vineri, 29 martie, 2024

Special Arad Logo

    Enola Day: Zece idioțenii cu care ne prostește Facebookul. Partea a doua

    de Lajos Notaros | 28 februarie 2019, 9:26 AM | Opinii

    0

    Continuăm cu partea a doua a topului început săptămâna trecută, chiar dacă reacțiile nu au fost decât cele așteptate, în fond aici cu toții ne simțim cu musca pe căciulă, oare care dintre noi nu a păcătuit pe Facebook în fel și chip, chiar dacă făcând asta cu zâmbetul pe buze, să fie clar, cum ar veni, că face prostia asta doar așa de joacă, să mai treacă timpul, nimic serios, nu cumva să creadă cineva, cu atât mai puțin el însuși, că nu este conștient de prostia asta și că se ia în serios.

    În consecință am clicuit pe semnul care ne-a dus la un site care din asta trăiește și am aflat că dacă aș fi erou de film aș fi sută la sută Wolverine, ceea ce este foarte firesc din moment ce acum trei zile mi s-a arătat tot pe acest site că dacă aș fi animal aș fi lup, adică unul care ține la haită și la ceilalți, fiind gata să se lupte până la ultima suflare pentru a-și apăra apropiații. Bineînțeles că este o prostie, ca și aia de altfel care îmi zice că în Martie mi se va împlini un vis la care visez de când mă știu, nemaivorbind de faptul că în următorii cinci ani sigur mă voi vedea cu Andrea Bocelli.

    Asta chiar nu mă interesează, așa că hai să trecem la treburi serioase:

    2 4

    6. Lupta electorală și politică pe Facebook, altă viață

    FB a devenit un teritoriu periculos și respingător mai ales de când politicienii și partidele au descoperit că este mult mai ușor să faci muncă de convingere aici decât în Parlament sau în Guvern sau alte funcții centrale și locale. Nu există politician fără cont FB, chiar dacă e administrat de țuțeri, cu atât mai mult cu cât proprietarul s-ar putea să aibă probleme mari cu limba sa maternă, asta ca să nu mai vorbim de alte domenii în care ca lider ar trebui să exceleze. Cert este că li s-a explicat de consilierii americani sau israelieni să nu-și facă probleme, chiar și înjurătura este mai bună decât tăcerea și anonimatul, în fond un facebookist dintr-ăsta care te înjură s-ar putea să te voteze cu prima ocazie gândindu-se la satisfacția pe care i-ai oferit atunci când s-a eliberat de frustrări înjurându-te.

    3 3

    7. Justițiari, mântuitori și salvatorii virtuali ai omenirii

    E ceva asemănător cu politicienii care se scaldă în popularitatea virtuală oferită de lumea lui Zuckerberg, numai că aici avem de a face cu oameni de cultură sau cei care se cred astfel, cu reprezentanți ai unor domenii mai mult esoterice care oferă sfaturi pe gratis, respectiv cu individul acela care le cam știe pe toate și abia așteaptă să te lumineze cu privire la o problemă de viată care te frământă. Unii se folosesc de citate, dar cei mai mulți te fericesc cu panseul lor propriu, aflat într-un pătrat mai albastru sau oricum nu așa de strident ca la categoria citatelor asumate, nu de alta, dar aici e vorba de ceva serios, de valori culturale, de înțelepciune și altruism. Ajunge doar să te lași pătruns de ideea „decât slută la obor, mai bine sexy la picior”, să dai like, eventual să îi cer prietenia, iar dacă are și pagina specială să nu uiți să lăicuiești nici aia.

    4 2

    8. Locuitorii șugubeți ai virtualului

    Cred că vă dați seama cum ne apropiem de final lucrurile devin din ce în ce mai simpatice, veți vedea, locul zece este chiar unul de al nostru, un fenomen arădean al Facebookului. La punctul opt ne gândim la acei amici virtuali de ai noștri care postează bancuri, întâmplări hazlii, caricaturi și povești nostime, cele mai multe preluate de pe site-uri de profil, de parca nouă ne-ar fi interzis accesul acolo. Trebuie să recunosc cu mâna pe inima că sunt un fan al acestor cetățeni virtuali, care câteodată mai au și umor, chiar dacă citesc pentru a „n”-a oară bancul pe care l-am auzit prima dată în adolescență, având în vedere că găsesc din când în când și ceva nou sau, mai mult, ceva de care am uitat și nici acum nu-mi aduc aminte. Deci, începe să fie bine, de trei zile râd ca prostu’ de cura de slăbire cu lichide: de ieri am trecut și eu pe cura cu lichide multe, zice omul, și am făcut și un pic de mișcare: am băut trei litri de vin și am căzut pe scări….

    5 1

    9. Lucruri, cunoștințe, practici secrete care vă vor schimba viața

    Relativ benign, chiar dacă pornește din ideea conjurației mondiale, fiind folosit și de politicienii care vor să-și amețească electoratul cu baliverne, să le distragă atenția de la lucrurile cu adevărat importante, mai nou însă prind doar la începători și la generația mai vârstnică, temătoare, pe bună dreptate, de viitor. Asta este, dacă nu vă dați seama că totul este hotărât dinainte de câțiva oameni care fac totul în secret, ați trăit degeaba. Și chiar dacă ar fi invers, tot degeaba…

    10. Dani Dascălu cu șlarfii săi, plus țâțoasele sale

    Mă gândesc că există în fiecare comunitate virtuală locală un tip sau o tipă, poate chiar mai mulți, care face deliciul celorlalți mai puțin pretențioși la subtilități intelectuale, doritori însă de caterincă și mișto ca la un pahar de bere. Ei, la noi, acesta este Dani Dascălu, omul preocupat de vreme – nu suportă decât soarele și căldura și umblatul în șlarfi și bermude – și de femeile darnice, nu neapărat harnice, dotate cu toate semnele care lasă gura apă unui bărbat preocupat de cafă, țigări, vreme bună și mâncare îmbelșugată, stropită din belșug cu orice în afară de apă. Da, e banalitatea întruchipată, fără pretenții și morgă, un tip fain cu care te distrezi bine. Cel puțin până nu se enervează descoperindu-și brusc proprii demoni…

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    3 + 9 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.