A murit la 20 de ani după ce a căzut de la etaj! Era campion național la șah
Campionul național la șah al Rusiei, Iuri Eliseev (20 de ani), a murit, după ce a căzut de la balconul unui apartament aflat la etajul 12 al unui bloc din Moscova.
Colegul său, Daniil Dubov, a declarat că Eliseev încerca să ajungă la un alt balcon, dar a alunecat și a căzut. Tânărul campion la șah practica parkour, un fel de sport urban care presupune cățărarea sau săritura de pe un balcon pe altul sau de pe un acoperiș pe altul, pe garduri sau alte obstacole create de om.
Eliseev a devenit campion mondial la categoria juniori, în 2012, și grandmaster la vârsta de 17 ani, scrie BBC. A câștigat turneul de șah Moscow Open 2016 și era pe locul 42 între jucătorii grandmaster ruși, și pe locul 212 la nivel mondial.
Polițiștii citați de gazeta.ru spun că loviturile de pe corpul tânărului arată că acesta ar fi căzut de la etajul 12, sâmbătă noaptea.
„În această seară, prietenul meu bun a murit – un jucător de șah extraordinar și un analist, unul dintre cei mai talentați oameni pe care îi cunosc, Iura Ieliseiev”, a scros Daniil Dubov pe Facebook.
„Încerca să treacă de la o fereastră pe un balcon, la etajul 12, dar și-a pierdut echilibrul”, a adăugat acesta.
Blocul de apartamente se află pe strada Pyatnitskoye din Moscova, într-o zonă în care există foarte multe clădiri înalte.
Antrenorul echipei naționale de șah a Rusiei, Serghei Ianovsky, a declarat că Eliseev „era un jucător foarte talentat, foarte inteligent, întotdeauna foarte popular în echipă”.
„Iura căuta mereu metode neobișnuite în orice, avea o predilecție pentru soluții neortodoxe…E o pierdere foarte mare”, a explicat el.
Comentariile portalului
Bunul Dumnezeu să îl odihnească în liniște și pace pe fostul meu coleg și prieten! UN ADEVĂRAT DASCĂL! Sincere condoleanțe.
Oare piesa (cu această regie și distribuție) se va juca și în țară,undeva?..Mi-ar placea să o revăd in formula asta... Altfel.. felicitări!Încă o recenzie (...)
E bine când crezi că înțelegi ceea ce nu înțelege celălalt. Pentru unii atâta ajunge pentru fericire. Din păcate tocmai asta îi oprește (...)