Wizz Air anunță reluarea zborurilor spre Tel Aviv
Compania Wizz Air a anunțat, miercuri, că va relua din această lună zborurilor spre Tel Aviv, Israel, din București, iar ulterior și pe cele din…
Compania Wizz Air a anunțat, miercuri, că va relua din această lună zborurilor spre Tel Aviv, Israel, din București, iar ulterior și pe cele din…
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a adus clarificări cu privire la situația vânzării gazului Neptun Deep către Germania de către OMV Petrom. Acesta respinge narativele false…
Vineri, 17 ianuarie, de la ora 18:00, Cărturești vă invită la o dublă lansare de carte: „Mediterana: democrație, aventură, artă, jihad”, de Adrian Petru Stepan…
Senatorul Daniel Zamfir l-a acuzat pe Vasile Dîncu că „se tot străduiește să arunce în aer” angajamentul luat de Marcel Ciolacu și de ceilalți lideri…
Curg și veștile bune de început de an. Ne va fi tot mai ușor să ajungem în țări străine și chiar și peste mări și…
Doi cetățeni, unul din Sri Lanka, iar celălalt din Bangladesh au fost depistați de polițiștii de frontieră într-un autocar, pe autostrada Arad-Nădlac, intenționând să treacă…
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac, împreună cu lucrători din cadrul Direcției Regionale Antifraudă Fiscală Deva, au reținut în vederea confiscării…
An nou, provocări noi pentru Taxi Europa, care a promis încă de la începutul lunii decembrie 2024 că anul 2025 va veni cu tarife reduse…
Ministerul Energiei a suspendat, printr-o Ordonanță de urgență, amenzile care urmau să fie date cetățenilor care încă nu au montat repartitoarele la calorifere. Termenul limită…
Furnizorul de gaze naturale Delgaz Grid anunță că fost nevoit să sisteze alimentarea cu gaz pentru consumatorii din municipiul Arad, pe Calea Aurel Vlaicu, astăzi,…
Alegerea studioului de film și TV al lui Jeff Bezos de a plăti o astfel de sumă pentru a produce „documentarul de vanitate” al Melaniei…
Vladimir Putin ar putea fi de acord cu aderarea Ucrainei la NATO, dar pune în schimb mai multe condiții, precum desființarea bazelor militare americane din…
Reprezentativa de polo a României a fost învinsă marţi, la Complexul de nataţie de la Otopeni, de reprezentativa SUA, medaliată cu bronz la JO2024, scor…
Nenorocire mare la început de an nou pentru o familie din localitatea Mâsca din județul Arad. Casa lor a fost cuprinsă de flăcări în noaptea…
Austriecii de la OMV au semnat un acord pentru a livra gaze naturale din proiectul Neptun Deep din Marea Neagră către compania germană Uniper, începând…
Shayon Harrison a semnat cu UTA scriu cei de la Fanatik. Englezul crescut în curtea lui Tottenham s-a despărțit în această iarnă de Poli Iași,…
Toate semnele arată că Dacia Sandero ajunge numărul 1 în topul celor mai bine vândute mașini din Europa pe anul 2024, potrivit datelor preliminare care…
Directorul adjunct al Direcţiei Rutiere din cadrul IGPR, comisarul şef de poliţie Bogdan Oproiu, a afirmat că a început monitorizarea traficului rutier cu radare, prin…
Carmen Tocală, președintele FR de Baschet a precizat, recent, pentru agenția de presă Agerpres, că la senioare baschetul românesc suferă din punct de vedere valoric,…
Jurnalistul italian Fabrizio Romano, cunoscut în toată lumea, și cu milioane de urmăritori pe rețelele de socializare, face un anunț care dă fiori multor microbiști….
Federația Română de Șah a celebrat un moment istoric: 100 de ani de la înființare, printr-un eveniment de excepție, Gala Șahului Românesc, organizată în ultima…
McDonald’s anunţă că revine asupra unora dintre practicile sale în favoarea diversităţii, devenind astfel ultima dintr-o serie de organizaţii americane care acţionează în acest sens…
În primele nouă luni ale anului 2024, numărul pasagerilor care au ales trenul a scăzut cu 4,4%, înregistrându-se o scădere semnificativă și în transportul feroviar…
Parchetul European (EPPO), condus de Laura Codruța Kovesi, a anunțat, marți, că a dezmembrat în Spania, în Madrid, o rețea infracțională transnațională implicată în vânzarea…

Mayo Clinic din Rochester (SUA) ocupă primul loc în clasamentul „World’s Best Hospitals 2026”, realizat de Newsweek împreună cu Statista. Peste 2.500 de spitale din...
Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad a atras 171 de dosare pentru cele 70 de posturi scoase la concurs în septembrie. 31 dintre acestea însă...
Cel mai eficient program de antrenament este cel care răspunde nu doar obiectivelor tale de sănătate și fitness, ori particularităților tale morfo-anatomice, cât mai ales...

Nu știu ce mi-a venit așa dintr-o dată de m-a dus gândul la Domnii Falcă și Fifor. Poate ușurarea după ce l-am văzut pe Nicușor...
Scriu aceste rânduri în timp ce Călin Georgescu, înconjurat de tricoloruri, și pupat la fiecare pas, vizitează Piața 100 din Oradea. Este de fapt piața...
Parafrazâdu-l pe cel mai dat naibii președinte pe care l-am avut până la Nicușor Dan, toamna nu-i ca vara. Vedem asta și acum oriunde ne-am...

Aurora Marți, fiica pacientei Catița Morar, susține că mama sa nu ar fi primit îngrijirea medicală la timp și contestă mai multe aspecte ale modului...
Un arădean solicită administrației locale să verifice dacă mecanismele prin care călătorii pot cere ajutor în cazul unor incidente din transportul public funcționează eficient în...
Locuitorii vârstnici din blocurile situate în capătul cartierului Micălaca, către podul rutier peste Mureș, și-ar dori ca Primăria să reînființeze fosta stație din „bucla” de...

De la arme asamblate ilegal și aduse din Turcia, până la pesticide interzise, deșeuri periculoase și muniție artizanală, Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din...
Violența nu mai este un fenomen izolat în județul nostru, ci unul care se manifestă constant, din familie până în spațiul public, spune comisarul de...
Nu este doar o discuție despre actorie, ci o conversație despre frică, diversitate, curaj și nevoia constantă de a te reinventa. Între teatru, Franța, introspecție...

O viață întreagă pusă în slujba educației, sportului și formării generațiilor de copii. Profesorul Mircea Dumitru, una dintre figurile importante ale sportului din Lipova, a...
Un moment cu totul aparte a avut loc zilele trecute la Lipova, unde veteranul de război Gheorghe Greff a sărbătorit împlinirea venerabilei vârste de 104...
S-a născut mult prea devreme, la doar 28 de săptămâni de sarcină, cântărind numai 760 de grame. Medicii au fost nevoiți să îl resusciteze imediat...

Președintele PNL Arad, europarlamentarul Gheorghe Falcă, a vorbit în cadrul unei conferințe de presă despre nominalizarea lui Sigfried Mureșan pentru formarea Guvernului. Gheorghe Falcă a...
Senatorul USR de Arad Răzvan Anghel a avertizat, într-o declarație susținută în plenul Senatului, asupra consecințelor legitimării politice a AUR de către PSD. Anghel a...
Senatorul USR de Arad, Răzvan Anghel, a criticat, în plenul Senatului, contrastul dintre discursul PSD despre solidaritate și grija pentru românii vulnerabili și stilul de...

Municipiul Arad pregătește pentru Rogera un acord-cadru pe 4 ani pentru întreținerea terenurilor și bazelor sportive, cu o valoare maximă estimată de 54,26 milioane lei...
Consilierii locali au aprobat, astăzi, 3 septembrie, încetarea contractului prin care CET Hidrocarburi gestionează serviciul de termoficare al Aradului. Contractul încetează oficial în 15 septembrie,...
Primarul comunei Bata, Cristian Giorgian Matiaș, și-a înaintat demisia din funcție la 24 august 2026, invocând motive medicale, personale și familiale. Plecarea acestuia din funcție...

Presley Gerber, fiul supermodelului Cindy Crawford și al omului de afaceri Rande Gerber, a murit la doar 27 de ani. Tânărul model s-a stins din...
Alternativa pentru Germania (AfD), partidul de extremă dreaptă din Germania, este creditată cu primul loc în alegerile regionale desfășurate duminică în Mecklenburg-Pomerania Inferioară, potrivit exit-pollurilor...
Guvernul de la Roma pregătește o lege prin care va fi stabilit un număr maxim de elevi străini într-o clasă. Proiectul va interzice și purtarea...

Numărul românilor care nu își permit o mașină personală a scăzut la jumătate într‑un singur an, arată cele mai recente date publicate de Eurostat, citate...
Dacia traversează unul dintre cei mai dificili ani din ultimul deceniu, după ce cota de piață a scăzut abrupt la 19,8%, față de aproape 29%...
China încearcă să‑și controleze mai strict expansiunea globală a industriei auto, după ce exporturile au explodat în ultimii ani, potrivit News.ro. Autoritățile de la Beijing...

Congresul SUA și mai mulți lideri din industria AI se confruntă cu o dezbatere tot mai tensionată privind introducerea unui „kill switch” pentru inteligența artificială,...
Compania Anthropic dezvăluie în cel mai recent raport operațiuni rusești extinse de manipulare informațională care au vizat România și Republica Moldova, inclusiv folosirea AI pentru...
Președintele Donald Trump a intervenit surprinzător, printr-un apel telefonic, în timpul discursului susținut de CEO-ul Nvidia, Jensen Huang, pe scena All-In Summit din Los Angeles,...

„Malul vânăt“ / „A River’s Gaze“, primul film din trilogia despre iubire în mediul rural, al regizoarei Andreea Cristina Borțun și coprodus de actorul american...
Festivalul de film documentar fARAD și-a anunțat programul complet pentru cea de-a 13-a ediție, cu tema „ANIMAL”. Între sălbăticie, vulnerabilitate și relația contradictorie dintre oameni...
Cinefilii arădeni sunt invitați miercuri, 16 septembrie, de la ora 19:00, la Cinema Arta, la proiecția filmului „Afară” (Fuori), regizat de Mario Martone. Accesul publicului...

Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. În această săptămână avem piese noi de la Israel Nash (cover după...
Particles – Intermedia Lab & Music Festival revine, între 25 și 27 septembrie 2026, pe malul Mureșului din Arad, pentru cea de-a șaptea ediție. Sub...
Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. În această săptămână avem piese noi de la Subcarpați, Adrian Despot, Kiki...

Serviciul de streaming Apple TV a fost lansat oficial în România, iar utilizatorii pot accesa de astăzi platforma direct din aplicația Apple TV sau de...
Gala Premiilor Emmy 2026, desfășurată la Hollywood, a adus confirmări importante pentru marile producții ale anului, cu trei titluri dominând categoriile principale ale competiției, relatează...
Creatorii serialului „South Park”, Trey Parker și Matt Stone, au anunțat că producția va purta un nou nume – „South America” – o decizie prezentată...

Între atâtea manifestări, arădene și locale, nu mai știm efectiv unde și la ce să ne mai uităm. PNL-ul arădean e într-o frenezie de neimaginat,...
Aleșii liberali de toate rangurile reprezintă adevăratul dar primit de Ilie Bolojan la preluarea șefiei PNL. Nu puterea de a impune taxe și impozite mărite,...
La cum a decurs întreaga epopee care a însoțit construcția noului pod hobanat (cunoscut drept „hibanat”) de la capătul străzii Șaguna, nici inaugurarea nu avea...

O nouă ediție Miss Arad, cea cu numărul XXI, a ajuns joi seara la final, iar în urma votului s-a stabilit ca premiul cel mare...
Finalistele Miss Arad 2026 au intrat, începând cu 1 august, în etapa de pregătire intensivă pentru marea finală a concursului, care va avea loc în...
Săptămâna Modei la Arad 2026 se desfășoară în perioada 17–23 august, în cadrul Zilelor Aradului, și include evenimente dedicate modei, frumuseții, creativității și promovării tinerelor...

Un agent de la Penitenciarul Arad a intrat în atenția procurorilor DIICOT și a polițiștilor din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate (SCCO), în...
Un bărbat de 42 de ani, din Curtici, a ajuns în arest preventiv după ce, deși avea ordin de protecție, s-ar fi apropiat de soția...
IPJ Arad transmite că, în cadrul acțiunilor de monitorizare a vitezei de deplasare pe drumurile din municipiu, polițiștii au prins un tânăr motociclist care conducea...
Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)