Mărțișoarele de anul acesta se vor vinde în peste 100 de locații. Vezi care sunt acestea
Pandemia a reușit să elimine multe sărbători din calendar sau cel puțin să le facă ceva mai mici. Cu toate acestea, în ciuda a tot…
Pandemia a reușit să elimine multe sărbători din calendar sau cel puțin să le facă ceva mai mici. Cu toate acestea, în ciuda a tot…
În condițiile în care numeroși șoferi utilizează spațiile destinate îmbarcării/debarcării călătorilor din mijloacele de transport în comun ca parcări pentru vehicule, polițiștii locali își intensifică…
Campionatele Naționale de baschet juniori, ediția 2020-2021, vor debuta în acest weekend, prima categorie fiind Under 16, cu BC Valbon Arad la start în întrecerea…
Titlu principal: Accident extrem de grav pe autostradă! Un autoturism a luat foc în urma impactului și două persoane au decedat Un accident rutier a avut…
E-Distribuţie Banat SA, Zona de Medie şi Joasă Tensiune ARAD a redus numărul întreruperilor programate pentru lucrările de reparaţii şi întreţinere instalaţii şi reţele electrice, precum şi…
În urmă cu aproximativ o oră, pe podul din Micălaca era să se întâmple o nenorocire. Vorbim despre un accident care putea foarte ușor să…
În ziua de 24 februarie 2021, sub autoritatea Instituției Prefectului Judeţului Arad, polițiștii arădeni, împreună cu jandarmii și polițiștii locali, au desfăşurat acţiuni de verificare…
Comunicat Polițiștii orașului Pecica au depistat în flagrant delict, în noaptea e 24/25 februarie a.c., un minor de 13 ani, din Pecica, care, împreună cu…
Comunicat: Ieri seară, în jurul orei 22.00, echipajul de Jandarmerie aflat în serviciul de ordine publică, a fost direcționat într-un parc din municipiul Arad, unde…
În ședința de astăzi a Consiliului Județean Arad au fost votate mai multe proiecte de hotărâre. Printre acestea se regăsește și unul mai special care…
În această dimineață, conform raportării Centrului Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, cuprinzând date furnizate de Direcția de Sănătate Publică a Județului Arad, la…
De mai bine de zece ani, România se află în topul ţărilor UE la numărul de mame sub 19 ani – peste 18.000. Mai rău…
Un accident rutier a avut loc în jurul orei 10.40 la Seleuș. Două autoturisme au intrat în coliziune, iar în urma impactului ambele au fost…
Comunicat DRDP Timișoara. Restricții pe autostrada #A1 în județul Arad. Astăzi, până la ora 16, se circulă doar pe banda a doua în apropiere de…
Comunicat Retim. Județul ARAD s-a angajat de mai bine de 10 ani să implementeze sistemul integrat de management al deșeurilor care are un singur scop…
E-Distribuție Banat anunță noi întreruperi programate de curent electric în județ, de luni până miercuri, săptămâna viitoare. Următoarele întreruperi se vor realiza pentru a asigura capacitatea…
O dată pe lună, Centrul de Transfuzie Sanguină din Arad așteaptă donatori și sâmbătă, mai precis în ultima zi de sâmbătă a lunii. O zi care…
În această dimineață, conform raportării Centrului Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, la nivelul Județului Arad erau înregistrate 71 de noi cazuri de îmbolnăviri…
Pesta porcină este din nou prezentă pe raza județului Arad, de această dată DSVSA Arad depistând două focare, unul în localitatea Satu Mare, iar celălalt…
Zalăul va găzdui, la finele acestei săptămâni, ultimul turneu al seriei vestice din Divizia A2 de volei masculin. Ocupați ai locului secund, voleibaliștii arădeni se…
Comunicat. Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctelor de Trecere a Frontierei Vărşand, Nădlac I şi II – judeţul Arad, au depistat douăzeci şi nouă de cetăţeni din…
În perioada 24 februarie – 10 martie, personalul care își desfășoară activitatea în sistemul de învățământ se va putea vaccina cu serurile AstraZeneca (pentru persoanele…
În următoarele 4 săptămâni temperaturile vor fi normale pentru luna martie, dar vor fi ușor mai coborâte în sud-est și la munte. Precipitațiile vor fi…
1 iunie 2021 este data limită, aprobată în unanimitate de aleșii locali, pentru demontarea aparatelor de aer condiționat de pe fațadele clădirilor din zona protejată…
Măreață zi pentru unii, foarte puțini, dar clar rupți de realitate, bieții de ei. Sau interesați. Da, măreață pentru cei foarte interesați. Pentru restul, majoritatea,...
Spații verzi spre adopție. Asta este noutatea supremă a momentului în administrația arădeană. De aici încolo, orice este posibil. Am crezut că imaginația creativă a...
Ne-am tot gândit: să scriem sau nu despre Piedone, că a fost în Arad… Nu-i subiect de presă, dar parcă prea mare a fost nebunia...
În sfârșit, avem premier. Bolojan, normal și cum ne așteptam, să vedem ce urmează. Deocamdată nicio grabă, școala tocmai s-a terminat, Nicușor a fost la...
În săptămâna care a trecut s-au făcut 35 de ani de la Mineriada din 1990. Firesc, momentul a trecut neobservat, lumea fiind ocupată de alte...
Șantierul de la școala „Caius Iacob”, din Micălaca, a început cu „năbădăi”, muncitorii efectuând lucrările fără plasa de protecție necesară, iar părinții sunt speriați de...
Episodul doi din „Aradul nostru special”, rubrică în care ne-am propus să facem auzită vocea arădenilor, problemele și dorințelor lor, îl dedicăm unei sesizări cu...
Cine ascultă vocea arădenilor? Unde se face auzită? Cum văd ei Aradul? Contează ce au de spus arădenii despre oraşul lor? Pentru noi contează, așa...
Cu doar câteva ore înaintea debutului „SoNoRo Conac” de la Arad, violistul și inițiatorul proiectului, Răzvan Popovici – una dintre cele mai influente personalități ale...
O perioadă de aur pentru Filarmonica Arad, care trece parcă printr-o renaștere, cu numeroase concerte care reușesc să umple sala Palatului Cultural și cu noi...
Trăim vremuri tulburi, trăim în epoca post-adevărului, la începutul unei noi ere digitale în care orice părere emisă pe social media poate influența mii de...
Trei persoane au fost reținute și aproape 1.400.000 de țigarete (70.000 pachete de țigări) confiscate de polițiștii arădeni în urma unor percheziții la București și...
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac au depistat, în urma controalelor, nouă cetățeni străini fără drept de a călători în spațiul...
Comunicat. Polițiștii Serviciului Poliției Transporturi Arad au fost sesizați, la data de 10 iunie 2025, despre faptul că, în noaptea de 2 spre 3 iunie...
Corespondența oficială dintre Primăria Arad și constructorul podului peste Mureș, de la începutul până la finalizarea construcției, trebuie făcută publică, susține consilierul Dorian Curcanu –...
Senatorul arădean Glad Varga, președintele Comisiei pentru Mediu, a participat astăzi la o întâlnire cu Jessika Roswall, comisar european pentru Mediu, Rezilienţă în domeniul Apei...
S-a scris aproape totul despre noul pod peste Mureș. Nu îl putem folosi pentru că… s-a stricat înainte de a fi inaugurat. Sunt multe întrebări...
Comunicat. În 20 iunie, în Chișinău, Republica Moldova, colecția „Suflete” a studentei Ana Farîma, de la Facultatea de Design a Universității „Aurel Vlaicu” din Arad,...
Alesia Gorgan a reprezentat Aradul la evenimentul Creative Fashion Week, unul dintre cele mai importante evenimente de modă din Europa de Est, parte integrantă a...
Zilele trecute s-a încheiat preselecția Miss Arad, în cadrul căruia s-au decis finalistele concursului Miss Arad 2025. Aceasta,a fost organizată în stil hibrid: parțial online,...
Premierul canadian Mark Carney a semnat luni un parteneriat de securitate și apărare cu Uniunea Europeană, în încercarea de a reduce dependența Canadei de Statele...
Mai multe explozii au fost auzite luni seară deasupra capitalei Qatarului, Doha, pe fondul unor tensiuni în creștere în regiune, dar și în Irak. Incidentul...
Un incendiu de proporții a cuprins duminică insula elenă Chios, izbucnind în trei focare diferite într-un interval de doar 90 de minute – un fapt...
Dacă drumul se îngustează, șoferii vor fi obligați să permită alternativ intrarea mașinilor de pe banda care se închide, pentru a fluidiza traficul. „Regula fermoarului”...
Măsurile de relaxare adoptate la Bruxelles vin ca o gură de aer proaspăt pentru constructorii de mașini, informează ProTv. Oficialii europeni au decis să le...
Noi reguli pentru conducătorii de autovehicule pe motorină vor fi impuse în Uniunea Europeană. Acestea vor fi aplicate în special pentru mașinile cu o vechime...
Pe 23 mai, a apărut informația legată de spargerea a 184 de milioane de parole din Google, Facebook și Apple. Dacă acea cifră părea mare,...
Lenovo Group Limited este o companie multionaținală din China fondată în 1984. Lenovo proiectează, fabrică și comercializează electronice de larg consum, PC-uri, software, servere, dar...
ChatGPT a pierdut un joc de șah împotriva consolei clasice de jocuri Atari 2600, un program de șah de opt biți, din epoca Disco și...
Prezentat în premieră națională la Transilvania International Film Festival (TIFF) 2025, „Vara mea târzie“ / „My late summer“ aduce pe marile ecrane o poveste cu...
„Tomorrow is fear” a fost una dintre secțiunile nou introduse la TIFF (Transilvania International Film Festival) în acest an și, la distanță mare de zilele...
După două zile de American Independent Film Festival (17-18 iunie), vor fi încă două zile cu filme la Cinema Arta, aduse de Caravana Les Films de...
Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. Avem, în această săptămână, piese noi de la LA LOM, GoGo Penguin (feat....
Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. Avem, în această săptămână, piese noi de la David Ciente feat. Maria Chivu,...
Sur Austru aduce black metal transilvănean la concertul The HU din București, alăturându-se acestora ca trupă de deschidere pe 26 iunie la Arenele Romane, scrie...
După un rebranding prost, criticat de toată lumea, serviciul de streaming al companiei Warner Bros. Discovery – inițial HBO Max, apoi Max – revine la...
Fanii din întreaga lume au motive de sărbătoare în acest weekend, odată cu desfășurarea Star Wars Celebration 2025, organizat anul acesta la Tokyo, Japonia –...
Disney și Star Wars au lansat recent primul trailer pentru „Tales of the Underworld”, cea mai nouă miniserie animată din universul Războiul Stelelor. Această serie...
Conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad a semnat, astăzi, contractul de achiziție de aparatură de medicină nucleară – extrem de necesară în diagnosticul, tratamentul...
Comunicat Spitalul Județean Arad: De luni, 23 iunie Secția Clinică Boli Infecțioase Adulți, Compartimentul HIV și Cabinetul Antirabic își vor desfășura activitatea la parterul clădirii...
Aradul beneficiază de fonduri europene de aproape 5 milioane de lei pentru a achiziționa aparatură medicală modernă la Spitalul Județean, ca parte a unui proiect...
Inspectoratul de stat în Construcții spune că a realizat două controale la șantierul noului pod hobanat peste Mureș, în perioada 2022 – 2024, dar nu...
O terasă modernă se ridică în aceste zile pe jumătate din trotuarul din fața cafenelei Corso (cunoscută arădenilor în trecut ca Segafredo) și pe câteva...
Fostul adjunct (împuternicit- nota red.) al IPJ Arad, Florin Turnagiu, care s-a pensionat la începutul acestui an, a ajuns în instanță, mai exact la Judecătoria...
A fost operat pe creier în urmă cu doar trei săptămâni iar acum se pregătește să mixeze la Untold în seara zilei de 10 august....
A murit Dorel Hărșan, arădeanul care în 9 aprilie a împlinit 73 de ani de viață, o viață în care a reușit să devină campion...
Alexandru Gabor, un tânăr din Lipova, a murit chiar în timpul sărbătorii clubului pe care l-a iubit atât de mult, UTA… I-a purtat tricoul în...
Comentariile portalului
Un imbecil. De ce tu ai veniturile mici mai nemernicul. asta ati promis in campanie ?taiari salariile alea mari de peste 150 200 de milioane dar nu mi lua mie care am 2500 (...)
Daca vor fi si calitative , sa poti rula cu 25+ la ora fara sa sara dintisorii , atunci aplaudăm inițiativa!
Subscriu ideii cu Cetatea Aradului.....Aradul ar trece la un alt nivel daca Cetatea s-ar demilitariza, si s-ar folosi locatia in scopt turistic si cultural ( la fel ca in Alba (...)