Pașca, ultimul atac ca prefect: Sulincean, cinci luni în concediu medical, dar cu poze pe Facebook de la evenimente PSD
Mihai Pașca și-a prezentat marți, 20 octombrie, bilanțul activităţii după un an și șapte luni la conducerea Prefecturii Arad, într-o conferință de presă organizată după înaintarea demisiei. Pe lângă rezultatele administrative, mulțumirile adresate celor cu care a lucrat și punctarea problemelor și conflictelor din timpul mandatului, a lansat cele mai grave acuzații la adresa fostului subprefect PSD Marius Sulincean, după ce acesta l-a trimis la muncă pe reprezentantul Guvernului în teritoriu.
„Sinecuristule Pașca, știm că e greu, dar, de mâine, hai, la muncă!”, și-a început postarea de luni fostul subprefect Marius Sulincean. În postarea sa, acesta a mai punctat, printre altele, că „(…) cel mai greu trebuie să fie gândul că, de mâine, s-ar putea să trebuiască să mergeți la muncă. La una adevărată, unde nu ajunge carnetul de partid și unde rezultatele contează mai mult decât declarațiile de pe Facebook”.
Marius Sulincean, în concediu medical, dar la evenimentele PSD
Mihai Pașca a decis însă că Marius Sulincean este cel care ar trebui să meargă la muncă şi că ar fi trebuit să o facă de mult, pentru că era plătit pentru asta din banii statului. A indicat, în cadrul conferinţei, faptul că Sulincean nu s-ar fi prezentat timp de cinci luni la locul de muncă de la Poșta Română (post care i-a fost blocat pe perioada cât a fost subprefect), deşi a fost plătit ca şi cum ar fi muncit.
Prefectul a punctat faptul că acesta a fost în concediu medical, situație care însă nu l-a împiedicat pe Sulincean să participe la acțiuni politice și evenimente de tot felul, ba chiar să posteze imagini de la acestea pe contul său personal de Facebook. Pașca și-a pus semne de întrebare legate de inteligența politicianului în aceste condiţii.
„Timp de cinci luni de zile nu s-a prezentat la muncă”, a afirmat Pașca, referindu-se la perioada în care Sulincean ar fi trebuit să revină la compania de stat după plecarea din Prefectură. Reamintim cititorilor că Sulincean și-a dat demisia din funcţia de subprefect la momentul la care PSD a decis să iasă de la guvernare.
Mihai Pașca a amintit și despre o posibilă revenire recentă la birou a liderului PSD, însă a precizat că nu o poate confirma: „Dacă s-a întors, nu știu”.


(Capturi de pe contul de Facebook a lui Marius Sulincean)
Prefectul, dovezile și întrebările
Oficialul s-a întrebat, însă, cum se explică faptul că un om aflat în concediu medical, deci în suferință, poate participa la evenimente politice, la festivaluri și la alte activități în aceeași perioadă: „În momentul în care ești în concediu medical luni de zile, nu te prezinți la muncă, dar ești suficient de sănătos să participi la astfel de evenimente, faptul ridică multe semne de întrebare”.
În același context, Pașca, încă prefect al Aradului, a făcut referire la „salariul pe care cu siguranță în această perioadă l-a încasat din banii dumneavoastră, ai tuturor”.
Criticile au venit ca răspuns la mesajul prin care fostul subprefect îl îndemna să muncească, Pașca acuzând nivelul de ipocrizie al celor de la PSD. Acesta a lăsat să se înțeleagă că postările lui Sulincean ar putea fi șterse, dar că va fi greu să le nege în condițiile în care acestea au fost deja salvate de reprezentantul Guvernului în teritoriu.
Totodată, le-a cerut jurnaliștilor să verifice situația concediilor medicale și a absenței lui Marius Sulincean de la locul său de muncă, Poșta Română.
Ce spune Marius Sulicean despre concediile sale
Contactat de Special Arad, Marius Sulincean a indicat faptul că nu este treaba prefectului să se preocupe de prezența sa la muncă la Poștă și că își asumă postările de pe rețelele sociale:
„Nu este treaba fostului prefect dacă m-am prezentat eu la muncă sau dacă nu m-am prezentat la muncă. Eu îi doresc sănătate și să meargă la muncă. Îmi asum toate postările de pe Facebook. Pot să vă spun, însă, că în acea perioadă am fost și bolnav, am avut și recidive, omul se mai îmbolnăvește, nu ai ce să faci, nimeni nu vrea asta, dar am fost și în concediu de odihnă. Acum sunt la serviciu. Dar nu e, însă, treaba dânsului să știe unde sunt eu. Îi transmit, totuși, să-i fie de bine, să fie sănătos și de mâine să se apuce de muncă”.
Mihai Fifor, încă o reacție a lui Pașca
După acuzațiile adresate lui Sulincean, Pașca l-a vizat și pe președintele PSD Arad, Mihai Fifor. Referindu-se la poziția acestuia în partid și la relația cu conducerea centrală a social-democraților, pe care a pus-o din nou sub semnul eșecului, a afirmat: „Încerc să cred că cineva de la PSD nu-l place acolo, la București, dar nu e treaba noastră”.
Pașca și-a continuat intervenția într-un registru ironic, transmițându-i lui Fifor urări de sănătate și exprimându-și dorința ca acesta să rămână cât mai mult la conducerea PSD Arad, lăsând să se înțeleagă că ar fi cel mai ușor de gestionat competitor politic, date fiind rezultatele sale slabe.
Faptele, controalele și atacurile PSD
În explicațiile privind conflictul cu social-democrații, Pașca a susținut că atacurile la adresa sa au venit de fiecare dată în urma unor controale și intervenții ale Prefecturii sau ale serviciilor deconcentrate și că niciodată atacurile ulterioare ale PSD nu s-au referit la problema semnalată și nu a încercat să o lămurească, deși aceasta a fost de fiecare dată una gravă.
A enumerat problemele de la clădirile Liceului „Atanasie Marienescu” din Lipova, unde situația persistă, controalele de la benzinăria primarului din oraș, cazul de la Șiștarovăț, unde Curtea de Conturi a confirmat problemele scoase în evidență de Special Arad și mai apoi analizate de prefect, și problema majoră a agriculturii arădene, după ce județul a fost lăsat în afara proiectelor de irigații, situație care a atras alte acuzații la adresa liderilor PSD.
Problemele grave din agricultura arădeană au fost prezentate pe larg de Special Arad într-o investigație.
„Sunt exemple fie de proastă administrație, fie de încălcarea legii”, a afirmat acesta, reproșând PSD că nu a răspuns problemelor concrete semnalate, ci a preferat atacul la persoană.
Puțin despre conflictul cu Primăria Arad
Relația tensionată cu Primăria Municipiului Arad a fost un alt subiect atins de Pașca în conferință, dincolo de mulțumiri și reușite. „Nu este o situație pe care am căutat-o”, a spus acesta, înainte de a enumera episoadele care au provocat reacțiile sale publice și starea conflictuală dintre cele două părți. Pașca a indicat că a reacționat mereu doar atunci când au existat probleme grave.
A amintit de reacțiile sale la deschiderea circulației pe podul hobanat fără ca acesta să fi fost recepționat, la anunțul privind gratuitatea transportului cu tramvaiul, în condițiile în care gratuitatea este interzisă de lege, la problemele majore cu imobilul de pe strada 6 Vânători, un alt subiect tratat pe larg de Special Arad, și contestațiile privind o licitație suspectă, acțiune pornită tot de la o dezvăluire a noastră.
„Sunt situații unde Primăria Municipiului Arad a încălcat legea sau era pe cale să o facă”, a susținut Pașca, justificând astfel poziția sa și a instituției pe care a condus-o.
Acesta a explicat că, odată ajunse în spațiul public, asemenea cazuri impuneau o reacție a prefectului, indiferent de apartenența politică a administrației. „Autoritățile trebuie să fie primele care respectă legea”, a afirmat el.
Pașca a invocat și responsabilitatea politică comună, în condițiile în care atât el, cât și administrația municipală provin din PNL: „Cetățenii se uită spre noi și ne judecă la comun”.
ANIF, agricultura, irigațiile și acuzele
Deși nu a vrut să mai insiste asupra problemelor din agricultură, Mihai Pașca a criticat încă o dată situația amenajărilor de irigații și activitatea ANIF, susținând că lipsa investițiilor produce pierderi fermierilor și afectează economia județului. Acesta a acuzat conducerea ministerului, aflată mereu în mâna PSD, de blocarea investițiilor în irigații din Arad și a reproșat social-democraților diferența dintre mesajele privind susținerea fermierilor și măsurile concrete pe care aceștia le iau când vine vorba de agricultură.
Pașca le-a cerut reprezentanților social-democrați să arate „ce a făcut concret PSD Arad pentru a schimba această situație”.
În opinia sa, consecințele depășesc sectorul agricol, în condițiile în care veniturile mai mici ale fermierilor afectează încasările bugetare, iar recoltele slabe se pot reflecta în prețurile alimentelor.
Bilanțul unui mandat de un an și șapte luni
Declarațiile au fost făcute în cadrul conferinței în care Mihai Pașca și-a prezentat bilanțul activității, după înaintarea demisiei. Acesta a amintit faptul că plecarea sa de la vârful instituției are legătură cu faptul că PNL intră în opoziție și refuză continuarea guvernării alături de PSD, chiar dacă va vota acest executiv.
În partea dedicată rezultatelor administrative, a evidențiat colaborarea cu Inspectoratul de Stat în Construcții, amintind în principal cazul imobilului de pe strada 6 Vânători, cu alte instituţii publice, de la ISU Arad, la Poliţie şi DSP, dar şi cu Garda de Mediu, punctând intervențiile privind depozitările neautorizate de deșeuri. A avertizat, însă, că milioanele de lei cheltuite pentru curățarea terenurilor ca urmare a măsurilor luate de Mediu riscă să fie irosite dacă măsurile care să împiedice reapariția gunoaielor nu vor fi susținute în continuare.
A mai amintit gestionarea focarelor din sectorul zootehnic împreună cu DSVSA, implicarea Poliției în problemele de ordine publică sau reducerea timpului de așteptare pentru proba practică la permisul de conducere, de la aproximativ 70 de zile la mai puțin de 20, ori lipsa de probleme, care denotă o organizare foarte bună, al Paşapoarte.
Pașca a încheiat anunțând că va continua să se implice în viața publică și administrativă și după plecarea din Prefectură și că acest fapt se va vedea imediat. A refuzat însă să precizeze, în pofida solicitării Special Arad, care va fi drumul său după ce va fi eliberat din funcție prin hotărâre de Guvern, menționând că va organiza o nouă conferință de presă la momentul oportun.
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)