la Primăria Timișoara, informează opiniatimisoarei.ro. Conform unor surse ale publicației opiniatimisoarei.ro,…
La mai bine de 3 ore de la inceperea perchezitiilor procurorilor DNA la Primaria Timisoara, administratia Fritz reactioneaza, prin purtatorul de cuvant al institutiei. Acesta…
Procurorii DNA au mers luni la Primăria Timişoara pentru a discuta cu conducerea instituţiei şi a solicita mai multe documente într-un dosar care se află…
Procurori și polițiști de la DNA au descins, astăzi, în urmă cu puțin timp la Primăria Timișoara. Conform primelor informații, anchetatorii sunt interesați de documente…
Comunicat. Primăria Municipiului Timișoara a fost sâmbătă, 12 ianuarie, gazda celei de-a doua întâlniri de lucru a Alianței Vestului. Întâlnirea informală s-a axat pe două…
Dupa dezbaterea organizata luni, pe tema proiectului prin care se vrea interzicerea rolelor, skateboard-urilor, moniciclurilor sau trotinetelor, o serie de masuri au fost modificate, in…
Curtea de Apel Timişoara a respins, miercuri, definitiv, cererea de revizuire a Raportului Curţii de Conturi, care priveşte finanţarea echipei de fotbal Politehnica Timişoara, în…
TITLUL PRINCIPAL: Fostul primar Gheorghe Ciuhandu este la DNA Timișoara. Vezi motivele pentru care se află acolo! Gheorghe Ciuhandu, fostul primar al Timişoarei, a ajuns…
Măreață zi pentru unii, foarte puțini, dar clar rupți de realitate, bieții de ei. Sau interesați. Da, măreață pentru cei foarte interesați. Pentru restul, majoritatea,...
Spații verzi spre adopție. Asta este noutatea supremă a momentului în administrația arădeană. De aici încolo, orice este posibil. Am crezut că imaginația creativă a...
Ne-am tot gândit: să scriem sau nu despre Piedone, că a fost în Arad… Nu-i subiect de presă, dar parcă prea mare a fost nebunia...
Lucrurile la nivel național se calmează încet-încet, Nicușor e primit cu brațele deschise de cei loviți de soartă – și de nepăsarea administrativă – din...
Începem cu numele, mai precis cu prenumele, în sensul că Nicușor Dan va fi primul președinte la care tot românul îi va zice pe numele mic....
Mă pregăteam să mă duc la vot când am auzit că a murit Doru Nica. Pe moment, pentru câteva clipe, am uitat de toate cele....
Episodul doi din „Aradul nostru special”, rubrică în care ne-am propus să facem auzită vocea arădenilor, problemele și dorințelor lor, îl dedicăm unei sesizări cu...
Cine ascultă vocea arădenilor? Unde se face auzită? Cum văd ei Aradul? Contează ce au de spus arădenii despre oraşul lor? Pentru noi contează, așa...
Situație demnă de filmele cu proști în curtea blocurilor dintre str. Traian Moșoiu și str. Dimitrie Bolintineanu. Cauza? Un canal de care autoritățile uită periodic....
O perioadă de aur pentru Filarmonica Arad, care trece parcă printr-o renaștere, cu numeroase concerte care reușesc să umple sala Palatului Cultural și cu noi...
Trăim vremuri tulburi, trăim în epoca post-adevărului, la începutul unei noi ere digitale în care orice părere emisă pe social media poate influența mii de...
Urme ale trecutului și marea sursă de viață. Lumea invizibilă de sub noi. Straturi de ceară, cărbune, pastel și acril, care reproduc, simulează și reliefează...
Comunicat. Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac au depistat, în urma controalelor nesistematice efectuate în zona de competență, 14 cetățeni străini fără...
Pe 31 martie 2025, în jurul orei 21:00, un echipaj de polițiști locali din Arad au predat doi bărbați căutați de poliție pentru comiterea unor...
Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Arad informează că a fost prins un hoț la câteva zile după ce a furat o sumă mare de bani...
Și fermierii arădeni au culturile afectate de fenomenele meteo, atrage atenția deputatul PNL Răzvan Cadar. Acesta a adresat o întrebare ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale,...
Zilele acestea se discută construirea unei majorități parlamentare din care să rezulte un nou Guvern, cu sarcina de a răspunde problemelor economice. Deputatul PNL Răzvan...
Inițiativa privind vaccinarea anti-HPV a fost adoptată în Camera Deputaților cu 213 voturi din totalul de 237, a anunțat deputata PNL Geanina Pistru. Aceasta a...
Damaris Lupu, o tânără de 14 ani, care a oferit un moment impresionant de contorsionism, a câştigat finala concursului „Românii au talent”, sezonul 15, de...
E vorba de o formație englezească de muzică mai aparte, mai deosebită. În mod sigur, alternativă. Cu toate acestea au ajuns și pe aici, pe...
Marți, la Premiile Gopo, actorul Claudiu Bleonț a avut un moment pe scenă alături de fiica sa de 8 ani, căreia i-a spus, ținând-o de...
Acțiunile Tesla, compania deținută de Elon Musk, au scăzut joi, 5 iunie, cu 14%, în contextul în care miliardarul a avut un conflict cu președintele...
Premierul Danemarcei, Mette Frederiksen, a anunțat joi intenția de a interzice purtarea niqab-ului – vălul care acoperă complet fața, lăsând vizibili doar ochii – în...
Tarifele vamale majorate la 50%, impuse de SUA pentru importurile de oțel și aluminiu, au intrat în vigoare în această dimineață, în ceea ce este...
Măsurile de relaxare adoptate la Bruxelles vin ca o gură de aer proaspăt pentru constructorii de mașini, informează ProTv. Oficialii europeni au decis să le...
Noi reguli pentru conducătorii de autovehicule pe motorină vor fi impuse în Uniunea Europeană. Acestea vor fi aplicate în special pentru mașinile cu o vechime...
Oliver Blume, directorul general al Volkswagen, a declarat că grupul auto german ar putea muta producția mărcii Audi în SUA ca parte a strategiei de...
Rețelele sociale au fost recent invadate de o serie de videoclipuri alarmant de realiste, în care așa-ziși „reporteri” prezintă știri fabricate într-un format profesional, dar...
Comisia Europeană a sancțioanat, în total, cu 700 milioane de euro Apple și Meta pentru că giganții tehnologici nu au respectat normele de concurență, informează...
Analiștii din domeniul semiconductorilor sunt de părere că Huawei ar putea fi un lider evident în cursa Chinei pentru a găsi o alternativă pentru cipurile...
În perioada 6-15 iunie 2025, Festivalul Internațional de Film Très Court revine pentru a 27-a ediție, una intensă și incluzivă, în 9 orașe. La Arad,...
Din 6 iunie, cinematografele românești vor găzdui proiecțiile filmului „Muzica Apusenilor”, un documentar de lung metraj liric cu un puternic mesaj ecologic. La Arad, va...
Regizorul iranian Jafar Panahi a fost distins sâmbătă cu prestigiosul Palme d’Or la cea de-a 78-a ediție a Festivalului de Film de la Cannes, pentru...
Propunerea Filarmonicii Arad în acest an pentru mult așteptatul proiect Rock Simfonic este HOLOGRAF SIMFONIC, eveniment cu intrare liberă, în Piața Catedralei, în data de...
În perioada 11 – 12 iulie 2025, la Periam Port, în județul Timiș, Rock la Mureș își deschide din nou porțile pentru cea de-a XIII-a...
Ca printr-un miracol, bustul rabinului Aaron Chorin a revenit din nou acasă, după o înstrăinare de trei decenii, iar comunitatea evreiască din Arad a cinstit...
După un rebranding prost, criticat de toată lumea, serviciul de streaming al companiei Warner Bros. Discovery – inițial HBO Max, apoi Max – revine la...
Fanii din întreaga lume au motive de sărbătoare în acest weekend, odată cu desfășurarea Star Wars Celebration 2025, organizat anul acesta la Tokyo, Japonia –...
Disney și Star Wars au lansat recent primul trailer pentru „Tales of the Underworld”, cea mai nouă miniserie animată din universul Războiul Stelelor. Această serie...
Comunicat. Consiliul Județean Arad intenționează să depună un nou proiect pentru accesarea de fonduri europene, în vederea înființării unei secții de boli paliative la Spitalul...
Dalia a lansat o nouă provocare pentru cei care cred în bine: pe data de 7 iunie 2025, în Zona de Agrement Mărului, sunt așteptați...
Conducerea Spitalului Județean Arad aduce în atenție o intervenție de urgență – contracronometru – care a avut loc în noaptea de marți spre miercuri, în...
Fostul adjunct (împuternicit- nota red.) al IPJ Arad, Florin Turnagiu, care s-a pensionat la începutul acestui an, a ajuns în instanță, mai exact la Judecătoria...
1.749,95 de dolari. Aceasta este suma trecută în dreptul senatorului arădean AUR, Teofil Parasca şi a contului @teo.parasca. Numele se regăseşte pe lista întocmită de...
Doi angajați ai Ocolului Silvic Gurahonț au fost reținuți săptămâna trecută după ce polițiștii s-au sesizat cu privire la infracțiunea de fals informatic. Se pare...
A murit Dorel Hărșan, arădeanul care în 9 aprilie a împlinit 73 de ani de viață, o viață în care a reușit să devină campion...
Alexandru Gabor, un tânăr din Lipova, a murit chiar în timpul sărbătorii clubului pe care l-a iubit atât de mult, UTA… I-a purtat tricoul în...
Marius Cheregi a ajuns la 57 de ani și are în spate o carieră impresionantă de fotbalist. A fost lansat de UTA, a ajuns campion...
Comentariile portalului
RomaniaFilm iar deraiezi. Nu am susținut niciun plăvan și niciun covrigar. Spre deosebire de tine , care ești un fanatic susținător al tripletei Piticul Diliu-Golanul-Javrila Nu (...)
Doar pare. Puteți fi ceva mai precis? Ce "cstastrofă care urmează" susțin eu? Cât despre presupunerea dvs. potrivit căreia aș vrea să "mă dau bine" pe (...)
Violenta verbala nu e cu mult sub cea fizica si faptul ca jigniti 100% din cei 47% de votanti non-Nicusor spune si asta multe d-le Marginean, recte "Să se uite cine sunt (...)