Hoț de mic! Dosar penal pentru un minor care a furat o mașină
Comunicat. Polițiștii Secției nr. 1 Rurală Arad au prins ieri un tânăr care este bănuit de săvârșirea mai multor infracțiuni. Polițiștii din Șagu și Vinga…
Comunicat. Polițiștii Secției nr. 1 Rurală Arad au prins ieri un tânăr care este bănuit de săvârșirea mai multor infracțiuni. Polițiștii din Șagu și Vinga…
Compania de Transport Public Arad anunţă publicul călător că, începând cu data de 23 noiembrie 2018, datorită unor lucrări la calea de rulare, se oprește…
Un accident în lanț, cu patru mașini implicate, a avut loc în această seară, pe calea Zimandului din cartierul Grădiște, în jurul orei 19. Accidentul…
UPDATE Fetița a fost găsită de către un bărbat în cartierul Micălaca, pe strada Voinicilor, în urmă cu aproximativ o oră, după ce văzuse anunțul…
În atenţia familiior sau persoanelor singure care vor depune cereri în vederea acordării ajutorului pentru încălzirea locuinţelor, Direcția de Asistență Socială face cunoscute următoarele: Începând…
Pompierii arădeni au fost alertați și s-au deplasat de urgență pe strada Unirii, astăzi, în jurul orei 12:30, pentru a stinge un „incendiu”… care n-a fost…
În urmă cu câteva zeci de minute a avut loc un accident pe DN 7 în localitatea Păuliș. În coliziune au fost implicate un autoturism…
Compania de Transport Public S.A., cu sediul în Arad, Calea Victoriei nr.35 B-37, a publicat pe site-ul oficial un anunț prin care aduce la cunoștință…
În ultimele 24 de ore, poliţiştii rutieri au efectuat, atât în municipiu cât şi pe raza judeţului, mai multe acţiuni, având ca scop prevenirea şi…
Polițiștii Serviciului Rutier au depistat ieri, în trafic, doi bărbați care au săvârșit infracțiuni la regimul circulației rutiere. Polițiștii au depistat un bărbat de 46…
Comunicat. Primăria Municipiului Arad și Centrul Municipal de Cultură Arad au prezentat astăzi, 20.11.2018, în cadrul unei conferințe de presă, programul manifestărilor culturale al perioadei…
CET Hidrocarburi anunță că din cauza unor lucrări care se efectuează în cadrul proiectului de Regenerare Urbană în Micălaca, locuitorii din partea stângă a cartierului…
Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Arad s-a alăturat consorţiului RO-BOOST SMEs, devenind partener în cadrul reţelei Enterprise Europe Network. Activitatea Consorţiului Ro-Boost SMEs se…
Persoanele fizice care au depus Declarația Unică până la 31 iulie 2018 și își achită integral obligațiile fiscale estimate pentru anul 2018, până la 15…
Un accident care se putea lăsa cu urmări tragice a avut loc în urmă cu câteva zeci de minute în județul Arad, pe DN 69,…
M-am obișnuit în ultimii ani să scriu la superlativ despre Silvana Retter. Am scris în repetate rânduri că ea face artă, este o artistă. Unii…
Florian Pop (director FCC Environment România, fost ASA Ecologic), alături de Istvan Nemeth (senior manager FCC Environment) și Iustin Cionca (președintele Consiliului Județean Arad) au…
În urmă cu aproximativ jumătate de oră, s-a produs un violent accident de circulație pe drumul 792C din județul Arad, între localtățile Caporal Alexa și…
Un incident desprins din filmele cu gangsteri s-a petrecut în urmă cu doar câteva zeci de minute în cartierul arădean Micălaca. Un tânăr de 32…
Circulație întreruptă între Arad și Vladimriescu, pe DN 7, în urma unui accident în care sunt implicate trei autoturisme și care s-a produs în urmă…
Comunicat. Târgul de Iarnă – ediția 2018 va avea loc în perioada 24 noiembrie 2018 – 8 ianuarie 2019 și va fi organizat în centrul orașului…
Un teribil accident de circulație s-a produs în jurul orei 20:00, pe Drumul Județean 792C, drum ce face legătura între orașele Sântana și Curtici. Astfel,…
Două fetițe din Arad, provenite dintr-o familie cu o situație materială precară, au avut parte de o surpriză de proporții joi, când la ușa lor…
Un accident în lanț a avut loc în urmă cu aproximativ o oră pe drumul care leagă Aradul de Curtici, imediat după ieșirea din Arad….
Măreață zi pentru unii, foarte puțini, dar clar rupți de realitate, bieții de ei. Sau interesați. Da, măreață pentru cei foarte interesați. Pentru restul, majoritatea,...
Spații verzi spre adopție. Asta este noutatea supremă a momentului în administrația arădeană. De aici încolo, orice este posibil. Am crezut că imaginația creativă a...
Ne-am tot gândit: să scriem sau nu despre Piedone, că a fost în Arad… Nu-i subiect de presă, dar parcă prea mare a fost nebunia...
Și de pâine și de circ ne spun. Nu, nu este o exagerare jurnalistică, o umflare peste măsură a orgoliului celor care fac Specialul de...
Prins de zece zile în fervoarea festivalului de teatru underground care s-a terminat ieri, am urmărit mai pe sărite evenimentele de altă natură, înainte de...
În sfârșit, avem premier. Bolojan, normal și cum ne așteptam, să vedem ce urmează. Deocamdată nicio grabă, școala tocmai s-a terminat, Nicușor a fost la...
E nebunie la „noul” Spital de Psihiatrie din Arad. Am scris „noul” în ghilimele pentru că secția de psihiatrie practic doar a fost relocată de...
Șantierul de la școala „Caius Iacob”, din Micălaca, a început cu „năbădăi”, muncitorii efectuând lucrările fără plasa de protecție necesară, iar părinții sunt speriați de...
Episodul doi din „Aradul nostru special”, rubrică în care ne-am propus să facem auzită vocea arădenilor, problemele și dorințelor lor, îl dedicăm unei sesizări cu...
Într-o lume în continuă schimbare, grădinița rămâne locul în care copiii încep să descopere viața, iar pentru ca această lume mică să fie una caldă,...
Cu doar câteva ore înaintea debutului „SoNoRo Conac” de la Arad, violistul și inițiatorul proiectului, Răzvan Popovici – una dintre cele mai influente personalități ale...
O perioadă de aur pentru Filarmonica Arad, care trece parcă printr-o renaștere, cu numeroase concerte care reușesc să umple sala Palatului Cultural și cu noi...
Trei persoane au fost reținute și aproape 1.400.000 de țigarete (70.000 pachete de țigări) confiscate de polițiștii arădeni în urma unor percheziții la București și...
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac au depistat, în urma controalelor, nouă cetățeni străini fără drept de a călători în spațiul...
Comunicat. Polițiștii Serviciului Poliției Transporturi Arad au fost sesizați, la data de 10 iunie 2025, despre faptul că, în noaptea de 2 spre 3 iunie...
Corespondența oficială dintre Primăria Arad și constructorul podului peste Mureș, de la începutul până la finalizarea construcției, trebuie făcută publică, susține consilierul Dorian Curcanu –...
Senatorul arădean Glad Varga, președintele Comisiei pentru Mediu, a participat astăzi la o întâlnire cu Jessika Roswall, comisar european pentru Mediu, Rezilienţă în domeniul Apei...
S-a scris aproape totul despre noul pod peste Mureș. Nu îl putem folosi pentru că… s-a stricat înainte de a fi inaugurat. Sunt multe întrebări...
Sean Combs, cunoscut publicului sub numele de scenă Puff Daddy sau P. Diddy, a fost găsit vinovat de două capete de acuzare privind transportul de...
Luna iulie vine cu o serie de premiere așteptate pe Netflix, potrivite pentru vacanța de vară. Platforma propune continuări ale unor francize de succes, thrillere...
Comunicat. În 20 iunie, în Chișinău, Republica Moldova, colecția „Suflete” a studentei Ana Farîma, de la Facultatea de Design a Universității „Aurel Vlaicu” din Arad,...
Cel puțin două persoane au murit după ce un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit în Austria, a anunțat poliția sâmbătă, conform agerpres.ro, care citeaza...
O grevă a controlorilor de trafic aerian francezi care solicită condiții de muncă mai bune a adus haos în toiul sezonului estival de călătorie din...
Germania va efectua lucrări de reparații în regim de urgență pe autostrăzile sale în acest weekend, după ce căldura extremă din ultimele zile a provocat...
Dacă drumul se îngustează, șoferii vor fi obligați să permită alternativ intrarea mașinilor de pe banda care se închide, pentru a fluidiza traficul. „Regula fermoarului”...
Măsurile de relaxare adoptate la Bruxelles vin ca o gură de aer proaspăt pentru constructorii de mașini, informează ProTv. Oficialii europeni au decis să le...
Noi reguli pentru conducătorii de autovehicule pe motorină vor fi impuse în Uniunea Europeană. Acestea vor fi aplicate în special pentru mașinile cu o vechime...
Pe 23 mai, a apărut informația legată de spargerea a 184 de milioane de parole din Google, Facebook și Apple. Dacă acea cifră părea mare,...
Lenovo Group Limited este o companie multionaținală din China fondată în 1984. Lenovo proiectează, fabrică și comercializează electronice de larg consum, PC-uri, software, servere, dar...
ChatGPT a pierdut un joc de șah împotriva consolei clasice de jocuri Atari 2600, un program de șah de opt biți, din epoca Disco și...
Asociația „Arad – trecut, prezent și viitor” organizează la Muzeul Memorial Ioan Slavici și Emil Monția de la Șiria, în zilele de 11 și 12...
Intrat în istoria Berlinalei ca prima peliculă în limba catalană recompensată cu Ursul de Aur, filmul „Alcarràs“ (r. Carla Simón), un portret plin de empatie...
Michael Madsen, actorul cunoscut pentru rolurile sale din filmele lui Quentin Tarantino „Kill Bill” și „Reservoir Dogs”, a murit, a confirmat revista Variety. El avea...
După o primă ediție explozivă, Fusion Festival revine în forță la Arad, cu ediția a doua, între 10 și 12 iulie 2025, „mai puternic, mai...
Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. Avem, în această săptămână, piese noi de la LA LOM, GoGo Penguin (feat....
Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. Avem, în această săptămână, piese noi de la David Ciente feat. Maria Chivu,...
După un rebranding prost, criticat de toată lumea, serviciul de streaming al companiei Warner Bros. Discovery – inițial HBO Max, apoi Max – revine la...
Fanii din întreaga lume au motive de sărbătoare în acest weekend, odată cu desfășurarea Star Wars Celebration 2025, organizat anul acesta la Tokyo, Japonia –...
Disney și Star Wars au lansat recent primul trailer pentru „Tales of the Underworld”, cea mai nouă miniserie animată din universul Războiul Stelelor. Această serie...
E nebunie la „noul” Spital de Psihiatrie din Arad. Am scris „noul” în ghilimele pentru că secția de psihiatrie practic doar a fost relocată de...
Conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad a semnat, astăzi, contractul de achiziție de aparatură de medicină nucleară – extrem de necesară în diagnosticul, tratamentul...
Comunicat Spitalul Județean Arad: De luni, 23 iunie Secția Clinică Boli Infecțioase Adulți, Compartimentul HIV și Cabinetul Antirabic își vor desfășura activitatea la parterul clădirii...
Rețeaua spionilor care și-au făcut rost de buletine românești false prin acte de identitate fabricate ajunge în centrul unei anchete de proporții, alarmante de-a dreptul,...
Florin Vaida este bărbatul încătușat ieri, de polițiști, în plină stradă, pe Andrei Șaguna. Acesta a fost reținut pentru 24 de ore, iar în această...
Într-o Românie care se declară transparentă și deschisă către cetățeni, cazul prezentat aici, referitor la comportamentul primarului Comunei Mișca, din județul Arad, Pallagi Mate (UDMR),...
A fost operat pe creier în urmă cu doar trei săptămâni iar acum se pregătește să mixeze la Untold în seara zilei de 10 august....
A murit Dorel Hărșan, arădeanul care în 9 aprilie a împlinit 73 de ani de viață, o viață în care a reușit să devină campion...
Alexandru Gabor, un tânăr din Lipova, a murit chiar în timpul sărbătorii clubului pe care l-a iubit atât de mult, UTA… I-a purtat tricoul în...
Comentariile portalului
beneficiarul are un diriginte de santier care semneaza fiecare etapa, cf proiect. Raspunderea este a acestuia...daca accepta greselile executantului si a proiectantului.
Singurii bugetari ce si merita salariile cu adevarat si nu asteapta nimic de la nimeni!! Pacat ca statul. Roman si Arahat isi bat joc de ei....
Asa este la noi , te gandesti prima data la beneficiile lor nu a cetatenilor , a bolnavilor . Dacă tot s-a construit un spital nou trebuiau sa-l faca la o 100 km de (...)