Îl mai știți pe Văsălaș? Cel cu „țepele”, cel cu tunul de 1,3 milioane de euro care acum e la „facultate” în Timișoara. Multă lume și-l aduce aminte pe Văsălaș pentru că are datorii cam în tot Aradul. De la polițiști la… magistrați.

Pățania lui AICI

Dar pe Ioțcu? Ei, haide că toată lumea și-l aduce aminte. De pe la CJA, de pe la Moara cu Noroc, de pe la DNA…

Iar al lui Ioțcu o veți găsi AICI

Actul I

Aici intră în scenă Gabi și Judy. Doi prieteni, arădeni, mai vechi care au avut de-a face cu Văsălaș și acum au rămas cu buzunarele goale și cu buzele umflate. Eram într-un local pe centru, la o lansare de „carte” din genul beretristicii, un autor cunoscut în părțile astea pe numele lui Nenea Iancu. La o masă de lângă, cu două cincizeciuri de carte în față, Gabi și Judy vorbeau înghițind din când în când câte o filă.

„Măi Gabi, ce ne facem? Mi-a zis că-mi dă înapoi cu tot cu dobândă. Acum, de când e închis… Văsălaș nici la telefon nu mai răspunde. Și știu că îl are la el… că vorbește cu Romică”, își varsă năduful Judy.

„Judy! Dar crezi că eu stau mai bine? Am nunți, botezuri… am dat la bani, de nu știu de unde să îi mai scot, nici nu știu cu cine să mai vorbesc  să mă ajute…” , spune și Gabi întorcând și el o filă dintr-un volum Captain Morgan.

„Băiete!”, ridică mâna Gabi. „Mai adu-ne două volume. Dar vezi să fie din alea, ediții princeps”

Băiatul se conformează și aduce cele două volume. Mirosul este îmbătător și ajută la iluminarea minților. Ideile încep să curgă dintr-un creier eliberat de constrângerile convenționale.

Noi, în continuare discutăm despre implicațiile socio-economice ale Imperiului Roman de Răsărit în lumea arabă.

„Ioțcu! ‘Tă-l becu’!”, strigă deodată Gabi, făcându-ne pe noi să ne scăpăm cărțile din mână.

„Ce-i cu ea?”, întreabă Judy. „Ea a scăpat, nu putea să o lege de ceva, în afară de averea aia care a crescut un pic. Și știi ce? Mai bine dă-i pace, că s-a luat de ăia… cum îi cheamă? Că au făcut-o mafioată… nu mai rețin acum, în fine. A pierdut procesul.”

„Nu, măi!”, dă Gabi ochii peste cap. „El! Nu e el acum la biblioteca de la Arad? Vorbim cu agenția lui de impresariat și îl trimitem în deplasare la Timișoara! La Văsălaș!”, spune Gabi, vădit mulțumit de ideea lui.

„Să știi că nu ești prost! Băi, da chiar deloc! Îl facem pachețel și înainte să plece îi dăm și caiețelu’. Știi tu care, ăla plin cu nume. Vorbim și acolo, la Timi, să îl pună cu Văsălaș în camera de lectură și să îi pună în vedere „obligațiile contractuale” – completează Judy.

„Așa facem! Hai noroc! Băiete! Adu tot ce ai de la Jack! Azi am chef de o lectură americană! Dă la toată lumea”, strigă Gabi. Cărțile vin, cuvintele curg, noi mulțumim de lectură si plecăm către casă.

Actul II

(Sultanul și sultănița la telefon)

Ioțcu: „Rodiți… ce mă fac? Îmi dau ăștia ceva caiet… cică să am grijă de el ca de banii noștri de concediu. Eu nu știu ce să fac. Ce treabă am eu cu caietul ăla?”

Rodiți:„Auzi? Ascultă la mine și ascultă bine. Faci ce faci, dar de mine nu scoți un cuvânt. Duci caietul și faci ce zic ăia. I-l duci la Văsălaș pentru studiu. Dacă nu are creion să taie de pe lista aia de acolo, faci rost de unul și i-l dai. Spui că nu trebuie nimic pentru el. Dar ciulește mustața aici și bagă la cap. Înainte să i-l dai, citește tu caietul și reții niște nume. Dar să nu te bată ăl de sus să fie nume ușoare. Trebe neapărat să fie nume grele.”

Ioțcu:„Dar de ce iubi?”

Rodiți:„Măi, lasă-mă cu iubi! Cu cât e mai greu numele, cu atâta vii mai repede acasă, ai înțeles? Te dai prost acuma? Trebuia să o faci înainte! Acum e târziu!”

Actul III

(Timișoara- camera de lectură. Ioțcu, Văsălaș)

Ioțcu bate în zăbrele și intră temător.

„Am venit cu… cu ăsta…”, spune el iar vocea îi e gâtuită de emoție.

„Ce e ăla?”, întreabă Văsălaș.

„Ei, na, păi un caiet. Dar să știi că io nu am vrut să vin cu el. Ei mi l-au dat. Io nu am vrut”, se apără Ioțcu.

„Și ce să fac eu cu el?”, îl ia Văsălaș și se pune pe frunzărit. În timp ce citește, ochii i se măresc.

„Păi, au zis că… ceva cu bani… cu tine… nu știu ce… dar io n-am vrut, să știi că nu am vrut. Io nici nu am știu că e caiet cu datorii. Io nu am știut… ”

„E de la Romică?”, spune înfrânt Văsălaș.

„Nu. E de la un gabor și un judecător. Dar io nu am vrut, știi că nu am vrut…”, răspunde Ioțcu.

„Bine. Ai un creion?”

„Da, sigur. Uite e din lemn de trandafir” 😉  , se grăbește Ioțcu să îl ajute.

„N-ai și o țigară?”, se roagă din nou Văsălaș.

„Ba da, uite. Ia pachetu’. Io nu fumez, io nu am fumat niciodată, io nu am luat niciodată… știi doar”, spune Ioțcu.

„Mulțumesc”, spune Văsălaș aprinzând o țigară. Întoarce o foaie nouă din caietul cu datorii si scrie: „Ioțcu – un pachet de Marble ” .

P.S. Ioțcu a fost transferat din Penitenciarul Arad în cel din Timișoara, alături de Dan Văsălaș (fost director la Hotel Parc și proprietar de balastieră), ambii fiind acum în regim semi-deschis.

 

Mihai Todoca, 8 septembrie 2017, 2:07 PM