Complicate vremuri am ajuns să trăim. Tocmai când Europa părea mai unită ca niciodată în fața pericolului de la Răsărit, reprezentat, desigur, de tot mai agresiva Rusie, un alt război de care păream străini, pune pe jar bătrânul continent. Iar clocotul a dat în foc exact acolo unde ne-am concentrat noi atenția în ultima vreme, în Schengen. Și nu-i vorba de mica localitate cu același nume în care a fost semnat acordul ce-i poartă numele, ci tocmai despre Acordul Schengen este vorba.

Acordul Schengen nu mai e, Austria nu mai contează

Sincer vorbind, cu toată simpatia arătată de țările membre UE (minus Austria, evident), Consiliul Europei și chiar Parlamentul European, care ne-a ridicat pe un val ce părea că ne va duce direct în mult visatul spațiu Schengen, nu sunt ferm convins că România este cu adevărat pregătită pentru acest pas. Pe de altă parte însă, nici nu pare că mai contează.

Încrederea țărilor semnatare ale Acordului Schengen au avut atât de „multă” încredere în buna funcționare a prevederilor acestuia încât 11 dintre ele au decis să-l suspende. Și asta nu din cauza refuzului Austriei de a fi de acord cu primirea României și Bulgariei, ci de teama unui mare și mai ales periculos val de emigranți (mă rog, imigranți, dacă privim problema din interiorul UE) din zona de conflict palestiniano – israelian ce amenință Europa.

Prin urmare, respectivele state au decis că pericolul imigrației este mai mare decât implicațiile politice ale unui acord de liberă trecere și au decis să-și apere singure granițele, fără să se mai bazeze doar pe vigilența țărilor de la granița Europei unite.

Citiți amănunte aici: Războiul din Orientul Mijlociu provoacă controale la granițe. Statele din spațiul Schengen își iau măsuri de precauție

Or, în aceste condiții, discuția despre extinderea spațiului Schengen devine fără sens. De altfel, chiar și președintele Iohannis a sesizat ridicolul situației și, pentru prima dată de când este în fruntea statului a spus lucrurilor pe nume: Spațiul Schengen aproape că nu mai există.

Citiți amănunte aici: Klaus Iohannis: Realitatea este că Spațiul Schengen nu mai funcționează și aproape că nu mai există.

Și uite-așa, atitudinea Austriei nici nu mai contează, iar când se va pune iarăși problema extinderii acordului Schengen, probabil actualul cancelar al Austriei, Karl Nehammer nu va mai avea niciun cuvânt de spus.

Din păcate însă, problema Schengen este doar una dintre multele ale întregii Uniuni Europene. Este adevărat, UE s-a dovedit foarte puternică în fața crizelor economice, făcând dovada că „împreună suntem mai puternici” nu este doar un slogan cu conotații electorale. Chiar și pandemia a scos în evidență forța UE, atât decizională cât, mai ales, financiară. Primele semne de slăbiciune au ieșit la lumină odată cu agresiunea Rusiei asupra Ucrainei.

Până atunci, derapajele Ungariei lui Orbán și ale Poloniei (în privința statului de drept) au putut fi tratate cu o anumită ușurință și cu convingerea că amenințarea opririi „robinetului cu bani” va potoli poftele dictatoriale ungaro-poloneze. Doar că a izbucnit războiul lui Putin în Ucraina și datele problemei s-au schimbat. Nu mai intru în amănunte, le știm cu toții și chiar n-am avea ce să mai comentăm. Ungaria, cel puțin, pare o țară pierdută pentru Europa.

Departe de UE, aproape fiind, război se numește

Adevărata încercare pentru UE abia de-acum începe și admintește de valul de imigranți din 2015 – 2016 care a speriat, în special, Europa de Vest. Chiar dacă oficial nu s-a spus niciodată așa ceva, pentru mulți europeni a fost limpede că acest val masiv de migranți a fost un „cadou” de la președintele Erdogan ca răspuns la refuzul UE de a răspunde favorabil cererii de aderare a Turciei.

Acum, după izbucnirea războiului palestiniano-israelian, Europa este iarăși în pericol să fie asediată de refugiați. La acest „asediu” se adaugă, pe de o parte, masivele proteste pro-palestiniene din majoritatea țărilor UE, dar și creșterea presiunii politice a partidelor suveraniste, populiste, naționaliste, extremiste, desigur, pe fondul sărăcirii populației generată în primul rând de criza energetică izbucnită odată cu războiul din Ucraina.

Complicate vremuri. Care, desigur, sunt pe placul unor dezaxați ca Putin. De aici însă și până la a pune criza de încredere a UE în seama jocurilor lui este o cale lungă, străbătută în mare viteză și cu voioșie de fanii președintelui rus. Sigur, Putin a făcut mult rău și încă mai este capabil să facă, mai ales de când au fost puse bazele unei noi „axe a răului”, Rusia, China, Iran. Ungaria este prea mică pentru a fi inclusă în această axă (e prea mică și pentru ambițiile bolnave ale lui Orbán), chiar dacă a făcut și încă mai face valuri în Europa, deci încă nu contează.

Cu toate astea, îndrăznesc să susțin că UE este mult mai puternică pentru a fi zdruncinată de jocurile lui Putin, câtă vreme China și Iran au interese în alte părți ale lumii. În schimb, UE poate fi slăbită din interior de loviturile unui electorat tot mai îndepărtat de valorile promovate de Uniune.

Deocamdată, nu cred că sunt pe deplin și, mai ales, mulțumitor lămurite, doctrinar și juridic, raporturile dintre Uniune și națiunile ce-o compun. Este clar sentimentul de apartenență la familia europeană, dar problemele încep să se complice atunci când intră în discuție anumite valori care nu sunt la fel de importante pentru toate națiunile. Și aș da ca exemplu, doar problema drepturilor comunităților LGBT+, o problemă în fața căreia nicio națiune nu a avut voie să comenteze.

Și nu este singura problemă ce este privită diferit în UE – să mai amintim religia?

Or, în situații de criză, oamenii își amintesc de convingerile ce le-au fost încălcate sau impuse de UE și, firesc, reacționează. Prin proteste sau prin vot.

Da, este posibilă o destrămare a Uniunii Europene. Dar, evident, nu așa repede cum și-ar dori unii. Probabil un asemenea proces ar dura decenii și, pentru multe țări europene ar însemna un dezastru la care nici nu vreau să mă gândesc. Pentru că România ar fi printre primele afectate de un asemenea dezastru.

*Ce este Schengen și ce se schimbă pentru România după aderare