Întrucât tema Festivalului de științe umaniste de anul trecut a fost „răul” și, inevitabil, s-a adus în discuție comunismul, tema generală de anul acesta încearcă, diametral opus, să pătrundă într-o teoretizare a binelui general pentru națiune și țintește adânc în viitor, sintetizând prezentul ca o rădăcină pentru „România următorilor 100 de ani”. Inevitabil, ediția din acest an se învârte ideologic în jurul Centenarului Marii Uniri și… la fel de inevitabil, în deschiderea festivalului s-a adus din nou în discuție comunismul și „răul” din trecut, precum și cel din prezent.

Cea de-a patra ediție a Festivalului de științe umaniste a debutat joi seara la Cinema Arta cu o conferință susținută de filologul și eseistul Adrian Papahagi, cu titlul „Avem o țară. Cum procedăm?”, iar pentru început, s-a pus o întrebare retorică: ce este o țară? Este o unitate strict geografică, demografică sau politică? Separarea teoretică pe aceste considerente a fost însă demontată pas cu pas de către Adrian Papahagi, arătând că cea geografică este relativă dintr-o perspectivă istorică, dar definitivă în contextul politicii externe actuale, iar cea demografică – poporul, cu alte cuvinte – este, de asemenea, relativă (luând în calcul coexistența etniilor și emigrarea masivă a românilor din ultima perioadă), însă în opinia lui Papahagi, ideologic vorbind, varianta ideală pentru viitorul României este cea politică, doar că nu cu actualii conducători oportuniști și populiști. Acesta susține că cea mai mare prioritate pentru viitorul țării noastre ar trebui să fie generarea unor elite autentice, de intelectuali și specialiști, care să înlocuiască elita de pradă și să înceapă o construcție cu sens în cultură, educație, infrastructură etc. Doar așa vom putea asista, consideră Adrian Papahagi, la renașterea încrederii, a patriotismului și a speranței în viitor – nu pompieristic, patriotard, ci sobru și realist. Acesta a mai arătat că tendința socio-economică e favorabilă în prezent. Pentru a argumenta, Papahagi a adus din nou în discuție comunismul, răul absolut pentru o națiune, și a comparat PIB-ul țării din trecut până în zilele noastre, sugerând că cea mai bună opțiune pentru România a fost, este și rămâne apartenența la Uniunea Europeană și protecția militară a NATO, respectiv umbrela americană, o primă prioritate națională fiind tocmai menținerea acestui „scut”, care permite evoluția economică și culturală, a spus Papahagi.

Tot o prioritate imensă ar fi în opinia filologului român, chiar pe plan global, debarasarea de toate fenomenele sociologice precum „postumanism”, „postmodernism” sau mai recentul „post-adevăr”, respectiv toate derivatele acestora și orice altă ideologie cu prefixul „post-”. Papahagi e de părere însă că românii au o „misiune” mult mai simplă: aceea de a rezista. Potrivit filologului, românii au fost și sunt o civilizație extrem de norocoasă, pentru că tot ce au făcut de-a lungul istoriei a fost să reziste. Perseverența – și chiar miracolul – de a rămâne, indeferent de contextele istorice și politice, le-a adus într-un prezent în care perspectivele sunt extrem de bune, atât cele economice, cât și cele culturale și sociale, este necesară, în schimb, ca această rezistență să persiste și în viitor, ca generațiile tinere să se opună dezumanizării treptate a societății și avansului marxismului cultural (un curent ideologic îmbrățișat în special de progresiști și ecologiști, care favorizează problemele minorităților, fie rasiale, culturale, religioase sau de orientare sexuală) „care macină identitatea europeană”. Singura soluție pentru atingerea acestui obiectiv, în opinia lui Papahagi (și rămâne la latitudinea dvs., a cititorilor, respectiv a celor care au fost prezenți la conferință, să decidă dacă are dreptate), este religia. Păstrarea credinței în Dumnezeu.

Optimismul conservator al lui Papahagi are, în schimb, și reversul medaliei, semnalat chiar de către acesta: tendința observată de sociologi este că românii s-au poticnit pe acest „drum norocos” care le-a caracterizat de-a lungul istoriei, iar acum, cu un picior în Centenarul Marii Uniri, se pare că s-a pierdut interesul rațional pentru identitatea națională, variantele rămase pe orizontul nostru occidental fiind ori naționalismul extremist, ori globalizarea… niciuna o variantă prea fericită, în opinia lui Papahagi.

Cu alte cuvinte (și folosind chiar cuvintele lui Papahagi), „Suntem contemporani cu propriul nostru viitor”.

Prima seară a ediției din acest an a Festivalului de Științe Umaniste a continuat cu o conferință susținută de sociologul și politicianul Vasile Dâncu, iar astăzi, vineri, tot la Cinema Arta, a început deja (de la ora 18:30) dezbaterea publică „Între imperfect și mai mult ca prezentul: parcursul geopolitic al României în următorul secol” cu Horia-Roman Patapievici, Adrian Papahagi și Sever Voinescu, moderată de Marius Lazurca. De la ora 20, va rămâne pe scenă doar diplomatul și politicianul Sever Voinescu, susținând conferința „Încercarea Brâncuși – ceva prea dificil pentru România”. În ultima seară a festivalului, sâmbătă, de la ora 18:30, va vorbi publicului arădean scriitorul și jurnalistul Mircea Mihăieș despre „Viitorul nostalgiei”, iar de la ora 20, din nou scriitorul și filosoful Horia-Roman Patapievici, a cărui conferință se numește „Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie?”