vineri, 26 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Inutile și în Arad… Cu toate că de șapte ani o linie CFR este închisă, constant se „aruncă” bani pe trecerile de nivel

    de Mihai Todoca | 3 martie 2023, 1:47 PM | Administraţie

    5

    Cine nu cunoaște obiceiul românesc de a păstra tot felul de lucruri, care par a fi inutile la prima vedere, doar pentru că „lasă că poate ne trebuie într-o zi”? Sunt convins că suntem destui de mulți cei care avem acasă într-un sertar o plasă în care păstrăm plase (asta e chiar util), plase de cadouri care se șifonează pe an ce trece devenind inutilizabile, încărcătoare de Nokia 3310 sau Alcatel One Touch Easy, manualul de instrucțiuni de la prăjitorul de pâine sau o cutie de margarină cu șuruburi care se potrivesc doar la noptiera aia șmecheră luată de la IKEA.

    Toate acestea pentru că, poate, într-o zi, va veni momentul în care cineva va spune: „Am nevoie de o piesă din mecanismul de alarmă de la un ceas Victoria, din ăla făcut la Arad pe vremuri, dar nu mai găsesc niciunde”, iar noi vom ieși cu cutie de metal de la cafeaua instant Amigo, i-o vom întinde și îi vom spune: „Uite, aici ai tot ce îți trebuie”, iar sentimentul de triumf și admirație ne va umple sufletele. Asta în cazul în care nu am făcut curat în urmă cu o săptămână și am aruncat toate vechiturile care au depășit minim 18 ani de rupt sertarele.

    Ei, cam așa este și cu linia de cale ferată Nădab-Grăniceri

    Linia de cale ferată este închisă din 2016. Anterior, în perioada 2009-2014, aceasta fusese închiriată de Regiotrans. Din nefericire, după ce aceasta nu a mai devenit profitabilă (nu că nu erau călători…știm de ce, dar dacă nu putem proba, spunem doar că e același motiv din cauza căruia linia Arad-Nădlac era în pericol de a fi închisă acum câțiva ani), trenurile au încetat să mai circule pe ea, călătorii rămânând să se descurce.

    Cu toate că de șapte ani linia este închisă, trecerile la nivelul căii ferate ajung să fie modernizate. Nu că ar fi un lucru rău, dar vrând nevrând iau naștere situații absurde.

    Să explicăm:

    În iulie 2021 s-a dat undă verde modernizării drumului județean 709 B Sânmartin-Socodor. Firma care s-a ocupat de treaba aceasta a fost Inteco Holding, iar  în cazul acesta s-au descurcat destul de bine. Pe tronsonul respectiv există și o trecere la nivel cu calea ferată, pe care tot Inteco a trebuie să o modernizeze. În afara faptului că au făcut ecartamentul mai îngust cu câțiva cenitmetri, problemă soluționată ulterior, și aici s-au descurcat bine. Au fost montate semnele de avertizare, STOP și Crucea Sfântului Andrei, iar treaba a fost terminată.

    Aici intervine absurdul. Linia ferată este închisă, nu circulă nici un tren pe ea, astfel că semnele de circulație își pierd scopul. Șoferii, în mod normal, ar trebui să oprească acolo. Pe legislația rutieră, dacă nu o fac, sunt pasibili de amendă, iar cazuri în care acest lucru s-a întâmplat au fost prin țară. Chiar dacă linia ferată este înghițită de bălării, șoferii au obligația să oprească la semnul STOP, și să se uite atent dacă nu cumva apare vreun tren dintre buxuși.

    Modernizăm pe bani europeni lucruri care se dovedesc a fi inutile

    În momentul în care Consiliul Județean depune actele pentru atribuirea fondurilor europene, e nevoie de toate avizele existente pe această planetă, deci și de la CFR.

    „CFR-ul prin autorizații.. ei ne spun și ne reglementează trecerile. Trebuie să fie așa și așa, iar noi trebuie să repectăm exact avizul lor. Costurile bineînțeles le suportăm noi. Unele linii sunt funcționale, unele sunt în conservare și sunt strategice pentru bunul mers al țării, și sunt anumite linii care sunt dezafectate, iar acolo putem interveni să le scoatem. Cum e cazul la Bocsig, ne făceam de rușine dacă nu o scoateam. Restul…”, a conchis vicele CJ Răzvan Cadar.

    inutile

    Recepția lucrării se face împreună și cu un reprezentant de la CFR care vine să verifice trecerea la nivel cu linia de cale ferată. Dacă ceva nu e conform, recepția nu se face.

    Însă în cazul acesta, ne punem o întrebare: Dacă linia tot nu este dezafectată, dacă tot dă indicații CFR-ul cum trebuie modernizată trecerea la nivel, de ce nu întreține linia și să o curețe măcar de buruieni? Dacă este o linie strategică, cât de pregătită este ea pentru a intra imediat în funcțiune în cazuri de forță majoră? Nu prea este, asta e sigur, dar trecerea la nivel este modernă. Măcar atât…

    Răspunsul CFR este demn

    „Linia CF 332 Nadab – Graniceri, în lungime de 19,543 km, este linie simplă, secundară, neelectrificată și face parte din infrastructura feroviară neinteroperabilă.

    Menționăm faptul că, în perioada 2009 – 2014 linia CF Nadab – Grăniceri a fost închiriată de către gestionarul privat de infrastructură SC RC-CF TRANS SRL Brașov.

    Dat fiind faptul că, după preluarea liniei de către CFR SA, operatorul național de transport feroviar de călători CFR Călători, prin Sucursala Regională de Transport Feroviar de Călători Timișoara, nu a vrut să opereze pe această linie CF și nu au mai fost solicitări din partea altor operatori de transport feroviar (OTF) pentru închirierea ei, aceasta a fost închisă începând din data de 11.05.2016.

    Este important de precizat faptul că, linia CF Nadab – Grăniceri nu este dezafectată, iar în cazul în care vor exista solicitări din partea SNTFC CFR Călători – SRTFC Timișoara sau din partea agenților economici, această linie poate fi redeschisă, fiind necesar ca în prealabil să se realizeze lucrări de reparații/verificări de către personalul de specialitate”.

    ***

    Vinovat pentru situația absurdă în care se află șoferii, nu este o singură persoană, ci mai multe instituții care au un bun pe care nu îl știu fructifica, dar care „înghite” constant bani. Iar astfel de găuri negre există peste tot în România și iau și alte forme. Găuri negre care înghit bani, timp, nervi.

     

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Nenea ziaristu’ lu’ peste, in Germania au stat linii inchise 20 de ani (unele si mai mult) si nu s-au distrus, dezafectat sau buldozerit (ce ne mai place noua sa distrugem tot). Odata cu dezvoltarea transportului ecologic si modificarea contextului economic s-au redeschis (pe unele circula automotoare cu hidrogen). Daca le-ar fi dezafectat ar mai fi construit linii noi? Nu prea cred.
      Mai avem un oras in Romania care a distrus reteaua de tramvai si troleibus cu totul (ca autobusele diesel erau mai ecologice) si acu vrea fonduri europene ca sa le reconstruiasca. Este Constanta, daca nu stiati, iar primarul era Mazare.

      --1 voturi
      +1
      -1
      • Nenea comentatoru lu pește, în momentul in care linia aceea va redeveni functionala, imi prezint scuzele public pentru ca nu am avut incredere in capacitatea administrațiilor de a fructifica o infrastructura pe care o aveau deja. Unde spun eu ca trebuie distrus? Citiți articolul in intregime, nu oblic.

        +1 voturi
        +1
        -1
    2. @Emil
      Ascultă, dragule, înainte de „a intra prin bălării” cu comentariile specialisto-ignorante (adică a unuia care se consideră mare specialist, dar știe mai puțin ca un elev de gimnaziu – unde s-a învătat despre hidrogen și despre ELECTROLIZA APEI), ai auzit si tu ceva, „după ureche”, și te-ai gândit să ne prezinți vasta ta (in)cultură.
      .
      Deci, să mă repet, pt „botaniștii” care continuă sa creadă (fără să facă un STUDIU SIMPLU pe Google):
      – utilizarea hidrogenului PE SCARĂ LARGĂ este O UTOPIE pt. mulți ani de-acum încolo…!!! 🤔
      .
      Să mă repet: HIDROGENUL NU SE GĂSEȘTE LIBER în natură; el se obtine, cel mai ușor, prin electroliza apei, dar care necesită un consum de energie electrică NEJUSTIFICAT DE MARE.
      Acest lucru face ca „transformarea” energiei electrice în hidrogen, să fie rentabilă DOAR DACĂ energia electrică ar exista în cantităti nelimitate și la costuri nule sau aproape nule…

      Altfel, utilizarea hidrogenului pe scară largă, RĂMÂNE UM SIMPLU EXERCIȚIU DE IMAGINAȚIE. 😉
      .
      PS: – este ca visul, de aproape 100 de ani, al omenirii, ca energia electrică să fie disponibilă la discreție, gratuit sau la costuri infime, iar CULMEA , am ajuns ca dupa atâta timp, SĂ AVEM CELE MAI MARI PREȚURI LA EA (nejustificat de mari !!!, doar pe baza unor „jonglerii financiaro-contabile” ale trusturilor producătoare și cu acceptul tacit al tuturor guvernelor lumii).
      Iar despre disponibilitatea la discreție a energiei electrice…, am ajuns în sec.21 sa vorbim tot mai des de un „BLACKOUT”, în loc ca ea să fie disponibilă chiar si în cea mai amârâta căsuță din munți sau colibă din Africa.
      .
      Așa ca lăsati iluziile de folosire a hidrogenului sau a curentului electric pe scară larga în transporturi …
      Mai repede vom revenii la locomotivele pe cărbune decât la cele pe hidrogen! 😣

      +2 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    9 + 3 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.