Îmi spune cineva – pe un ton glumeț, dar nu foarte departe de reproș – că introducerile mele sunt prea lungi. Ce să fac?, asta am învățat de la viață. Nu suntem la fel, nu avem aceleași gusturi și opțiuni. Unii suntem buni, cinstiți, onești. Alții, dimpotrivă. Unii suntem doar alegători, alții, veșnic aleși. Unora ne place vânătoarea, altora vânatul. Poftă bună celor din urmă, dar pentru mulți, vânătoarea este mai plăcută decât vânatul în sine.

Pentru că sunt doar alegător, nu ales, ascult părerile altora și le urmez sfaturile, așa că voi „trage focul” fără introducere: un capitol important din viața noastră se încheie duminică. Zic important, pentru că rezultatul votului de duminică (încă o dată votăm în duminica orbului!) ne va influența viața din viitorii patru ani. Inclusiv a celor care nu vor vota.

Pentru că nu ne va fi tot una dacă cei ce vor fi aleși vor avea viziune, dacă vor avea reprezentarea viitorului localității sau județului în care au fost aleși. Adică, dacă vor ști să investească banii colectați de la noi în proiecte ce vor duce la dezvoltare, confort, educație, conform viziunii lor, dar și a voinței alegătorilor.

Altfel, aleșii lipsiți de viziune vor risipi banii din buget mai ales pe aiureli, de la pavaje și parcuri pustii și prost executate, la chermeze publice care nu sunt altceva decât vânătoare de imagine. Imagine proprie a „vânătorului”, cumpărată pe bani publici (ce păcat că nu avem Curte de Conturi care să-i pună pe toți ăștia să-și plătească din banii lor vânătoarea).

Nu ne va fi totuna dacă viitorii aleși vor avea respect față de cetățeni. Față de toți cetățenii (nu doar față de cei care îi laudă necondiționat, până la greață, de parcă aleșii ăștia ar fi rupți din Dumnezeu). Acest respect înseamnă corectitudine, cinste, sinceritate, transparență decizională reală, comunicare. Calități dobândite îndeobște în cei „șapte ani de-acasă”, pe care îi ai sau nu. Cale de mijloc nu prea este. Nu poți fi semi-cinstit, puțin corect sau cinstit așa și-așa.

Nu vorbesc despre un „vânător” anume. Ar fi nedrept, în condițiile în care toți cei ce se visează aleși sau doar s-au trezit în cursă ca să aibe în CV (încă) o paticipare, au practicat mai degrabă vânătoarea. Pentru program, intenții sau viziune nu a mai fost timp.

A fost o lună în care s-a făcut exces de imaginație pentru mascarea adevărului despre fiecare candidat. S-a dat o adevărată bătălie pentru ascunderea lipsurilor. Dar, cică așa-i la vânătoare. Nu degeaba etalonul vorbelor umflate, gogonate, este povestea vânătorească.

Poate v-ați bucurat de respect din partea aleșilor în timpul mandatului ce se va încheia prin toamnă. În acest caz, sunteți cetățeni fericiți și vă îndemn să-i revotați pe cei ce v-au respectat. Poate nu, și-atunci votați alții. Pentru că nimic nu poate fi mai rău decât să aveți certitudinea că nu veți fi respectați încă un mandat, că veți fi mințiți, că banii vă vor fi cheltuiți pe nimicuri din care doar ei, aleșii, vor câștiga. Bani, putere, imagine.

Nu ne va fi totuna dacă viitorii (re)aleși vor avea sau nu respect față de lege. Nu poate fi bun un ales care ocolește legi sau sare peste avize ca-ntr-o adevărată vânătoare de ilegalități. Aleșii trebuie să fie un model pentru comunitate, nu un șmecher, sigur pe susținerea partidului și a instituțiilor statului pe care le controlează același partid. Respectul față de lege înseamnă și respect față de cetățeanul simplu, cel sancționat rapid când greșește.

Nu este demn de încredere alesul care chiar și în plină perioadă de „vânătoare” electorală a sărit peste legi în timp ce organiza adunări publice fără drept în incinta unui șantier în Piața Catedralei. Se putea întâmpla o nenorocire, dar asta nu-l interesează. Se știe protejat împotriva oricărei încălcări de lege. O mostră a oferit-o chiar IPJ Arad, după publicarea pamfletului despre Bibarț zâmbind la volanul unei mașini a Poliției Arad.

Cu o viteză demnă de o cauză cu adevărat bună, IPJ a reacționat de parcă ar fi luat foc mandatul primarului. Chiar nefiresc de rapidă reacția de apărare a întâi-stătătorului, de parcă IPJ ar fi în slujba primarului, nu a cetățenilor. Dar așa-i în viață când șeful nu ratează chefurile organizate pentru Falcă.

Așa a inventat IPJ Arad un nou concept: ordinea publică emoțională. Nimic despre starea de pericol public la care au fost expuși participanții, inclusiv copiii (de 1 Iunie, de exemplu). Ce vremuri trăim: nici emoțiile nu-s pentru oricine.

Nici despre o altă vânătoare de voturi și imagine, prin folosirea imaginii elevilor n-a avut păreri IPJ.

Măcar la Pecica s-au dat bonuri gratuite pentru înghețată, popcorn și suc. Evident, o „vânătoare-piedică în calea uitării”. Nimic ilegal, mai ales că bonurile astea nu au fost plătite de primarul-candidat, ci din bani publici. Deci, imaginea bună este a publicului, nu a unui candidat…

Nu-i o glumă, chiar nu-i nimic ilegal în povestea acestor bonuri gratuite. Cu siguranță ar fi fost date și dacă Ziua copilului nu ar fi fost în plină „vânătoare de voturi”. Și nici legea nu interzice astfel de practici, pentru că au avut grijă să facă precizări exacte când, în ce condiții și ce anume nu-i voie să ofere candidații. Atât de precise sunt precizările din lege încât sunt extrem de ușor de „driblat”.

Alegerile sunt legiferate ca și când ar fi o întrecere cavalerească, între oameni care respectă coduri morale (încălcarea sau „driblarea” legilor nici nu intră în discuție). Doar că viața ne arată competitori de o cu totul altă factură. Cavaleri mai găsim, acum, doar în cărți și, eventual, în filme mai vechi.

Și-apoi, care dintre candidați n-ar fi procedat la fel? Niciunul – o spun fără nicio reținere. Or, tocmai asta-i marea noastră problemă. Că după cum a decurs și această campa…, pardon, „vânătoare”, nu se întrevede o dorință de schimbare a tipului de ales. Aleșii rămân de același fel, doar numele li se vor mai schimba pe alocuri.

Poate, după ce adolescenții de azi vor deveni maturi și vor dori să se implice în viața politică. Acei adolescenți care au acum curajul să spună adevărul, chiar dacă este direros și deranjant pentru unii. Așa cum a procedat șefa de promoție de la Colegiul „Mihai Viteazul” din Ineu („Școala m-a învățat să mint”). Senzațional discurs. Sper ca această adolescentă curajoasă și abrupt de sinceră să se dezvolte la fel de frumos.

De astfel de oameni avem nevoie în România: corecți, sinceri, curajoși. Oameni care, la o adică, să aibe puterea de a spune românilor că nu le poate oferi altceva decât „sânge, sudoare și lacrimi” („blood, sweat and tears” – Winston Churchil).