vineri, 26 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Update 3News AlertPercheziții DNA la ADR Vest și Ministerul Fondurilor Europene. Ministrul susține că e vorba de documente false

    de Special Arad | 9 februarie 2015, 7:55 AM | Recomandările editorilor | Știri Arad

    0

    Procurorii și polițiștii DNA Timișoara, împreună cu echipele speciale ale Jandarmeriei, au descins în această dimineață, la ora 6.00, în cinci locații din Timișoara. Printre locurile vizate de anchetatori se numără sediul Agenției de Dezvoltare Regională V Vest, dar și casa de schimb valutar Streliția. Conform primelor informații, ancheta vizează o fraudă pe fonduri europene.
    Regiunea de Dezvoltare V vest s-a constituit la data de 28 octombrie 1998 și este compusă din județele Arad, Caraș-Severin, Hunedoara și Timiș.

    Revenim cu amănunte.


    UPDATE 1: Comunicat DNA

    Procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Secţia de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupţie, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracţiuni împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene și a unor infracțiuni de fals, comise în perioada 2007 – 2013.
    În cursul zilei de 09 februarie 2015, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 23 locații situate în municipiul București și în județele: Ilfov,Timiș, Caraș-Severin și Teleorman, din care patru sunt sediile unor instituții publice, iar restul sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice.
    În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații și din partea Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei. 
    Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare. 


     

    Update 2

    Anchetatorii au plecat de la sediul ADR V Vest cu mai multe cutii cu documente – susține pressalert.ro. Sorin Maxim. şeful ADR V Vest a declarat că se „verifica documentele din dosarele depuse de beneficiari în vederea obținerii finanțării europene prin Programul Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice 2007 – 2013. Acest program a fost preluat de către ADR Vest de la Autoritatea de Management pentru Programul Sectorial Creșterea Competitivității Economice 2007 – 2013 în luna martie a anului 2013.  Nu a fost vizată de către reprezentanții DNA nici Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest, și nu au fost vizate nici persoane din cadrul ADR Vest, ci doar documente din cadrul proiectelor depuse de către beneficiari. Au fost verificate patru proiecte din regiunea vest, trei erau în finanţare şi unul în rezervă. La unul nu s-a aprobat plata, în cazul altui proiect s-a propus rezilierea, doar într-un singur caz aprobându-se plata”.

     


     

    UPDATE 3 

    Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, a confirmat, conform Mediafax, că echipe de anchetatori se află  (și) la sediul Ministerului Fondurilor Europene, iar deocamdată nu se ştie ce proiecte sunt vizate de anchetatori şi aşteaptă să i se comunice care sunt acestea. „La ultima verificare a DNA pe astfel de proiecte a fost vorba de documente aduse în fals de către cei care încercau să primească fonduri europene, în special legate de partea de calitate, documente false cu care ei se prezentau la structurile care gestionau fondurile europene pentru a obţine proiecte cu fianţare europeană. Într-un final s-a dovedit că ei nu puteau să obţină, s-au respins acele solicitări, dar au folosit documentele false atunci când au dorit să obţină fonduri europene. Atunci a fost acea speţă. În legătură cu ce se întâmplă astăzi nu pot să vă spun pentru că încă nu ştiu exact proiectele verificate şi speţele respective. Vin cu documente false, ştiind că nu poţi să ai datorii la stat atunci când aplici pentru fonduri europene şi probabil că asta este o încercare de a înşela structurile europene şi a obţine fonduri europene”, a afirmat Eugen Teodorovici. 

    Sursa foto: pressalert.ro

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    1 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.