Update Incendiul la trenul încărcat cu nitrat de amoniu a fost localizat, iar vagonul a fost decuplat. Nu mai este pericol de explozie

    de - | 31 octombrie 2017, 6:37 PM | Naţional

    0

    UPDATE ora 20:00 – Incendiul a fost localizat, iar vagonul a fost decuplat dintr-o parte, nu mai este pericol de explozie, anunţă HotNews.

    Titlu iniţial: Pericol de explozie la un tren încărcat cu nitrat de amoniu în zona Breaza. Populație evacuată pe o rază de 800 de metri

    Pompierii prahoveni intervin, marți seară, în gara Breaza Nord, pentru asigurarea măsurilor specifice la un vagon încărcat cu nitrat de amoniu din care iese fum, populația urmând să fie evacuată pe o rază de aproximativ 800 de metri, potrivit Antena 3.

    Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Prahova, Raluca Vasiloae, trenul de marfă este compus din 25 de vagoane, iar dintr-un container situat la jumătate iese fum.

    La fața locului se intervine cu șase autospeciale pentru răcirea vagonului, dar și cu o ambulanță SMURD, până la acest moment nefiind înregistrate victime.

    Vasiloae a precizat că populația va fi evacuată pe o rază de aproximativ 800 de metri.

    Conform sursei citate, a fost oprită alimentarea cu energie electrică, urmând ca linia să fie scoasă de sub tensiune.

    Comunicatul CFR

    Circulația feroviară este blocată pe un fir, pe ruta Brașov-București, au afirmat oficiali ai Poliției Transporturi Feroviare Prahova.

    Traficul feroviar este oprit, marţi după-amiază, între Comarnic şi Câmpina, iar alimentarea cu energie electrică a liniei de contact pe tot intervalul a fost întreruptă după ce au fost sesizate scurgeri de conţinut dintr-un tren care transporta azot.

    Potrivit CFR SA, trenul transporta azot de la Târgu Mureş la Ploieşti Triaj şi este oprit între staţiile Comarnic şi Câmpina.

    „Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA vă informează că au fost sesizate scurgeri de conţinut dintr-un vagon al unui tren de marfă. Trenul transporta azot de la Tg. Mureş la Ploieşti Triaj. La aceasta oră trenul este oprit între staţiile Comarnic şi Campina pentru intervenţia ISU şi a reprezentanţilor firmei pentru care efectua transportul. Din motive de siguranţă traficul feroviar a fost oprit şi s-a întrerupt alimentarea cu energie electrică a liniei de contact pe tot intervalul Câmpina – Comarnic”, precizează sursa citată.

    Patru trenuri de călători staţionează în gările Comarnic (15934 şi 14038), Câmpina ( IR 1633) şi Breaza (R 3010)

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    7 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.

    Logo Aplicatie Special Arad

    Special Arad