vineri, 26 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Arhitectul Miloș Cristea, evocat la Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol”

    de Special Arad | 24 octombrie 2017, 1:02 PM | Cultură | Topic special

    0

    Joi, 26 octombrie 2017, începând cu ora 14.00, Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol” Arad va găzdui un eveniment dedicat arhitectului Miloș Cristea, cel care a rămas în memoria arădenilor nu doar prin competența profesională de excepție ci și prin dragostea-i nemărginită față de frumusețile orașului de pe Mureș.
    Cu acest prilej va fi lansată și cea de-a doua ediție a volumului de dialoguri cu Miloș Cristea, realizat de către jurnalistul și colegul nostru Ovidiu Balint. Lansarea volumului „Dialoguri cu arhitectul Miloș Cristea” se va bucura și de prezența a doi distinși arhitecți arădeni, care continuă tradiția excepțională a școlii arhitecturale din partea de vest a României: profesorul universitar doctor Teodor Octavian Gheorghiu și arhitectul Gheorghe Seculici, președintele Camerei de Comerț și Industrie a județului Arad.
    Dincolo de semnalul editorial, manifestarea ce se va derula în Sala „Concordia” se dorește a fi și o dezbatere pe tema extraordinarei moșteniri urbanistice a Aradului, care l-a făcut pe marele nostru istoric național Nicolae Iorga să compare centrul orașului cu celebrul „Ring” vienez.
    DSC03890

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    8 + 3 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.