joi, 25 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Unde se situează Aradul pe harta mamelor minore din România

    de Special Arad | 25 februarie 2021, 12:52 PM | Recomandările editorilor | Știri Arad

    0

    De mai bine de zece ani, România se află în topul ţărilor UE la numărul de mame sub 19 ani – peste 18.000. Mai rău decât noi stă doar Bulgaria. Ultimele statistici arată că, din 749 de mame cu vârsta sub 15 ani, 29 sunt deja la a doua naştere, iar cele mai multe vin din judeţul Mureş.

    În ceea ce privește Arad, potrivit datelor „Salvați Copiii”, județul nostru stă relativ bine, în sensul că se află în categoria celor sub 500 de nașteri la adolescente sub 20 de ani. Numărul cu care figurează județul Arad este 406 (studiul se referă pentru anul 2019).

    În ceea ce privește situația la nivel național, România dă aproape un sfert – 23% – din totalul mamelor minore din UE, potrivit Eurostat. O statistică deloc nouă, dar care nu a dat de gândit, până acum, niciunui politician aflat la putere, indiferent de gen.

    Bazinele care alimentează această problemă sunt formate din comunităţile sărace, situate în mediul rural, dar nu neapărat. „Sunt foarte mulţi factori care contribuie la această situaţie. Fetele despre care vorbim se confruntă cu sărăcie, cu marginalizare, multe dintre ele părăsesc şcoala chiar înainte de a termina clasele primare”, subliniază Silvia Burcea.

    Riscurile unei sarcini la adolescenţă

    O anchetă sociologică derulată anul trecut de Salvaţi Copiii România arată că aceste fete nu au interacţionat niciodată cu serviciile publice de asistenţă socială. „Distanţa mare faţă de cabinetele medicale şi lipsa resurselor pentru a plăti transportul, precum şi lipsa de informaţii cu privire la ce servicii medicale ar trebui accesate în timpul sarcinii împiedică multe adolescente însărcinate din zonele rurale defavorizate să meargă la medic şi de multe ori acestea aşteaptă până când situaţia se înrăutăţeşte sau recurg la auto-medicaţie în timpul sarcinii. Aceste mame trebuie susţinute suplimentar, astfel încât nici ele, nici nou-născuţii să nu fie puşi în situaţii de risc”, atrage atenţia Gabriela Alexandrescu, preşedinte executiv Salvaţi Copiii România.

    Citeste mai mult pe adevarul.ro

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    4 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.