Boicot împotriva lui Ioțcu în Consiliul Județean Arad!
Ieri, din nou agitație mare în CJ Arad, așa cum e de la începutul săptămânii. La doar trei zile de la revenirea în biroul în care stă președintele instituției, Ioțcu a (și) dispus organizarea unei ședințe extraordinare pentru vineri. Dorea, sărăcuțul de el, cu gândul doar la binele județului, să împartă niște bani pe te miri unde. În total, 1 milion de lei.
Și atât de extraordinară a fost ședința încât, chiar înainte să scoată la imprimantă documentele necesare, Ioțcu a fost boicotat. „Cum adică? Consilierii județeni PNL nu se prezintă la ședință? Nu-i nimic, facem fără ei! Facem cu pesedeii” – a strigat Ioțcu nervos. „Dar nu se poate, n-avem cvorum. O facem degeaba. Și, în plus, nu e nimic urgent, așa că nu poate fi extraordinară”, i-a răspuns o voce feminină, blândă, caldă… „Când e vorba de bani, e extraordinar totul” – a oftat mustăciosul. Și tot el: „No bine… Atunci, dacă nu am altă treabă, ce-ar fi să mă pun la calculator și să-mi bag vila de la Vladimirescu pe olx…”
Și-așa a fost anulat tot.
Comentariile portalului
Nu, nu ne-am prins. We are stoopys. V-ați prins?
Un dialog interesant și plin de ănțelesuri: - I am grooth. - M**e PSD! - I am grooth. - M**e PSD! - I am grooth. - M** (...)
1. Gratuitate 100% pe transportul public in intreg orasul! Linii dedicate elevilor. Extinderea transportului public cu tramvaie si autobuze electrice. Integrarea umui flux circular de transport public. Prioritate semaforizata pt transportul public. 2. (...)