Arad Still Rocks: Welcome to the 70’s groove… cu Noni Groove! | Interviu

    de Raluca Medeleanu | 14 iulie 2018, 3:32 PM | Interviuri | Music | Topic special

    0

    Cine îl cunoaște pe Noni, știe că e un tip ieșit din comun. Dacă nu-l cunoști, e de-ajuns să stai de vorbă cu el o singură dată încât să-ți dai seama că ai cunoscut o persoană cu totul și cu totul diferită, iar asta o spunem într-un sens cât se poate de bun. Noni pictează și compune muzică, iar tot ceea ce creează pare scos dintr-o altă lume. Dar, pe lângă evidentul său talent, ce e cu adevărat deosebit la Noni e că nu încearcă să te impresionze jucând un rol de „hippie”, ci chiar ăsta e el: tipul ăla cool, boem, care trăiește pentru artă. Arta e stilul lui de viață.

    Așa că îndată ce ne-a căzut în fața ochilor că Noni Groove a scos un album solo, ne-am grăbit numaidecât să-l includem în seria Arad Still Rocks. Știind că locuiește la Macea, dar că în general e tot plecat prin țară pe la tot felul de festivaluri, l-am întrebat când ar fi disponibil să ne vedem. Ne-a zis că avea drum chiar a doua zi prin Arad, astfel că ne-am întâlnit la cofetăria de pe marginea lacului de la Pădurice unde, în timpul interviului, a trebuit să tot punem pe „pauză” poveștile noastre, căci trebuia să se ocupe și de fetița lui de trei anișori care era curioasă foc de tot ce mișca în jur. Chiar înainte să începem interviul propriu-zis, ne-a făcut cadou albumul său „I Am”, iar când a scos CD-ul din învelitoare am rămas mască: CD-ul este o copie fidelă a unui disc micuț de vinil. „Am scos CD-ul așa că am zis că se potrivește cu tot «filmul». Știi că și sound-ul meu de pe album e un fel de 1970…”, spune Noni.

    Special Arad: De unde ți-a venit inspirația?

    Noni: Nu știu exact. Îți dai seama că tot ascultând anumite piese, anumiți cântăreți, probabil că m-a influențat cumva fără să îmi dau seama. Dar când m-am pus să cânt, nu m-am gândit la ceva anume. Mi-am spus „bă, vreau să facem ceva ce e în mine” și asta a ieșit.

    –  E primul tău album scos?

    – De genul acesta da. Că am mai avut unul, dar ăla era mai instrumental, mai pe surf, mai pe ambiental…

    – De când te-ai apucat de cântat mai exact?

    – Nu de mult, să știi. Eu am început tot „filmul” cu pictura. Dar și-a uitat cândva un prieten o chitară la mine, acum vreo opt, nouă ani. Stătea chitara așa în colțul camerei și eu stăteam pe net, apoi m-am gândit:„hai să fac ceva”… eu provenind dintr-o familie din Pecica, cu înclinații muzicale, taică-meu cânta la vioară la ansamblul din Pecica, „Păstrătorii tradiției” se numea. Deci am crescut într-un mediu muzical. Toată lumea cânta și juca în jurul meu. Cumva, microbul l-am avut în mine. Așa că am luat chitara în mână și m-am uitat pe Youtube, din alea „guitar lessons for dummies”, știi? Atunci am văzut că trebuie să pun degetul ăla acolo, ălălalt acolo și trebuie să-mi dea acordul ăla. De atunci, n-am mai lăsat chitara din mână. Încontinuu am cântat ceva. Între timp, am descoperit și drâmba, care-i un instrument foarte fain care se găsește și în albumul ăsta. Despre drâmbă nu se știe exact de când există, de unde… e așa ceva mai în ceață, dar e demult.

    – Sunt pe album ceva sunete mai ciudate…

    – Aia-i drâmba. Și mai am toba africană. La aia am început să cânt de când am început să merg pe la festivaluri. Și acum am fost, la festivalul psytrance. Mie îmi place mult și muzica aia. De aia spun că e ciudat că am scos acum așa ceva.

    – Știu că ai și o formație, JamOnFish. Cum a pornit povestea cu ea?

    – Eram într-un bar și am făcut un jam session. Eram trei, patru oameni și am început să cântăm. Și am zis: „bă, ce fain sună! Hai să facem o trupă!”. Și să fie ăsta catchphrase-ul nostru: să nu repetăm niciodată. Și chiar nu repetăm niciodată. Nu facem repetiții. Ne vedem direct la concert și facem. Ce iese, iese. De aceea nouă ne trebuie cam vreo trei, patru ore. Să discutăm: „Ce mai faci? Ce-ai mai făcut tu?”, dar muzical vorbind. Și numele, tot așa. Ne-am gândit cum să ne numim și am zis că „bă, nu-mi pasă!”. Așa că ne-am gândit să pornim de la ideea asta cu „nu-mi pasă”. Ne-am gândit cum se spune la asta în diferite limbi și am rămas la „je mon fishe” în franceză. Sună fain, dar, uite, seamănă cu „Jam on fish”, care e jam session și peștele. Suprarealist cumva, psihedelic, așa cum facem noi. Așa că a rămas numele ăsta. Și se scrie împreună și logo-ul nostru, ai văzut, e un pește, iar pe el e un borcan de gem.

    – Cu ei ce cânți? Cum ai defini stilul?

    – Pfff… (râde). Ceva organic, oricum. Dar nu șiu ce să zic. Ambientalo-psihedelico… ceva. Pornește unul cu un beat, la beatbox, după care clădim. Ca atunci când pui câte o cărămidă, iar la final iese ceva. Nu știu ce să mai zic, ce ai mai vrea să știi?

    – Despre albumul cel nou! Spune-ne mai multe…

    – Păi, am vrut să fac eu ceva. Tot le spuneam „hai să cântăm acolo sau acolo”. Unul nu putea într-o parte, altul nu putea altundeva. După aia ne-am răsfirat la un moment dat și am zis că nu mai pot să depind cumva de ei. Atunci am zis că fac eu ceva.

    – Toate părțile instrumentate de pe album sunt cântate de tine?

    – Da. Le-am înregistrat separat, la studioul din Pecica al lui Mircea Igrișan. El m-a ajutat cu tobele, de pe clape, iar peste tobe am pus eu bas, chitară armonică, vocea, drâmba, tobele africane… deci toate le-am gândit eu. Și le-am făcut în așa fel încât să-mi placă mie.

    – Design-ul logo-ului văd că ți l-a făcut Florinakkis Arhire, e din Timișoara…

    – Da. Eu am dat anunț pe net dacă vrea cineva să-mi facă un logo bazat pe ceva desen care l-am făcut eu și s-a oferit că vrea el să-l facă. Îl și știam, l-a făcut el și a ieșit fain. Mi-a plăcut.

    – Ai lansat deja oficial albumul?

    – Nu. Acum îl lansez, la Rock la Mureș. Nu știu exact la ce scenă, deși eu am scris la event că la scena de Jam Session.

    – Cum o să cânți live toate părțile asta din album singur?

    – Am o pedală de loop. Și atunci înregistrez. Îi dau drumul la tobe, apoi fac armonia, fac basul și după aia cu vocea și cu chitara solo fac peste.

    – Îmi amintești de ceea ce face Dub Fx…

    – Da, păi de acolo s-a luat toată lumea. Cred că toți care folosesc pedală de loop, de la el știu de așa ceva. Și eu când l-am văzut pe el am zis „wow!”. Dar eu nu am așa multe chestii ca și el, am doar o pedală. Aș fi putut să cânt și cu el, la Revolution Festival, la Timișoara, dar am avut altceva de făcut și n-am mai ajuns.

    – Care sunt muzicienii care te inspiră cel mai mult?

    – Jimi Hendrix, el cred că pe toată lumea inspiră, din orice domeniu… Îmi mai place și Jim Morrison de la The Doors, hmm… nu știu să zic așa, că nu m-am gândit, dar îți dai seama că sunt influențat de toți cumva. Am zis eu la un moment dat că sunt influențat de toți să fac orice! Știi? Că așa e. Uite, și dacă mergi pe malul apei și auzi o chestie, îți spui „aș putea să reproduc sunetul ăsta cumva”, sau îți dă o idee instant. Orice poate deveni o sursă de inspirație!

     

    Citește și:

    •Arad still rocks – Interviu direct din sala de repetiții cu băieții de la „Unity of Opposites”
    •Arad still rocks – De vorbă cu trupa B-ton, la moment aniversar

    •Arad still rocks: trubadurii de la „Clipa” ne-au dezvăluit amănunte, până acum secrete, despre viitorul noii formații | Interviu

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    2 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.