Un banc, așa, pentru început, spus în walkie-talkie la spectacolul „Avarul” de duminică seară, în cadrul Festivalului Internațional de Teatru Clasic 2017: „Știți cum se spune la «avarul» în maghiară? Ovárul!”

Dacă e Festival de Teatru Clasic, Molière e de nelipsit, e clar. Însă-i evident că în anul de grație 2017, la cea de-a XXIII-a ediție a festivalului, comedia satirică a marelui dramaturg francez necesită anumite modificări, o adaptare care să se-nscrie în tiparele contemporane, astfel ca publicul să nu înceapă să sforăie zgomotos – așa cum a sesizat și Barosanu’ (Andi Vasluianu), fâlfâind un pistol pe scenă, îndreptându-l ba spre actori, ba spre public – și ca umorul să fie dublat, dacă nu chiar triplat. Exact asta a făcut din „Avarul” mult-aclamatul regizor Cristi Juncu, rezultatul fiind o comedie colosală, o paranghelie teatrală de-a dreptul incendară la care e imposibil să nu râzi, chiar dacă, pe alocuri, umorul s-a împins până la o anumită „limită de înțelegere” a plebei proletare, un lucru de care se putea lipsi, totuși.

Din capul locului trebuie spus, sus și tare: jos pălăria pentru actorii Teatrului „Toma Caragiu” din Ploiești! Aceștia au reușit să ne trântească un show de zile mari, alert și antrenant, o excepțională sindrofie a bunei dispoziții, oferind personajelor reinventate caractere familiare și irezistibile, păstrând, în același timp, trăsăturile specifice scriiturii lui Molière – cel care, în cadrul spectacolului, a fost alintat doar „Molly ăsta” de către Barosanu’, un personaj dezarmant de șarmant, interpretat cu o lejeritate fulminantă de către Andi Vasluianu, care a dat buzna pe scenă vorbind la telefon cu un miserupism total, informând interlocutorul că a cumpărat toată șandramaua asta numită „Teatrul Ioan Luca Slavici sau cum mă-sa-i zice” și amenințând cu un pistol actorii că dacă nu pun mai multă emoție în piesă și nu sar peste părțile plicticoase, închide prăvălia și o va transforma într-un cazinou.

23472096_2026805547597270_2044079363020578276_n

Un mare caracter, dom’le, este și personajul principal, acest Hugh Hefner de Ploiești, boșorogul zgârcit până la măduva oaselor reumatice, interpretat impecabil de către Constantin Cojocaru. Fenomenali sunt și cei doi bodyguarzi (Ion Radu Burlan și Bogdan Farcaș), ăia doi care se rupeau în figuri cu walkie-talkie-uri, dintre care unul a devenit ulterior un „master chef de măsuță”, iar celălalt un terorist. Frățiorul și surioara (Ionuț Vișan și Mihaela Popa) excelează și ei în „adoptarea” personajelor în lumea noastră determinată de teribilisme gen piercing-uri și telefoane mobile, și la fel de excelent este și Consilierul (Cristian Popa), cel care, în încercarea de a intra în grațiile bătrânului, i-a aprobat acestuia cele mai absurde idei. Tot el este, în secret, iubitul fiicei avarului. Nu în ultimul rând, e interpretată extraordinar și Agenta de matrimoniale de la sentimente.fr (Ada Simionică), cea care a facilitat marea întâlnire pre-conjugală a sexagenarului cu noua vecină, supranumită „Prințesa” (Irina Antonie), fetișcana frumoasă și „Slavă Cerului, fără pretenții materiale” (fără pretenții o laie, dar așa îi plăcea bătrânelului să creadă), în secret – de altfel – iubita fiului avarului.

23467485_2026806277597197_4942029726022592613_o

„Lăsați cocoșeii să zboare!”

Pe scurt, opera lui Molière tratează un triunghi amoros scandalos până și în vremurile noastre, respectiv o relație familială absurdă, din care nu rezultă nimic bun atunci când – folosind metafora bătrânului Playboy – „cocoșeii sunt închiși în coteț”. În piesa originală, cei doi copii ai bătrânului s-au îndrăgostit, dar nu sunt tocmai fericiți, căci știu că zgârcenia tatălui său nu le va permite niciodată să se căsătorească după pofta inimii. Norocul pare însă să-i surâdă fiului: tatăl său îl cheamă să-i ceară părerea chiar în privința prefrumoasei și preatinerei vecine, vrând să știe dacă fiul său o găsește potrivită pentru o soție. Firește că tânărul îi face portretul cel mai încurajator, în scurt timp află însă că bătrânul a întrebat despre ea pentru sine, căci s-a decis să-și ia o soție tânără și cuminte. Fiului său îi rezervase deja o văduvă bogată, în vreme ce fiica trebuia să se căsătorească cu un alt babalâc ramolit, care nici nu cere zestre.

23467109_2026806280930530_5308707679701683575_o

„Avarul” pus în scenă de Juncu a păstrat toate aceste elemente primordiale, dar le-a presărat magistral cu o poveste care se pretează de minune zilelor noastre zbuciumate. Nici nu a fost greu, pentru că cele mai blamabile trăsături și năravuri ale societății nu s-au schimbat nici după 349 de ani (fix atâta amar de veme a trecut de când piesa lui Molière a avut premiera la Théâtre du Palais-Royal, pe data de 9 septembrie 1668). „Dacă ar ști Molly ăsta (n. red. – referindu-se la Molière) ce s-a ales de piesa lui…” – sesiza la un moment dat, în treacăt, Barosanu’. Cel mai probabil…  i-ar fi plăcut la nebunie, cireașa de pe tort fiind unul dintre acte în care pe scenă au apărut Cleante și Eliza („Fiul” și „Surioara” din piesa originală), îmbrăcați exact ca în epoca renascentistă. Faza s-a dovedit însă rapid a fi nimic altceva decât o repetiție a piesei „Avarul” (în care au făcut o figură bună și actorii Ioana Farcaș, Ana Crețu și Andrei Radu), pe scena unui teatru deținut mai nou de Barosanu’, poate cel mai reprezentativ personaj pentru epoca noastră.

23592055_2026805707597254_2516444874757829008_o

Ropote de aplauze la final, bineînțeles. Parcă arădenii nu au mai vrut să se oprească în a-i aplauda pe actorii ploieșteni (și, desigur, pe vedeta cinematografică, Andi Vasluianu), asta până să revină din culise Andi „Barosanu’” Vasluianu și să-i hâșâie afară, fluturând pistolul în semn de „Hai, valea! Prăvălia se-nchide!”.

O comedie „demențială”…

„Avarul” lui Cristi Juncu și al Teatrului „Toma Caragiu” Ploiești este un spectacol despre care nu ai cum să scrii fără o flamboiantă artilerie de epitete ultra-mega flatante. „Senzație!”, îmi zice un coleg, prezent și el la spectacol. „Pizdă!”, îmi sugerează în glumă un alt coleg, văzând că mă chinui cu adjectivele cât mai contemporane cu putință. De ce nu? Un spectacol-pizdă, așadar!

Avarul

adaptare de Cristi Juncu după J.-B. P. Moliere

Regia: Cristi Juncu

Scenografia: Cosmin Ardeleanu

Muzica: Cristi Juncu

Coregrafia: Attila Bordas

Distribuția: Constantin Cojocaru (Tatăl), Andi Vasluianu (Barosanu’), Ionuț Vișan (Frățiorul), Mihaela Popa (Surioara), Cristian Popa (Consilierul), Irina Antonie (Prințesa), Ada Simionică (Agenta), Bogdan Farcaș (primul bodyguard), Ion Radu Burlan (al doilea bodyguard), Eliza Teofanescu (o actriță), Ana Crețu (o altă actriță), Andrei Radu (un actor), Răzvan Băltărețu (Tete Recuziteru’)

Surse foto: Teatrul Clasic Ioan Slavici / Facebook (fotograf: Laurian Popa)

[email protected], 13 noiembrie 2017, 3:27 PM