Donald Trump, arestat în Miami, înainte de audierea în cazul Mar-a-Lago





Distribuie Fostul președinte Donald Trump a fost plasat în arest, iar procedura de arestare a sa și a coacuzatului său Walt Nauta a fost finalizată, relatează CNN din interiorul tribunalului, scrie Libertatea.
Este de așteptat ca polițiștii să facă copii electronice ale amprentelor sale digitale la un moment dat, în timpul procedurii de astăzi. Este posibil să nu i se facă o fotografie de identificare, având în vedere că acesta este ușor de recunoscut.
Trump a fost pus sub acuzare, săptămâna trecută, pentru încălcarea Legii spionajului, care incriminează deținerea neautorizată de informații despre apărarea statului și conspirație pentru obstrucționarea justiției.
Fostul preşedinte american Donald Trump a sosit marţi la tribunalul din Miami unde urmează să fie inculpat oficial pentru că a păstrat ilegal documente de securitate naţională atunci când a părăsit funcţia şi i-a minţit pe oficialii care au încercat să le recupereze
Sursa: Libertatea
Comentariile portalului
Pe când DNA-ul la RAR? (cenzurat de redactie) dormi bine noaptea când știi ca ai fost SPAGARUL nr 1 abuzurile tale nu vor rămâne nepedepsite. Acest jeg (...)
= BAI DRUJBISTULE == UITE CE ZICEA BOLOJAN == NU POTZI SA ATRAGI FONDURI EUROPENE DACA AI PRIMARIA PLINA CU NEAMURI SI COLEGI DE PARTID INCOMPETENTZI == SIMPLU == VALABIL SI PT HOTZSPATARUL LUI PUSHCULITZA .
== PT FLORIN - ==AL DOILEA THICHET CE CULOARE ARE?