Unul dintre primarii corupți ai Aradului, în fața judecătorilor: „Nu mai fac politică!” S-a sucit…
Știri Arad. Traian Gheorghe Balint a câștigat din nou alegerile pentru funcția de primar al localității Covăsânț deși, luna trecută, prins de DNA cu mită în „buzunar”, a demisionat și chiar a declarat s-a săturat de politică și că se retrage din cursa electorală.
Procurorii DNA, cei care în aceste momente finalizează rechizitoriul, susțin că urmare a încheierii unui contract de execuţie lucrări în valoare de peste 468.000 lei inclusiv TVA, între Primărie şi un om de afaceri, Traian-Gheorghe Balint, primar şi ordonator de credite al comunei arădene Covăsânţ, a pretins de la omul de afaceri suma de 18.000 lei, suma reprezentând un procent de 10% din valoarea a două facturi emise în cadrul contractului, din care a primit efectiv, la aceeaşi dată, 3.000 lei.
În fața judecătorilor, pentru a nu fi arestat preventiv, Balint și-a turnat cenușă-n cap, fluturând în fața instanței demisia din calitatea de primar, recunoscându-și fapta. Urmarea a fost că a scăpat de arest…
Acum, Balint a fost reales în funcția de primar și o cam dă la întors… Iată ce ne-a declarat „pe fugă”, după ce a aflat că suntem jurnaliști și dorim să aflăm dacă își va da demisia pentru a-și ține cuvântul că s-a lăsat de politică: „Deocamdată nu vă pot spune ce o să fac. Mai vedem cum stau treburile” – ne-a spus Balint. „Și cum stau?”– l-am chestionat noi, înțelegând că vrea să o „scalde”. „Păi vedem… Nu pot să vă spun nimic”… după care ne-a închis telefonul sec.
Citeste si Procurorii zguduie Aradul! Primarii Radița, Balint și Avram nu mai au voie la serviciu!
Comentariile portalului
E bine când crezi că înțelegi ceea ce nu înțelege celălalt. Pentru unii atâta ajunge pentru fericire. Din păcate tocmai asta îi oprește (...)
Pentru E. Nola_Nu ati inteles nimic, dumneavoastra explicati imginile cum va convine. Vedeti vreun insemn politic in imaginile in care apar si preotii ortodocsi ?
PS 1…Vedeti ce firmā a închis Secretara pe care a încasat banii!!!