Comunicat Traian Igaș, senator PNL Arad
Serviciul Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare împlinește astăzi 25 de ani de când a început să opereze la Târgu Mureșși ulterior în toată România. Senatorul Constantin Traian Igaș a fost invitat de Raed Arafat să participe la ceremonia de la Târgu Mureș care marchează ziua salvatorilor din cadrul SMURD.
“Vreau să îi asigur de tot respectul meu pe toți cei care își dedică cu toată determinarea timpul și profesionalismul în salvarea de vieți omenești! Sărbătorim un sfert de veac de la înființarea sistemului de urgență pe care astăzi îl cunoaștem și apreciem sub denumirea de SMURD! O idee genială a unui om perseverent care a preferat să își ceară iertare decât să ceară voie pentru a pune bazele SMURD”, declară fostul ministru de interne, Constantin Traian Igaș.
Fostul ministru de interne a investit multă încredere și a acordat un sprijin aparte SMURD-ului în perioada în care a condus Ministerul Afacerilor Interne. “În mandatul meu am creionat pașii pentru dezvoltarea și operaţionalizarea punctelor de operare aeromedicală și am început cu regiunea de Vest. Pentru mine SMURD-ul a fost o prioritate si am o împlinire aparte știind că am reușit să dotez Aeroportul din Arad cu un elicopter SMURD care să deservească toată zona de Vest”, este de părere senatorul arădean.
Comentariile portalului
Oare piesa (cu această regie și distribuție) se va juca și în țară,undeva?..Mi-ar placea să o revăd in formula asta... Altfel.. felicitări!Încă o recenzie (...)
E bine când crezi că înțelegi ceea ce nu înțelege celălalt. Pentru unii atâta ajunge pentru fericire. Din păcate tocmai asta îi oprește (...)
Pentru E. Nola_Nu ati inteles nimic, dumneavoastra explicati imginile cum va convine. Vedeti vreun insemn politic in imaginile in care apar si preotii ortodocsi ?