Un mare om al Aradului anilor interbelici avea o mare dragoste: fotbalul. Se numea Francisc Neumann și era baron, proprietar al fabricilor ITA și a celei de Spirt și Drojdie. În 1938 avea doar 28 de ani și voia un club al lui, dar nu reușise să preia AMEFA deși era principalul finanțator al acestei echipe.

Visul său se materializează în 1945. Atunci și-a înființat propriul club. Se întâmpla la data de 18 aprilie, deci exact acum 72 de ani. A adus la Arad cei mai buni fotbaliști, Petschovski, Gyula Lorant – cel care avea să joace pentru Ungaria în finala Mondialului din Elveția 1954, 2-3 cu RF Germania – sau Bonyhadi, dar și Farmati, Dumitrescu III, Mercea sau Băcuț. I-a întrebat pe muncitorii din fabrică atât despre cum să fie numele echipei, cât și culorile acesteia. La nume, inițial s-a dorit Gloria, dar în cele din urmă a fost ales numele fabricii: I.T.A. La culori, s-a dorit alb-verde, dar baronul era un fan al lui Arsenal Londra și culorile au devenit alb-roșii. De asemenea, și stadionul care s-a construit în doar un an de zile, fiind inaugurat la 1 septembrie 1946 era un mic „Highbury”, arena pe care evoluau „tunarii” din capitala Regatului Unit.

Anii au trecut, iar povestea o știm cu toții cei care iubim UTA, pentru că în fond acest text este pentru cei care iubesc UTA sau pentru cei care vor iubi UTA. Șase titluri de campioană a României, două Cupe ale României, prima echipă care a eliminat o câștigătoare a Cupei Campionilor Europeni – Feyenoord Rotterdam în 1970, dar și prima echipă românească calificată în sferturile de finală ale Cupei UEFA, altfel spus prima echipă românească calificată în primăvara europeană. Zeci de meciuri de poveste, zeci de fotbaliști care au făcut istorie în culorile acestui club cum ar fi cei menționați mai sus, dar și Domide, Gornea, Broșovski, Lereter, Dumitrescu, Biro, Axente sau Petescu, Coraș, Lovas sau Duckadam, Mitu, Ungur, Mutică sau Țucudean, Roli Nagy, Botiș sau Panin, dar și perioade de glorie și perioade negre timp de 72 de ani.

Ce nu a știut baronul Francisc Neumann la data de 18 aprilie 1945? El știa că a înființat un club, un club care foarte repede a devenit campion. Dar nu știa că peste ani acest club se va transforma în spirit. Da, UTA, cea care a fost, cea care este și cea care va fi, este un spirit. Unul care îi face pe fani să freamăte săptămână de săptămână, să se bucure și să se necăjească pentru aceste culori, să însoțească echipa în deplasări indiferent de vreme…

UTA nu a murit în 2014, așa cum nu a murit nici în 2006 sau în 2010. UTA nu va muri niciodată. UTA va renaște mereu și atâta timp cât arădenii sunt conectați la aceste culori, la aceste trei inițiale, „UTA”, acest spirit mereu va dăinui dincolo de formalitățile din dosarele de la Federație, de ștampile, de semnături sau de decizii juridice…

UTA este cea pe care o iubesc necondiționat arădenii!

Ce nu mai știa baronul Neumann? Că cei care trebuiau să aibă grijă de acest club l-au defăimat mai ales în ultimul deceniu. Dincolo de rezultatele slabe și de retrogradările care au venit la începutul anilor 80, am trăit drama ca acest club să trăiască în mai multe rânduri de pe o zi pe alta. Prima dată în 1997 când a fost salvat de italieni, apoi în 2006 când a retrogradat pentru prima dată în Liga a 3-a, apoi în 2010 când a fost în prag de faliment și din nou în 2014, atunci când clubul a și dispărut iar micul „Highbury” a fost demolat și nici acum, la 3 ani distanță de atunci, nu a fost finalizat noul stadion.

Și mai ce nu știa baronul? Că în 2013 un alt proiect avea să pornească, iar odată ce acest proiect s-a dezvoltat și spiritul UTA a cuprins această mișcare. Suporterii se identifică acum cu acest nou proiect, unul pe care oficialitățile Aradului îl tratează, din păcate, ca pe un copil bastard, unul care nu are casa lui…

uta suporteri

UTA își serbează cei 72 de ani de existență „jucând acasă în deplasare”, exact așa cum scria la meciul de sâmbătă cu Sepsi pe unul dintre bannerele din galerie. Timp de trei ani, UTA a ajuns de râsul țării în mocirla de pe Motorul, iar acum, în lipsa unei arene la Arad, casa clubului UTA s-a mutat la Șiria…

Mulțumim baronule Francisc Neumann și scuză-ne că noi nu știm să avem grijă de acest spirit pe care ni l-ai lăsat în grijă cu multe decenii în urmă!

La mulți ani UTA!

PS: Astăzi, de la ora 18, utiștii sunt chemați să-l evoce pe unul din titanii „Bătrânei Doamne”. Într-un loc drag „roș-albilor”, Old Lady’s Pub, are loc lansarea cărții ”Zoltan Farmati – Cavalerul de la brațul Bătrânei Doamne”, semnată Radu Romanescu și Ionel Costin. Volumul va fi prezentat de un vechi utist, scriitorul și jurnalistul Petre Don. Întâlnirea va fi moderată de Gheorghe Vaczi, iar printre invitați figurează marile nume ale UTA-ei din deceniile trecute: Flavius Domide, Gabor Biro, Mircea Axente, Viorel Sima, Christos Metskas și mulți alții. Clubul UTA vă așteaptă să participați în număr cât mai mare la acest eveniment.

 

CITEȘTE ȘI, CU CLICK PE TITLUL DE MAI JOS:

Aradul, grandoare și decadență! Voi ce baron alegeți: Francisc Neumann sau Gheorghe Falcă?

 

Lucian Dănilă, 18 aprilie 2017, 4:39 PM