vineri, 26 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Donald Trump, încălzirea globală și speranțele lui Ban Ki-moon

    de - | 15 noiembrie 2016, 6:03 PM | Internaţional

    0

    Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, și-a exprimat, marți, ”speranța” că viitorul președinte american, Donald Trump, va înțelege „gravitatea și urgența” acționării contra încălzirii globale, la conferința ONU asupra climei organizată la Marrakech, COP22, la care participă câteva zeci de șefi de stat și de guvern, informează Agerpres, citând AFP.

    „Speranța noastră este ca președintele nou ales, dl. Trump, să înțeleagă gravitatea și urgența abordării schimbărilor climatice”, a declarat Ban Ki-moon în Maroc. Acesta s-a arătat „convins” că viitorul președinte „va lua o decizie înțeleaptă” și că republicanul ales marțea trecută va renunța la convingerea că schimbările climatice sunt o „farsă” și la ideea că va retrage sprijinul Statelor Unite față de Acordul de la Paris.

    Ban a completat spunând că schimbările climatice au un impact sever din regiunea Arctică până în Antarctica și a subliniat că anul acesta se estimează că va fi cel mai călduros înregistrat vreodată.

    „Ca președinte al Statelor Unite sper ca el să înțeleagă acest lucru, să asculte și să își evalueze remarcile făcute în campanie”, a spus secretarul general al ONU.

    Acesta a mai susținut la Marrakech că acțiunea împotriva schimbărilor climatice a devenit „de neoprit” și a subliniat că statele, orașele și companiile americane fac eforturi pentru a limita încălzirea globală. „Ceea ce era odată de neconceput a devenit de neoprit”, a spus acesta în cadrul conferinței, potrivit Reuters.

    De asemenea, Ban Ki-moon a declarat că Trump este „un om de afaceri de succes” care va înțelege că forțele de pe piață conduc deja economia lumii către energii mai curate, precum cea eoliană și solară, pe măsură ce acestea devin mai accesibile și că se îndepărtează de combustibilii fosili. El a dat ca exemple companii precum General Mills și Kellogg, state precum California și orașe ca Nashville și Las Vegas, care fac eforturi pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră.

    Ban, al cărui mandat se va încheia la finalul acestui an după un deceniu în fruntea ONU, a făcut din acțiunea împotriva schimbărilor climatice o prioritate a activității sale în cadrul organizației.

    Victoria lui Trump a aruncat o umbră asupra conferinței COP22, ce a debutat la 7 noiembrie, cu felicitări după intrarea în vigoare a Acordului de la Paris, la 4 noiembrie, notează Reuters. Actul se bucură în prezent de susținerea formală a 110 națiuni, inclusiv cea a Statelor Unite.

    Trump a promis că va revigora industriile minieră, petrolieră și a șisturilor bituminoase în încercarea de a crea locuri de muncă în regiunile puternic afectate de schimbările din sectorul energetic, abandonând astfel planul președintelui Barack Obama de a scădea emisiile de gaze cu efect de seră cu 26-28% sub nivelurile din 2005 până în 2025.

    La evenimentul de la Marrakech, intervențiile liderilor politici vor continua până miercuri, iar COP22 se va încheia la 18 noiembrie.

    Sursa: Agerpres

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    2 + 9 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.