„Pe urmele cămășii din cânepă”, un inedit proiect gândit de fondatorul muzeului „Zestrea Satului” din Covăsânț

Asociația Cultural-Socială „Zestrea Satului” din Covăsânț propune un proiect educațional cu titlul „Pe urmele cămășii de cânepă”, unul care vine ca mănușă pentru activitățile din „Săptămâna Verde”, apărută în premieră în acest an școlar.
„Am venit în sprijinul școlilor, pentru «Săptămâna verde», cu acest proiect educațional, numit «Pe urmele cămășii din cânepă». În cadrul acestuia se prezintă toți pașii de obținere a unei cămăși din cânepă, de la cultivare, la melițat, tors, urzit și țesut. Activitatea se desfășoară precum o șezătoare, la final elevii au ocazia să lucreze la războiul de țesut. Dar, pentru că autoritățile consideră cânepă românească ca fiind dăunătoare, aceasta nemaifiind cultivată, la război elevii au ocazia sa realizeze preșuri, procovițe cum sunt numite în zonă”, ne-a declarat prof. Alexandru Chiș, inițiatorului interesantului muzeu din localitatea arădeană.
Elevii sunt așteptați la Covăsânț în „Săptâmâna Verde”
Primii vizitatori ai muzeului „Zestrea Satului” în cadrul proiectului amintit au fost chiar elevii școlii din Covăsânț, Școala Gimnazială „Corneliu Micloși”. „În așteptăm pe elevi să descopere tainele cămășiilor din cânepă pe întreg parcursul anului școlar”, a mai adăugat Alexandru Chiș, un profesor de Economie, în vârstă de 28 de ani, care a colecționat diferite obiecte pe care le-a expus într-un muzeu fondat de el în decembrie 2016. În prezent Alexandru Chiș este profesor la Colegiul „Mihai Viteazul” din Ineu și doctorand în cadrul Universitatii din Oradea.
Comentariile portalului
Comunicatele de la Protecția Consumatorilor sunt trimise la ceva vreme după ce a fost controlul, așa că cel mai probabil deja a trecut perioada dispusă pentru închiderea temporară. (...)
Astazi la ora 19 (acu 2 ore) am fost Big Belly din UTA si am cumparat 2 ape..... probabil daca dau comanda pe Tazz nu o sa fie nici o problema sa imi (...)
La big bely am lucrat si eu, vaisiamar cum e tinuta mancarea acolo. O prajeste bine si nu mai simti ca e veche carnea